De ce nu avem voie să mîncăm ciocolată? Despre părinţii cool ai zilelor noastre

Publicat în Dilema Veche nr. 725 din 11-17 ianuarie 2018
De ce nu avem voie să mîncăm ciocolată? Despre părinţii cool ai zilelor noastre jpeg

Într-una dintre primele zile ale anului, într-un supermarket, am asistat la o conversație oarecum absurdă, deși părea foarte logică, între un tată, genul citit și intelectual, și puștiul lui de maximum 4 ani, o splendoare de băiețel blond. Cei doi stăteau la coadă la casă și, la un moment dat, copilul îl trage de mînecă pe taică-su ca să-i arate ceva. Era un „obiect“ pe care nu reușea să l identifice. „Tati, ce-i asta?“ „O acadea.“ „Putem s-o luăm?“ – întreabă plin de speranță puștiul. Tatăl îi răspunde pe un ton calm și răbdător: „Nu, pentru că poate să conțină prea mult zahăr“. Băiețelul pune în mod disciplinat acadeaua la loc, pe raft, apoi întreabă din nou, o întrebare cu totul neașteptată pentru 4 ani. „Dar cît zahăr avem voie să mîncăm?“ Tatăl îi răspunde de parcă ar citi de pe un site de nutriție: „Teoretic, putem mînca trei-patru linguri de zahăr pe zi. Dar pentru că acum toată mîncarea conține zahăr, putem mînca o lingură, cel mult două“. Puștiul nu pare lămurit, pentru că încearcă din nou: „Tati, ce-s astea?“ „Niște bomboane…“ „Avem voie să luăm?“ Tatăl nu-și pierde răbdarea. „Nu, pentru că bomboanele strică dințișorii. Și au prea mult zahăr. Ai văzut că mami ți-a cumpărat bomboane cu conținut scăzut de zahăr…“ Copilul se foiește neliniștit și, în cele din urmă, face o ultimă încercare: „Tati, dar de ce nu avem voie să mîncăm ciocolată?“ Mă uit la mutrița lui dezamăgită și mi se face milă de el. Apoi observ ce are tatăl în coș – o caserolă cu zmeură (în ianuarie), una cu căpșuni mari, identice, palide, culese de prin solarele unor țări îndepărtate, cașcaval, iaurt bio, pîine. Oare căpșunile acelea or fi într-adevăr mai sănătoase decît ciocolata? Asta e o altă discuție.

Conversația m-a amuzat și m-a întristat în același timp. Mi-am amintit că, în copilăria mea, zahărul nu reprezenta încă o marotă și ori de cîte ori aveam ocazia dădeam iama în dulciuri. Multe dintre ele, cele de la Alimentara, erau necomestibile, dar cu toate acestea, și în lipsă de altceva, le mîncam, fără să se întrebe nimeni, nici un adult, ce conțineau. Bomboanele umplute cu cremă, cele care se vindeau la kilogram, erau de-a dreptul oribile, în caramelele care se lipeau între ele puteai să-ți rupi dinții și uneori erai nevoit să le mănînci cu tot cu hîrtia ce nu se desprindea de pe ele. Ciocolata românească parcă era săpun. Iar faimoasele bomboane Cip, după care unii au astăzi nostalgii, aveau un gust vag grețos și mentolat, dar arătau simpatic. În momentul în care ni se terminau dulciurile „tradiționale“, improvizam „ceva dulce“ din orice – ronțăiam dropsurile chinezești pentru tuse ale bunicilor (acelea în cutii rotunde și verzi), frecam cu lingurița cacao cu zahăr și o transformam în „ciocolată“, mîncam din niște pliculețe praful pentru oranjadă care, dincolo de conținutul său de zahăr, probabil că era foarte artificial. Descoperiserăm și niște „produse bio“ pe care ni le procuram singuri, primăvara – pistilul florilor de mîna Maicii Domnului avea un gust de miere. Ciocolata „adevărată“ era cea chinezească, în ambalaj auriu, cu pagodă, dar nu se prea găsea. Odată am dat peste ea întîmplător, la barul de la Cota 1400. Am mîncat o ciocolată întreagă fără să clipesc, după care am făcut o intoxicație și a trebuit să ne întoarcem acasă din vacanță. Însă n-a fost pentru mine o lecție de genul „Așa îți trebuie dacă mănînci lacom o ciocolată întreagă!“ Părinții mei au ridicat din umeri și au tras concluzia că ciocolata era pur și simplu veche. N-aș mai enumera lista cu dulciurile turcești, artificiale 100%, biscuiții plini de aditivi, bomboanele verzi și siclam cu arome de orice și nici măcar „identic naturale“ care au apărut peste noapte la începutul anilor ’90 și pe care noi, toți copiii de atunci, le-am mîncat în cantități industriale. Nu ni le-a interzis nimeni și încă mi se pare straniu că nu ne-au mai crescut cîteva capete în plus sau niște tentacule monstruoase. Și unde mai pui că, după atîtea dulciuri, mai beam și apă de la robinet – încă nu se „inventase“ apa plată!

