Un an editorial Nicolaus Cusanus

Publicat în Dilema Veche nr. 281 din 5 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cum Tîrgul de carte s-a încheiat nu de mult, merită, cred, să amintesc că în 2008 Cusanus a intrat " şi încă din plin " în spaţiul cultural românesc prin traducerea unor texte importante, editate cu toată cuviinţa ştiinţifică. Printr-o fericită coincidenţă (însă nu a contrariilor), anul trecut au apărut patru volume de scrieri ale acestui gînditor (teolog, filozof, matematician, cosmolog) foarte special din secolul al XV-lea, "una dintre figurile cele mai complexe şi captivante din istoria creştinismului", cum îl califica Mircea Eliade, care a făcut un seminar Cusanus în anii de activitate universitară la Bucureşti. Între Evul Mediu şi Renaştere, cardinalul german a dat, într-adevăr, încă o dată relief puternic doctrinei care concepe realul prin prisma tensiunii unificatoare a opuselor, care concepe efortul cunoaşterii umane drept colaborare între toate facultăţile omului (sensibilitate, imaginaţie, raţiune, intelect) pentru a-şi atinge încununarea într-o cunoaştere participativă la divin. E o gîndire paradoxală, o gîndire foarte veche, pe care creştinismul o practică dintotdeauna (formulele calcedoniene stau dovadă). Dar personajul însuşi e paradoxal. De la Hermann Cohen şi Ernst Cassirer încoace, Nicolaus Cusanus (1401-1464) a fost privit drept "primul gînditor modern", precursor al individualismului în filozofie, precursor al ştiinţei moderne prin conceperea unui univers neierarhic, infinit; înaintaş al lui Leibniz în ce priveşte calculul infinitezimal, al lui Lessing în ce priveşte toleranţa religioasă. Avem astăzi în româneşte nu puţine dintre textele importante ale acestui autor. Editura Polirom a publicat o ediţie bilingvă a tratatului care cuprinde principiile gîndirii sale: De docta ignorantia (îngrijire de ediţie, traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Andrei Bereschi), precum şi o culegere în două volume, publicată în colecţia "Tradiţia creştină" coordonată de Ioan-Florin Florescu şi de Adrian Muraru. Intitulată Coincidentia oppositorum, potrivit unuia dintre conceptele majore ale metodei cusane, culegerea cuprinde opt scrieri, printre care: "Despre căutarea lui Dumnezeu", "Despre geneză", "Neştiutorul despre înţelepciune", "Neştiutorul despre minte", "Despre jocul globului". E vorba tot despre o ediţie bilingvă, cu studiu introductiv, traducere, tabel cronologic şi note de Mihnea Moroianu (completate în ce priveşte tratatul De pace fidei cu notele lui Adrian Muraru). În sfîrşit, Humanitas a publicat în colecţia "Înţelepciune şi credinţă", două tratate legate de armonizarea diversităţii religioase, care se găsesc şi în culegerea de la Polirom: Pacea între religii, traducere şi note de Wilhelm Tauwinkl, note Wilhelm Tauwinkl şi Despre Dumnezeul ascuns, traducere şi note de Bogdan Tătaru-Cazaban. Mi se pare că momentul în care lucrările lui Cusanus intră în spaţiul cultural românesc e unul foarte potrivit. Şi asta pentru că, de pe la mijlocul secolului XX, a fost depăşită etapa abordării lui ca precursor, legitimator a diferite curente moderne de gîndire. El nu mai e citit după categoria "anunţului", ca prefigurînd conţinuturi de gîndire actuală. Dar nu e citit nici cu atitudinea anacronismului, care judecă o doctrină veche în funcţie de reperele mentale de azi şi, accentuînd diferenţele între cele două concepţii, o declară pe cea dintîi neinteresantă şi neavenită pentru timpul de faţă, incapabilă să ne interpeleze. În mod semnificativ, studiul introductiv al domnului Mihnea Moroianu include, alături de o amănunţită prezentare a figurii lui Cusanus (viaţă, activitate eclezială şi intelectuală), alături de marile teme sau marii termeni care domină în doctrina lui, şi repere privind receptarea lui Cusanus de-a lungul modernităţii. Or, de cîteva decenii, el a început să fie studiat pentru el însuşi, analizat în deosebita lui originalitate, repus în contextul spiritual, intelectual, politic al epocii sale. În acea epocă, două teme " cea a îngerilor şi cea a diplomaţiei " se îmbinau, căpătînd un relief deosebit. Atenţia faţă de funcţia verticală a mesagerului angelic se întîlnea cu preocuparea pentru arta umană a transmiterii. Ne-o amintesc, printre alţii, Andrei Pleşu în Despre îngeri, Daniel Ménager, cu frumosul volum Théologie et diplomatie

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.