De toamnă
Toamna continuă să mă uimească în fiecare an. Cînd august se sfîrșește, în cele din urmă, și revenim acasă din vacanțele „obligatorii“, vine un moment cînd aerul și lumina se schimbă, devin cumva mai mîngîietoare și mai calme. Nu ne mai invadează dogoarea extenuantă, putem în sfîrșit respira și simți aerul. Lumina devine, și ea, mai molcomă și nu atît de stridentă în agresivitatea ei. Da, e adevărat, odată cu lucrurile astea își fac apariția și cele mai puțin plăcute, din poeziile lui Topîrceanu, și anume vîntul, ploile, bruma, întunericul. Dar alternanțele luminii aurii cu stihiile de sezon dau sarea și piperul acestei perioade. Precum și grupurile de păsări gălăgioase care se zvîrcolesc de colo pînă colo. Și mai ales frunzele, din copaci sau de pe jos (vezi mult bătuta chestiune cu „covorul multicolor“ din școală) ce mă fac, cam o dată pe an, să-mi revizuiesc atitudinea reținută față de culori și să apreciez roșcatul, brunul și chiar galbenul pe lîngă albul, negrul și griul de zi cu zi.
Cînd ești undeva înăuntru și schimbările astea de aer și lumină vin peste tine, apare, inevitabil, și mult discutata senzație de început: vacanța s-a terminat, acum trebuie s-o iei de la capăt, să mai crezi că se poate; că poți, dacă nu întreprinde ceva nou, măcar face aceleași lucruri puțin altfel. Dar e un început complicat, cu dus-întors: e și un început al sfîrșitului, al sfîrșiturilor – al sfîrșitului de an, al sfîrșitului vremii bune, în care cresc de toate pe cîmp și păsările sînt aici… E și începutul întinderilor pustii și înghețate, dar și al Ajunului prelungit al Crăciunului: eforturi comerciale de a face această perioadă, altfel destul de înghețată, idilică, un paradis al înfloriturilor și happy-end-urilor. Deja încep filmele de Crăciun la Diva Universal, de pildă, ce contează că sînt aceleași de ani, nu ne uităm din motive estetice (cei care, totuși, ne uităm), ci ca să ne reconfirmăm (dacă mai avem nevoie), facil, ce-i drept, că Scrooge-ul din fiecare dintre noi mai poate fi reciclat. În curînd se vor umple și magazinele de obiecte mici și inutile cu fețe rubiconde, pline de curbe, spirale și culori vii, de îngeri, stele, urși și Moși, toate permițîndu-ne, măcar o dată pe an, să blurăm realitatea imperfectă cu perdeaua asta de dulcețuri.
Primul pe linia jucăușă dinainte de Crăciun e Halloween-ul. La noi, încă, destul de controversat, încă blamat de naționaliști și tradiționaliști extremi sau, pur și simplu, neștiutori, pe motive „sataniste“. E adevărat că, după ce s-a întîmplat la Colectiv anul trecut, avem cu toții o strîngere de inimă în ce privește Halloween-ul, deși tragedia s-a-ntîmplat cu o zi mai devreme. Unii dintre noi, însă, chiar se aflau la petreceri de Halloween și, cînd au ajuns acasă, au deschis televizorul și au văzut tragedia inimaginabilă care ne-a schimbat tuturor viețile. Și pe care nu avem voie s-o uităm, s-o trecem în vreun fel cu vederea sau să-i diminuăm urmările.
Halloween-ul rămîne, însă, o sărbătoare simpatică de sezon, în special pentru copii, fără legătură cu spaimele noastre reale și profunde. Că a fost exploatat în diverse feluri de filme horror, că s-au creat erori fanteziste pe tema asta, acestea sînt „meritele“ societății de consum și ale culturii populare. Eu, una, voi continua să mă bucur de dovlecii sculptați și de miezul lor (pînă la urmă, ce e Halloween-ul dacă nu un amestec de Ziua Recoltei cu Sîmbăta morților în variantă occidentală cu adaos consumist?), de pălăriile de vrăjitoare cu stele fosforescente sau cu bucle portocalii, de poșetele sau decorațiunile cu motani negri sau de păienjenii blănoși ce se străduiesc să arate ucigași. Varianta asta mai timpurie de Sf. Andrei deja face parte din amintirile de grădiniță ale copiilor noștri: avem, bănuiesc, o mare parte dintre noi, poze cu ei îmbrăcați în fantome, schelete, Spidermani sau Batmani de pe la serbările interminabile.
Tot toamna intră-n acțiune un soi de spirit gospodăresc. Se simte și asta cumva-n aer, sînt piețele altfel colorate și, iarăși conform compunerilor din ciclul primar, „îmbelșugate“. E o plăcere să cumperi gogoșari, ardei, ceapă, morcovi, varză etc. Chiar dacă nu prea știi să faci zacuscă sau murături, e ceva să le miroși, să le alegi, să le simți în mînă, să pui în balanță imperfecțiunile cu naturalețea lor. Să le duci acasă și să le așezi în coșuri, alături de mere, gutui, prune, struguri și alte „roade“ (iar un cuvînt din compuneri) pentru potențiale dulcețuri sau compoturi.
Și chiar dacă nu vei ajunge să duci nicicînd pînă la capăt aceste întreprinderi culinare de furnică prevăzătoare, nu e grav. Vei continua să le iei de pe la gospodine naturiste autorizate, căci s-au înmulțit, și unele sînt chiar pe bune, în timp ce te vei bucura de culorile, aromele și gusturile toamnei, din interior, adaptat sezonului. Și mulat pe caracteristicile lui, cu fascinantele și împovărătoarele lui treceri.