Probabil că puștiului din supermarket, care știe deja cîte linguri de zahăr avem voie să mîncăm pe zi și probabil că știe și cît de important este pH-ul apei pe care o bem, o astfel de copilărie i s-ar părea un soi de paradis. Un paradis nociv și otrăvitor, e adevărat, dar sînt mulți care au trecut pe acolo fără să regrete. Inclusiv tatăl lui a avut parte de aceeași copilărie, însă se pare că a uitat. La vîrsta adultă a început să se informeze. Desigur, e necesară o educație în acest sens, avem din ce în ce mai mulți copii bolnavi și supraponderali și orice exces sau obișnuință pot deveni dăunătoare, însă oare acești părinți moderni, informați și cool nu-și transferă, de fapt, copiilor propriile lor frici, ipohondrii și angoase? Nu le impun o viață plină de privațiuni, într-o lume plină de tentații, doar pentru că ei înșiși realizează că nu mai sînt foarte tineri, că organismul se uzează, că „trebuie“ să fim cu toții „din ce în ce mai sănătoși“? Acest imperativ începe să mă sperie, de fapt – trebuie să fim sănătoși! Sănătatea nu mai ține de fiecare organism în parte și de modul în care fiecare individ își organizează viața, ne este impusă de către societate. Părinți „perfect sănătoși“ (deocamdată, pentru că mănîncă fructe cool în ianuarie, atunci cînd nu e sezonul lor) nu-și dau seama că cresc copiii la fel de sănătoși, într-un mediu familial safe – de fapt, o eprubetă –, dar care au toate șansele să se transforme în niște adulți anxioși și inadaptați.

Aud din ce în ce mai des următoarea afirmație: „Copiii mei mănîncă foarte sănătos!“ Apoi încep diferite povestioare și exemplificări – cum l-a păcălit pe ăla micu’ să mănînce broccoli, iar acum e fan (mă îndoiesc că părintele respectiv știa ce e aia broccoli în anii ’80-’90!), cum i s-a făcut copilului rău de la un hot-dog și a ajuns la spital, pentru că el nu mănîncă niciodată hot-dog, însă era cu bunicii, iar aceștia îi permit orice și le strică părinților planul de nutriție, cum l-a dus la McDonald’s o singură dată ca să-i facă damblaua, pentru că el este un părinte modern, nu vrea să-i impună nimic, iar copilul a zis cu gura lui că nu-i place mîncarea de la acolo pentru că nu e sănătoasă, „Bravo, tăticule!“ (pe asta n-am crezut-o).

Pentru copii precum băiețelul din supermarket, toată această obsesie a părinților se reduce la nu avem voie nimic, nici măcar ciocolată. Mi-am adus aminte de un alt puști care urla ca din gură de șarpe pe scara rulantă a unui mall: „Te rog, mami! Măcar un hamburger!“ Probabil că gustul unui „măcar un hamburger“ l-ar fi uitat pînă a doua zi, însă frustrarea, refuzul mamei și momentul în sine și le va aduce aminte cu siguranță, peste niște ani.

Foto: flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.