Epopeea cîinelui Costică

Publicat în Dilema Veche nr. 563 din 27 noiembrie - 3 decembrie 2014
Oameni, locuri şi şocuri jpeg

Cîinele Costică, despre care am mai scris, de altfel, era maidanezul din spatele blocului nostru. Galben, cu pete albe, cu botul plin de cicatrici şi cu un aer de demnitate absolută. Altfel – oarecare, ai fi zis.  

Nu ştiu ce are blocul nostru, şi el cît se poate de oarecare, că atrage doar cîini demni. Şi în jurul cărora se pot crea mitologii. Înaintea lui Costică, locul fusese ocupat de cîinele Albu. Albu era un cîine solid, alb, desigur, cu niscaiva pete negre, cu o privire strictă. Într-o zi, însă, la geamul de la etajul meu, am simţit că se uită cineva la mine: era Albu. De atunci, a ajuns personaj în poveştile pe care le spuneam, cu toţii, copilului meu.  

N-am fost, însă, destul de atenţi la Albu. Îl hrăneam, mai mulţi de prin bloc, dar nimeni nu şi l-a asumat. Într-o zi, au venit hingherii, l-au luat şi... dus a fost.  

Nu mi-am iertat-o mult timp, cu Albu. Însă timpul a trecut, şi a apărut Costică. Nici pe Costică nu şi l-a asumat nimeni, deşi toţi îl hrăneau şi le plăcea privirea lui recunoscătoare şi datul aşijderea din coadă. Totul mergea nesperat de bine. Cînd, într-o zi, adulmecînd eu, într-o doară, împrejurimile, am simţit că lipseşte ceva. 

Am întrebat, înfrigurată, unde-i Costică. „Nu ştiţi?“ mi s-a răspuns. „L-au ridicat. Acum vreo săptămînă, două. Cineva l-a denunţat.“ Şi un cîine poate fi denunţat – mă gîndesc eu cu stupoare. Ca-n

Ca-n societatea în care am copilărit şi de care credeam că am scăpat. „Păi, ai ajuns cu două săptămîni prea tîrziu“, îmi spune altcineva. „L-au eutanasiat...“ 

După atîtea informaţii contradictorii, am aflat-o, în cele din urmă, pe cea reală: l-au luat hingherii şi l-au dus într-un adăpost al lor, undeva prin Bragadiru. Bragadiru suna precum capătul pămîntului... Totuşi, ne-am dus pînă acolo. Acum era momentul nu doar să-l salvăm pe Costică, să-l răzbunăm pe Albu, ci şi, în sfîrşit, să-mi asum şi eu ceva, civic, cît de mic... 

La Bragadiru, cei care ne-au deschis, hingheri sau ce-or fi fost, nu se suprapuneau cu imaginea mea asupra lor, din filmele Disney: pe scurt, păreau nişte oameni oarecare, nici înspăimîntători, nici altcumva, care-şi făceau meseria. Ne-au plimbat, cu răbdare, printre zecile, cred, de cîini depozitaţi acolo. 

Costică nu era printre ei. Ne-au spus, însă, că mai există un adăpost în zonă, la Mihăileşti. Acesta era plasat exact precum motelurile din filmele de groază, pe un drum lateral, înfundat, plin de gropi, de unde te întrebai dacă te mai poţi întoarce... Acolo, cîinii stăteau mai ales cîte unul în cuşcă. Cînd îmi pierdusem speranţa, l-am identificat pe Costică: dar era mult mai slab, tremura, şi avea o altă culoare în lumina chinuită de acolo... 

Nici gînd să mă recunoască. Eu, însă, l-am recunoscut. Şi am făcut ce nu mai făcusem pînă atunci în aproape nici o situaţie instituţională dificilă: mi l-am asumat. Am semnat pentru el. A doua zi, l-am luat de acolo, l-am dus la un control medical şi l-am plasat într-un adăpost al Fundaţiei Speranţa, care l-a subadoptat de la mine. 

Costică s-a dovedit că nu suferă de boli contagioase, dar e cardiac, pe viaţă, şi trebuie să ia pastile. A rezistat ca un martir la toate îngrijirile medicale, fără să zică nici pîs, deşi era un cîine de parcare. La Fundaţia Speranţa, cînd i s-a dat de mîncare, a lipăit două castroane. Şi-a acceptat locul de pensionar în cuşca cu coteţ, de astă dată benignă. A devenit un bătrînel – am aflat că are peste zece ani –, la un azil unde oamenii se poartă bine cu el. Sper să aibă o viaţă fericită pînă la adînci bătrîneţi. În ce mă priveşte, recuperarea lui m-a făcut foarte fericită (ca să nu mai zic iar că şi responsabilă).  

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.