Element uman, în mulţime

Publicat în Dilema Veche nr. 685 din 6-12 aprilie 2017
Element uman, în mulţime jpeg

Plecînd, din cînd în cînd, chiar pentru scurt timp, prin lume, ajungi să te vezi la altă scară. Să ți schimbi sistemul de referințe și contextul în care te plasezi. Tu, cel aproape unic și exemplar, cel puțin în propriii tăi ochi, devii un element dintr-o mulțime pestriță, în care celelalte elemente au, desigur, puncte comune cu tine, dar și o grămadă de deosebiri. Cînd te afli în țara ta, în orașul tău, ba, și mai mult de atît, la tine acasă, în universul al cărui zeu autointitulat ești, aproape totul e, întrucîtva, unilateral: lumea din jur seamănă, în mare măsură, cu tine. Oamenii de prin preajmă ți-i alegi asemănători, împărtășind oarecum aceleași valori și principii. Chiar și cei din cercurile concentrice mai îndepărtate îți sînt cumva familiari – dacă nu împărtășești ceva de a dreptul cu ei, măcar îi cunoști într-o oarecare măsură, îi intuiești.

Cînd ieși din țară, însă, vezi, brusc, că nu mai ești zeul nimănui (în anumite momente, nici măcar al tău însuți). Faci parte dintr-o mare de oameni care, în principal, se mișcă de colo pînă colo, căutîndu și cîte un scop. Senzația asta am avut-o, în mod acut, la Disneyland, cînd așteptam la cozile interminabile, de cîte o oră, chiar mai mult, pentru o senzație „extremă“ de cîteva minute. Acolo am văzut oameni de toate mărimile și culorile, cu ochi drepți sau alungiți, înalți sau foarte mici, vorbind limbi familiare sau de neînțeles, atît de diferiți și atît de asemănători. Mai relevant tablou al globalizării ca ăsta nu am văzut și nu am trăit. Din cozile respective am înțeles că nu contează atît de mult deosebirile, că există un „ce“ comun, un sîmbure de umanitate aproape aceeași la toți. Acolo am simțit, pentru prima dată, la propriu, că sînt un cetățean global.

Am retrăit aceeași senzație, e drept că într-un context mai puțin idilic, în aeroportul din Amsterdam, cînd, nu știu de ce, de data asta coada la depunerea bagajelor și la controale era imensă, interminabilă. Dacă nu am fi ajuns cu două ore și douăzeci de minute înainte de plecarea avionului, cu siguranță nu l-am fi prins. Coada era pe vreo cinci rînduri. Ce puteai face în timp ce așteptai, aparent cuminte, decît să-ți rulezi gîndurile și fantasmele și să-ți oprești, din cînd în cînd, privirea asupra semenilor tăi? În primul rînd, am observat că aproape nimeni nu ți zîmbea sau nu-ți întorcea privirea, dacă i-o căutai. Cu excepția unei asiatice de vreo 70 de ani, cu care am schimbat un zîmbet lung și cald. Altfel, oamenii își duceau așteptarea cum puteau. Mulți dintre cei cu copii mici – și erau destui – le povesteau cîte ceva non-stop odraslelor, ca să-i facă să le treacă timpul mai repede și să uite unde se află. Îndrăgostiții își umpleau timpul cu giugiulelile lor. Cîte un cuplu mai copt, precum cel al domnului cu mustăți întoarse și al doamnei decente și atît, își mai aruncau cîte o privire complice. O doamnă asiatică și care, una peste alta, părea cu totul ștearsă, cu excepția ochelarilor cu ramă strălucitoare, avea ceva comun cu funcționarele de la ANAF. Vreo două negrese (doamne de culoare, afro-americane), deși erau mai planturoase, aveau, încă, sex-appeal în mișcările lor unduitoare și-n eleganța semiostentativă. Doi oameni de afaceri germani, uriași, în costumele lor standard impecabile, puneau țara la cale, pe un ton revoltat. Un tînăr singur și grăsuț se lupta cu automatele: nu reușea să pună bagajul pe latura pe care trebuia, nu izbutea să-i lipească eticheta.

Automatele pentru diverse erau unii dintre „dușmanii“ oamenilor din aeroport. Mărturisesc că, și pentru tine, relația cu aparatul de check-in online e o problemă. Întrebările, completarea datelor și toate cele nu se pot compara cu „elementul uman“, cu care te mai poți sfătui, care se mai uită urît la tine, dar îți mai aruncă, din cînd în cînd, și cîte un zîmbet. E adevărat că și același „element uman“, în aeroportul din Amsterdam, putea fi uneori la fel de stresant (sau mai stresant) decît aparatele: la controlul pașapoartelor, unui tînăr și blond olandez de la ghișeu i s-a pus pata pe pașaportul meu. E adevărat că e de tip mai vechi (retro sau vintage, aș putea zice), dar valabil pînă-n 2019. L-a dat la verificat, mi-a spus. Verificare ce a durat vreo 40 de minute. Timp în care, încet-încet, am simțit cum fierb tot mai puțin mocnit, pînă cînd am sărit în picioare și l-am întrebat pe băiatul de la verificări ce se întîmplă. Tot ce mi-a spus a fost să am răbdare. Ceea ce am și avut, pînă-n următorul moment în care l-am întrebat din nou ce are și mi-a zis că sînt nepoliticoasă. Deja fierbeam pe foc mare și, deși mi imaginam cum o să putrezesc în închisoarea aeroportului, într un scenariu gen Prison Break, nu mă puteam abține. Noroc că lucrurile s-au terminat în timp util și a apărut un alt „element uman“ care mi-a explicat, omenește și răbdător, de ce mi l-a verificat.

Am putut să răspund un singur lucru: „It makes sense“. Și am plecat mulțumită, cu pașaportul meu vintage cu tot. Mulțumită că, în plină mulțime cel puțin aparent dezumanizată, am mai găsit și picături de umanitate.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.