Bine este să fim noi aici
Cred că putem găsi arhetipul sihăstriei spirituale sau filozofice în pericopa evanghelică despre schimbarea la față a lui Iisus Hristos (lat. transfiguratio Christi) pe Tabor: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-a făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și răspunzînd, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una.“ (Matei, 17, 1-4). Așadar, revelația maximă, legătura cu tradiția profetică și bunăstarea contemplativă se obțin prin ascensiunea către un „munte înalt“, urmată de fixarea „de o parte“ (așadar printr-o separare) și la adăpostul simbolic al unor „colibe“, în care se cuvine să descifrăm metafora miniaturală a cetății, turnului de veghe și arcei noahitice, supraviețuitoare a potopului.
Un moment întemeietor pentru o îndelungată tradiție (care conduce spre Occident o arhaică structură mentală orientală). Pe munte, într-o colibă, omul religios – dacă aceasta nu e o tautologie – nu doar se simte, ci chiar este mai aproape de Dumnezeu, ca sursă a lumii, vieții și sensului vieții. E ca atare nesurprinzătoare persistența acestui model și polimorfa lui întrupare episodică, la nivel fizic sau metafizic, în toată evoluția ulterioară a relației spațiale dintre gîndire și adăpostul ei (supra)natural. Coliba ascetului din pustia ascetică, la începuturile egiptene ale monahismui creștin, este o variantă, adaptată geografic, a tiparului taboric. La fel, coloana pe care trăiesc sfinții „stîlpnici“, într-un coș de răchită (salvator, precum în cazul pruncului Moise, cel abandonat pe Nil), ilustrează „muntele artificial“ al unei ascensiuni analoge: stilitul se apropie de Dumnezeu prin izolarea pe verticală și se situează voluntar într-o stare perpetuă de criză, adică de judecată. Și tocmai înțelesul prim al cuvîntului grecesc krisis (acela de judecată) explică de ce, în plină modernitate, regăsim alegoria retragerii alpine în viața altor profeți, zguduiți acum, în conștiința lor, de cutremurul nihilismului. E drept, Kierkegaard a făcut din celibatul voluntar (ca jertfă oferită libertății de cugetare) un simbol deghizat al sihăstriei urbane. Avem însă la îndemînă și cazuri explicite de reluare a tradiției la care mă refer: Nietzsche, peripateticul silvestru din Alpi, n-a făcut decît să-i inspire pe urmașii săi asumați sau indirecți (precum Heidegger, locuitor al unei cabane montane, Wittgenstein – retras periodic în căsuța lui de pe malul celui mai adînc fiord norvegian, sau, la noi, Constantin Noica, instalat la Păltiniș). În toate aceste cazuri, filozoful regăsește nu doar răgazul reflecției, ci și vastitatea confruntării cu necunoscutul, departe de zgomotul lumii, de turpitudinea umanității și de obligațiile curente, moralmente legitime, dar mereu deviante.
În toate exemplele amintite, muntele, pădurea, solitudinea și asceza (sau minimalismul funcțional) devin instrumentele unei recentrări ascensionale și revelatorii, grație căreia gînditorul se adîncește în sine, rupt de cotidianul vieții colective și de iluzia unei cugetări utile. Interesantă e și articularea posterității respectivilor filozofi tocmai în jurul retragerii lor, care inspiră pelerinaje laice și stări de emulație ritualizate. Așa cum creștinii vizitează peșterile marilor asceți (de la cele scobite în faleza verticală a chinoviei Sfîntului Sava, din Țara Sfîntă, pînă la cea a lui Daniil Sihastrul sau a Teodorei de la Sihla), „ucenicii“ gînditorilor citați anterior urcă spre sanctuarele lor însingurate pentru a trăi comuniunea deplină cu duhul care le-a dat cîndva înțelesul cel mai înalt (sau cel mai profund). Mansarda legendară a lui Cioran (situată sub acoperișul lumii insomniace a negației iluminatoare) intră de asemenea în această serie mereu deschisă către ea însăși.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
