Necunoaşterea aproapelui

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Necunoaşterea aproapelui jpeg

Două evenimente „biografice“ – e drept, cu implicaţii „politice“ – au agitat peisajul mediatic al Franţei. Dacă azi le citez, scopul nu e nicidecum informativ – pe cine, de altfel, la Bucureşti, l-ar interesa? Motivul provine din sensul descoperit prin apropierea lor, făcută într-o seară, la sfîrşit de vară. Nu cu satisfacţie, ci cu resemnare şi decepţie. Invitaţie la luciditate!

Nicolas Sarkozy şi-a ataşat un prieten consilier, Patrick Buisson, cunoscut pentru strălucirea analizelor, dar şi pentru apartenenţa necamuflată la ideile de extremă dreapta. Alături de fostul preşedinte, el i-a sugerat proiectul unei radicalizări a poziţiilor sale şi, cum adesea politicienii sînt manipulaţi de oamenii din umbră, locatarul de la Elysée s-a modificat şi s-a afirmat – spre surpriza electoratului clasic de dreapta – din ce în ce mai explicit ca partizan al poziţiilor lui Buisson. Sarkozy nu ezită şi îşi clama în meeting-uri spectaculoase noul program, cu o aroganţă care i-a agasat pe înşişi partizanii lui, dintre care mulţi l-au şi abandonat, permiţînd astfel lui François Hollande să fie ales. Buisson l-a convins şi l-a deviat de la poziţia general adoptată de dreapta, şi Sarkozy părea aproape de nerecunoscut sub influenţa „prietenului“ sfătuitor. Eşecul nu i-a fost direct imputat şi s-a spus chiar că dacă ar fi durat încă o lună campania plasată sub semnul strategiei lui, ar fi condus la victorie. Buisson rămînea în intimitatea fostului preşedinte...

La început de vară, o bombă a explodat: am aflat că prietenul indispensabil a procedat la actul abject de a înregistra, pe sub mînă, toate conversaţiile cu Sarkozy: un spion afectuos! De fiecare dată, el punea în funcţiune telefonul mobil şi astfel conserva vorbele, argumentele, deciziile luate în cercul cel mai restrîns. Buisson nu era infiltrat ca agent străin în comunitatea preşedintelui, el era garanţia securităţii ei. Demascat, el părea a fi un Tartuffe care cîştigase încrederea lui Orgon, dar care, ca şi modelul său molieresc, nu se sfia să-l supravegheze şi să acumuleze probe compromiţătoare contra stăpînului devenit dependent de străinul adorat. Cînd am aflat trădarea, mi-am imaginat surpriza lui Sarkozy, care nu e un tandru: a avut ca prieten un şarpe! Şi nu a ştiut, nici nu a bănuit. Necunoaştere a aproapelui...

Un alt scandal a tulburat şi a exasperat Franţa: cartea fostei maîtresse timp de opt ani a lui François Hollande. Fiecare preşedinte cu trădarea lui, politică sau erotică. Valérie Trierweiler, ziaristă la Paris Match, s-a preocupat de sănătatea lui Ségolène Royal, „prietena“ lui Hollande care, din principiu, nu se căsătoreşte. A vizitat-o la spital, insistent, atît de frecvent încît i-a întîlnit partenerul şi, progresiv, a reuşit să i se substituie. Exit Ségolène! Valérie o înlocuieşte. O nouă relaţie se constituie şi Hollande nu o camuflează, încît chiar în ziua instalării la Elysée, Valérie este omniprezentă şi se afişează fără rezerve, nici reticenţă. Iată noua „primă doamnă a Franţei“. Puţin timp mai tîrziu, ea va face prima gafă politică, exprimînd, ilegal, afilierea sa la candidatul socialist care se opunea lui Ségolène. Război de femei! Imaginea sa, de la început, e compromisă, şi mai puţin de o lună după aceea, cu ocazia unei vizite în provincie, o doamnă îi va şopti lui Hollande: „Noi n-o iubim, domnule preşedinte.“ Noi, poporul francez...

Hollande, în ciuda aparenţei sale de „grăsuţ“, pare a fi erotic dependent şi presa de scandal va dezvălui relaţia sa ilicită cu o actriţă locuind lîngă Elysée – avantaj neneglijabil – la care se ducea noaptea pe scuter, cu casca pe cap. Valérie va face o criză, va lua somnifere şi va sfîrşi pentru cîteva zile la spital, fără „a fi spart nimic din vesela Eliseului“ – preciza un comunicat de presă. Hollande va asuma şi va anunţa public ruptura.

