Examene

Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
O lume aproximativă jpeg

Copilul meu dă bacalaureatul. Nu, nu voi începe cu fraze de genul „Doamne, cum au mai trecut anii, mai ieri plîngea în pamperşi…“. Doar că nu pot rezista să-mi aduc aminte de multele examene pe care am fost obligată să le dau, pe cînd eram de vîrsta lui şi mai mică. 

Spun „am fost obligată“ pentru că am făcut parte (şi mai fac) din nefericita generaţie a decreţeilor. „Nefericită“, în ce mă priveşte, e impropriu spus: eu, una, am fost, în ciuda epocilor, de fapt, destul de fericită. „Nefericită“ mai curînd generic, la nivel de generaţie, pentru că reprezentanţii ei, fiind foarte mulţi, au tot trebuit să dea examene.

Examene ca orice examene, nu întotdeauna drepte. Bazate, în mare parte, pe memorizare, pe învăţarea pe dinafară (desigur, de multe ori logică, scoţînd ideile principale şi dezvoltîndu-le). Pe un soi de dresaj emoţinal şi intelectual al copiilor de atunci ca să fie capabili să facă faţă acestor examene. Şi, desigur, pe o industrie de meditaţii (care se menţine şi azi). 

Primul examen era cel numit treapta I. Între clasa a VIII-a şi a IX-a. De intrare la liceu. Pe ăsta, în general, îl trecea toată lumea. Doar că depindea în ce fel de clasă intrai după aceea. La Mate-Fizică sau la Mecanică. Era o chestiune de prestigiu, atunci. Astăzi, retrospectiv, văd, cu umor şi ironie, că relevanţa clasei în care te aflai, fie ea de Mecanică sau Mate-Fizică, era aproape nulă. Dacă e să judecăm după rezultatele ulterioare ale elevilor din ambele tipuri de clase, asemănătoare între ele, orgoliile vîrstei par derizorii. Dar atunci erau esenţiale. Şi am luptat acerb pentru ele, învăţînd, învăţînd, învăţînd…

La treapta a doua, cu atît mai dihai: nu aveam de gînd să pic examenul şi să ajung „în producţie“. Ameninţarea cu viaţa reală a epocii era mult mai gravă decît pierderea prestigiului. La treapta a II-a mă mutasem deja la o clasă de uman, care pe atunci se numea Filologie-Istorie, la Şcoala Centrală („Zoia Kosmodemianskaia“ de atunci). Treapta se dădea la română şi la istorie. Dacă la română era OK, scriam comentarii, citeam critică (şi nu mai era ca în clasa a VIII-a, cînd circulau cîteva comentarii standard care se învăţau pe dinafară), la istorie n-aveai cum să nu memorezi. Desigur, făceai sinteze, scoteai idei principale, dar trebuia să ţii minte o mulţime de ani şi date (printre care şi unele legate de Congresele PCR şi de directivele lor). 

Am luat şi această treaptă, cu bine. Îmi aduc însă aminte cum colege de-ale mele, mult mai citite şi mai culte decît mine, au picat examenul, ajungînd la seral: nu avea importanţă ce ştiai în general şi ce cultură generală aveai, ci cît de adecvat te pregăteai pentru examenul respectiv. Noroc că, într-o societate în care (aproape) totul se negocia, iar ce se spunea nu se întîmpla întotdeauna şi în realitate, în clasa de seral în care au fost repartizaţi foştii mei colegi picaţi la treaptă nu lucra, cred, nimeni: mai toţi aveau adeverinţe formale, de care le făcuseră rost părinţii. 

La bacalaureat, ca să ne întoarcem de unde am plecat, era chiar formal. Se copia şi se colabora. Eu nu am copiat, dar am colaborat. Ţin minte că la istorie am vorbit în linişte cu colega din faţa mea, mi-a spus ce nu ştiam şi, cumulînd informaţiile de la ea cu propriile-mi cunoştinţe, am luat 10 (!). 

Toate gîndurile astea mi-au venit, cum spuneam, văzînd cum dă bacalaureatul copilul meu. Subiectele lui sînt mult mai uşoare (din punctul meu de vedere), mai sistematice, axîndu-se mai puţin pe memorizare şi cu foarte multe variante la alegere (dacă nu ştii un subiect poţi face altul, şi altul). 

Cred că subiectele de acum sînt mai umane. Desigur, se poate încinge o întreagă discuţie despre avantajele şi dezavantajele memorizării şi ale scrisului de sinteze interminabile. Noi, decreţeii speriaţi şi dresaţi de examene, deveniserăm buni la scris şi ştiam să învăţăm pe dinafară. Dar aveam (şi am rămas cu) infinite tare orale: eu, una, şi acum, am o frică exagerată de a vorbi în public, nu ştiu să argumentez. 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.