Un caz de parazitare
Poetul Sandu Tudor este astăzi unanim recunoscut drept fondator, în anii ’40, al mișcării cultural-spirituale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București), fenomen unicat în creștinismul răsăritean și imensă șansă de revigorare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Personalitate pe cît de dinamică, pe atît de interesantă și de puțin cunoscută a interbelicului românesc, și-a ales pseudonimul Sandu Tudor, numele său real fiind Alexandru Teodorescu (1896-1962). A intrat în monahism cu numele Agaton (1948) și a devenit apoi ieroschimonah, primind numele Daniil (1952), amintind astfel de admirația și evlavia pe care Sandu Tudor o avea pentru Cuviosul Daniil Sihastrul.
Din păcate, la peste o jumătate de veac de la moartea sa martirică în închisoarea de la Aiud (noiembrie, 1962), posteritatea poetului și jurnalistului Sandu Tudor, a ieroschimonahului Daniil nu beneficiază de editarea integrală a operei sale. Se cunosc cu certitudine edițiile de pînă astăzi ale scrierilor semnate cînd Sandu Tudor, cînd ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor ori ieroschimonahul Daniil de la Rarău – pe acest munte bucovinean fiind situat schitul, astăzi mănăstire, în care s-a nevoit înaintea arestării ultime (1958). În raport cu opera, volumele publicate pînă azi sînt puține și voi aminti aici doar editurile unde au apărut după 1989: Anastasia, Christiana, Eikon.
Dar viața tumultuoasă a operei Pr. Daniil Sandu Tudor are parte și de o posteritate neverosimilă. Căci dacă vei căuta astăzi (început de februarie, 2016) în catalogul unor onorabile biblioteci precum Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională etc., vei găsi cu stupoare alte cîteva titluri generate de motorul de căutare la numele „Sandu Tudor“ – iar bibliotecarii arondează totul, paușal, poetului și jurnalistului, ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor! (Avertizați, bibliotecarii de la BCU Iași și BCU Cluj au operat recent modificările necesare.)
Trebuie să precizez că acest pseudonim, Sandu Tudor, relativ banal, are un singur corespondent în lumea cultural-religioasă, într-o altă persoană care a și scris cîte ceva. Există un preot buzoian, cu zece ani mai tînăr, numit la botez Sandu, numele de familie fiind Tudor. Devenit preot creștin ortodox, buzoianul Sandu Tudor (1906-1979) a fost el însuși autorul unor articole. Din păcate, spre deosebire de poetul și jurnalistul bucureștean Sandu Tudor, care a polemizat constant și cu comuniștii, și cu legionarii, preotul Sandu Tudor din localitatea Mînzălești (Buzău) a publicat articole creștine în presa de extremă dreaptă (vezi revista Sfarmă-piatră, anii 1938-1941). Și acest Sandu Tudor a fost închis, dar reabilitat în justiție după 1989, conform informațiilor primite de la urmașii săi. Buzoianul a publicat doar articole, nu cărți, semnate de obicei „Pr. Sandu Tudor“, dintre care cîteva sînt deja inventariate de bibliotecile românești, dar și acestea sînt atribuite uneori, eronat – chiar și în Dicționarul general al literaturii române (vezi vol. 6, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2007, p. 791-793)!! – tot poetului și jurnalistului Sandu Tudor! Voi reveni asupra subiectului.
Dar marea problemă abia începe, pentru că la căutarea numelui „Sandu Tudor“ (mai exact: „Tudor, Sandu“), în cataloagele bibliotecilor sus-amintite apar și alte cîteva titluri precum: „Războiul creștinilor cu diavolii“, „Smerenia și ascultarea“, „Sfinții îngeri. Sfîntul înger păzitor“ etc. etc.
În realitate, dacă bibliotecarii ar fi fost mai atenți, volumele respective sînt semnate Pr. Daniel (și nu Pr. Daniil) de la Rarău!! Diferența este evidentă; de altfel, motoarele de căutare ale bibliotecilor respective identifică și alți cîțiva autori cu prenumele „Daniil“, după cum se pronunță și se scrie: Cuviosul Daniil Sihastrul, dar și profetul veterotestamentar Daniel. Așadar, bibliotecarii nu au făcut diferența între ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor și cel care semnează „Părintele Daniel de la Rarău“.