Iată însă că Valérie publică acum o carte devastatoare, denunţînd dispreţul unui om de stînga, Hollande, pentru săraci „fără dinţi“, descriind obsesia sa mediatică, pe scurt, furnizînd imaginea unui personaj mediocru, secundar, lipsit de program şi viziune. Revanşă fără precauţii, nici menajament. Cartea fascinează şi exasperează, căci Franţa părea străină acestui amestec de viaţă publică şi privată, frecvent mai degrabă în peisajul politic american. O experienţă inedită!

Ceea ce tulbură, din nou, e „necunoaşterea“ aproapelui... cum a putut Hollande să se lase sedus de un personaj al cărui oportunism ni s-a părut tuturor flagrant de la prima sa apariţie publică? De unde vine această orbire? Nu din iubire... ci dintr-o iraţională relaţie bazată pe o strategie subtil exersată. Şi, la rîndul său, Sarkozy cum a putut să se încreadă în Buisson ca în cel mai apropiat colaborator? Cum se motivează aceste două diferite – dar similare – accidente care confirmă ceea ce e cel mai grav: necunoaşterea aproapelui? Poate că o asemenea descoperire e pentru oricine una dintre cele mai dure constatări, căci se prăbuşeşte astfel o afecţiune ce-şi revela, dureros, înşelătoria. Aproapele e un necunoscut! Pe Chirac l-a trădat Balladur, „prietenul de 30 de ani“. Sarkozy şi Hollande, fiecare în felul său, au trăit şi ei aceeaşi experienţă. Aceea a încrederii nerespectate, a disimulării, a revelării unei feţe ignorate, nebănuite a celui mai intim partener. După o asemenea decepţie, victoria scepticismului se impune.

Exemplele sînt numeroase, exemple recente, exemplare şi emblematice. În Germania de Est, cazurile abundă, căci soţiile şi-au denunţat soţii, surorile – fraţii: aici, spre deosebire de cazurile iniţial evocate, intervine însă determinismul unei presiuni politice. Necunoaşterea celuilalt capătă o dimensiune existenţială, şi mai gravă atunci cînd nu o determină decît motive personale, şi nici o motivaţie politică nu o justifică. Ea e atunci consecinţa unei nebănuite mizerii umane cu care trebuie să coexistăm, pe care sîntem invitaţi să o acceptăm. Cîtă durere aceasta implică! Am resimţit-o cînd prieteni apropiaţi au încetat brusc să-mi scrie, cînd au dispărut, ei, pe care-i credeam cei mai fideli. Cu timpul – din nefericire – m-am acomodat şi acum admit doliul acestor relaţii ce-mi confirmă „necunoaşterea aproapelui“.

De la viaţă ajung mereu la teatru. Şi astfel îmi amintesc toate incertitudinile ivite din „necunoaşterea“ actorului apropiat. Şi totodată din „revelarea“ unui alt adevăr, nebănuit, imprevizibil. Radu Penciulescu îmi povesteşte că el, prietenul lui Victor Rebengiuc, l-a distribuit, la debut, în amanţi eleganţi şi prinţi melancolici, dar că, mai tîrziu, Lucian Pintilie şi alţi regizori l-au invitat, dimpotrivă, să joace personaje rustice, uneori grosolane, brutale. Radu se înşeală, nici un regret nu poate interveni: Rebengiuc nu a confirmat niciodată „necunoaşterea aproapelui“ ca om, dar şi-a descoperit „pluralitatea“ ca actor. La rîndul meu, cum să nu mărturisesc seducţia exercitată de Marcel Iureş la ora cunoaşterii, în Caligula, şi apoi surpriza de a-l vedea schimbînd registrul şi stilul? Orice mare actor se poate descoperi graţie unui regizor care „vede“ în el posibilităţi ascunse: Pintilie în Rebengiuc, Alexandru Dabija în Iureş. „Necunoaşterea aproapelui“ nu coincide în viaţă şi în teatru: decepţia unei afecţiuni în viaţă e diferită de revelaţia unei dimensiuni nebănuite de joc.

Cum să trăim însă cu spectrul acesta: „necunoaşterea aproapelui“? 

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.