Întrebare firească: cine este misteriosul autor? Răspunsul îl știe puțină lume, căci a fost ascuns cu bună știință: este un cleric care trăiește astăzi tot la Mănăstirea Rarău, numai că nu este preot, ci ierodiacon. Numele său real este Cleopa Paraschiv, nume cu care și semnează alte cîteva volume, dintre care, unul, de o calitate îndoielnică, dedicat tocmai vieții Pr. Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor!…
De ce a ales Cleopa Paraschiv să publice pe parcursul a doar cîțiva ani la editura personală, înregistrată pe adresa familiei, în Vatra Dornei, numită Ed. Panaghia, apoi la Ed. Agaton (din Făgăraș), nu mai puțin de 15 – cincisprezece!! – titluri semnate cu pseudonimul „Părintele Daniel de la Rarău“? Nu este greu de bănuit, dată fiind notorietatea în creștere a fondatorului mișcării Rugul Aprins: pentru că se vinde! A se vedea și binecunoscutul caz al Pr. Arsenie Boca, parazitat în același mod de nenumărate edituri de mîna a treia…
Cine va răsfoi cu atenție volumele semnate „Părintele Daniel de la Rarău“ va observa că nu puteau fi scrise nicidecum de poetul Sandu Tudor, om cu o respectabilă cultură. Cele 15 cărți sînt semidocte, niște alcătuiri ieftine, preluate din varii scrieri creștine, și, susțin cei care au avut curiozitatea să le studieze mai atent, ar fi pline de pagini plagiate (personal, nu am avut această răbdare). Stilistic, sînt total diferite de scriitura binecunoscută celor cîțiva cercetători care s-au ocupat cu acribie de viața și de opera Pr. Daniil Sandu Tudor. În plus, volumele semnate „Părintele Daniel de la Rarău“ conțin adesea și date concrete referitoare la zilele noastre, de început de veac XXI, astfel încît nu încape nici o îndoială în privința autorului care ne este contemporan…
Într-o discuție personală, deloc agreabilă, cu ierodiaconul Cleopa Paraschiv, pus în fața evidenței, acesta a recunoscut, cu martori, că este autorul volumelor semnate „Părintele Daniel de la Rarău“. Mai nou, și patronul Ed. Agaton a recunoscut că volumele respective nu-l au ca autor pe poetul Sandu Tudor și a adăugat cu o stranie nonșalanță, într-un mesaj pe care mi l-a trimis pe e-mail, cu referire la Cleopa Paraschiv: „În ultimul timp am observat la el un apetit mai mare, nu atît pentru mărire, cît pentru bani (…)“. Ipocriziile malpraxisului editorial nu au limite…
Deocamdată, răul a fost făcut, chiar dacă abia acum (început de 2016), la insistențele subsemnatului, Editura Agaton a catadicsit să posteze o atenționare pe site care să spulbere confuzia și înșelăciunea abil întreținute timp de cîțiva ani.
Cuvîntul înșelăciune este, din păcate, cel exact. Căci dacă veți întreba aleatoriu librarii din țară care au în vînzare volumele incriminate, veți avea surpriza să constatați că au căzut în capcană, bună parte din cei cu care am vorbit personal cred că autorul celor 15 titluri ar fi chiar poetul și jurnalistul Sandu Tudor, Pr. Daniil, fondatorul Rugului Aprins!
Ce este de făcut? Întîi, sper ca Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților să-l mai domolească pe acest Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău. Le va fi de ajutor și informația că nu este singurul pseudonim folosit de acesta, căci a mai „scris“, a mai publicat multe alte titluri, folosind aceleași „tehnici“!…
În privința bibliotecarilor și a librarilor, să sperăm că acest semnal de alarmă îi va pune în gardă. Este o evidență că în actele bibliotecilor, mai ales dacă ajung prin Legea Depozitului Legal, aceste titluri trebuie să fie înregistrate, dar itemii cu care sînt descrise trebuie să fie cei reali. Mai greu vor ieși din confuziile generate de numele Sandu Tudor / Pr. Daniil / Pr. Daniel de la Rarău bibliotecarii aflați cine știe unde prin țară, librarii, cititorii…
Mișcarea Rugul Aprins a fost și a rămas realmente un fenomen viu de ordin spiritual, în pofida încercărilor acestei lumi. Iată de ce și astăzi unii dintre membrii emblematici ai Rugului Aprins încă au parte de o memorie la care lumescul continuă să le fie potrivnic.
Marius Vasileanu este profesor de istoria religiilor.
