Cui îi e frică de examene? – despre vise și traume colective

Publicat în Dilema Veche nr. 922 din 9 – 15 decembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Am un vis care se repetă la răstimpuri, un vis recurent, cum s-ar zice. De fapt, e mai mult un coșmar. În vis, se face că sînt din nou la liceu, în clasa a XII-a, dar sînt eu cea de acum și trebuie să dau examenul de bacalaureat. Ne strîngem toți foștii colegi în sala de clasă și ni se explică că diplomele noastre de Bac nu mai sînt valabile – asta e! –, trebuie să trecem din nou prin examen. (Aici există explicații posibile, un sentiment de vină îngropat undeva în subconștient legat de faptul că, în viața reală, nu în cea onirică, am copiat la bacalaureat, la matematică, așadar am trișat și am luat examenul pe nedrept, dar să nu intrăm în amănunte.) Apoi, ca și cum ar fi ceva normal, începem să ne pregătim pentru examen, dirigul nostru, profesor de mate, începe să înșire pe tablă șiruri lungi de exerciții, cumplita analiză matematică, noi scriem conștiincioși pe caiete, îmi dau seama cu groază că nu pricep absolut nimic. De fapt, e o frică stranie de examen pe care o uitasem și care se insinuează treptat în vis pînă cînd ajunge la paroxism. Realizez că n-am nici o șansă să iau examenul, că sînt total nepregătită, mă uit la colegii mei cum stau în băncile lor, toți la vîrsta de acum, 40 și un pic de ani, și acceptă senini situația. La un moment dat, din disperare, mă revolt. Mă ridic în picioare și spun: „Domnule profesor, e absurd! Uitați-vă la noi! Fiecare a terminat cîte o facultate, dacă vreți vă arăt și diploma de licență, fiecare are de multă vreme cîte o meserie... cum adică să dăm Bac-ul din nou?”. Aici, visul se întrerupe sau se diluează, dar se reia cu altă ocazie și cu variațiuni pe aceeași temă. În unele variante, cele mai coșmarești, mă pomenesc direct la examen, cu subiectele pe tablă și cu o foaie albă în față, transpir, nu știu nimic. Și în loc să mă concentrez la subiecte, mă tot gîndesc în vis: ce-i cu toată conspirația asta? Cine și mai ales de ce mi-a anulat examenul de bacalaureat? Dincolo de partea hilară, povestea interesantă abia acum începe. Am descoperit, de-a lungul timpului, că mulți cei din generația mea au același vis. „Visul cu Bac-ul”, cu examenul care nu mai e valabil și trebuie dat din nou, cu reîntoarcerea la școală și la spaimele pe care ne închipuiam că le-am lăsat în urmă, e un vis comun. Materia diferă, e adevărat, la unii e matematică, la alții e fizică, unii trebuie să repete examenul la chimie, cîțiva, mai norocoși, visează că trebuie să dea doar o amărîtă de teză, alții se reîntorc la o facultate pe care în vis n-au absolvit-o și trebuie să repete examenul de licență, totuși bacalaureatul anulat e cel mai prezent. Totul pleacă, de fapt, dintr-o traumă colectivă pe care nu am reușit să o depășim. Și regăsim în visul nostru colectiv aceleași gogorițe, aceeași crispare.

Îmi amintesc în cele mai mici detalii primul examen din viața mea – aveam doar șase ani și era un examen de aptitudini pentru școala de muzică. Nu știu de ce le intrase părinților mei în cap că aș fi bună la așa ceva, poate pentru că lălăiam toată ziua prin casă. Deși nu eram un copil foarte emotiv, examenul în sine a fost un supliciu, pentru prima oară în viața mea m-am simțit ca o gînganie insignifiantă privită printr-o lupă mare: hai, cîntă! Știu sigur că m-am încurcat la proba de ritm, n-am reușit să reproduc în mod identic bătăile, habar n-aveam ce era acela un ritm muzical, băteam și eu din palme alandala ca orice copil, poate de aceea ritmul vieții mele de acum e destul de haotic. Cînd am ieșit de la examen, mi-era rușine. Evaluatorul mă mai întrebase și dacă am pian acasă. Am fost sinceră și am răspuns că nu, cine să aibă ditamai pianul într-un apartament de bloc socialist de 50 mp? „Trebuia să spui că ai pian!” – mi-a zis taică-miu. „Rezolvam noi cu pianul dup-aia...” Ceva greșisem și era ireparabil. După cîteva zile, am mers din nou la școala de muzică, se afișaseră rezultatele. Pe drum, taică-miu rîdea și îmi tot repeta în glumă: „Păzea, găină, că te tai!”. Cumva încerca să detensioneze atmosfera, îmi explicase că, dacă nu luasem examenul, nu era nici o nenorocire, urma să merg la o școala obișnuită, în clasa I. Totuși, acel „Păzea, găină, că te tai!” mă băga în sperieți. Am ajuns, s-a uitat pe liste – nu intrasem. Pentru cîteva momente, am simțit că nu eram bună de nimic. Un copil nu știe cum treacă peste un eșec, cum să-l „administreze” și ce să învețe dintr-o astfel de experiență. Pentru un copil, eșecul e sfîrșitul lumii, nu există viață dincolo de examen, dincolo de examenul de capacitate sau de bacalaureat (la 18 ani, orice s-ar zice, ești tot un copil). Adultului, în schimb, nu-i pasă, i se rupe, chiar dacă un examen poate să vină cu o oareșce încărcătură emoțională moștenită tot din copilărie, rezultatul nu mai contează atît de mult. Unul dintre puținele teste pe care le-am dat în viața de adult a fost pentru un job la Atena, pentru o companie de telefonie mobilă, pe partea creativă. Trebuia să concep un soi de quiz în engleză. Au ales o fată din Slovenia cu zece ani mai mică decît mine, din generația nativilor digitali. Am primit și evaluarea pe e-mail – quiz-ul meu se pare că n-a fost destul de cool. Pe bune? – am rîs eu. Deși job-ul ăla mi-ar fi schimbat probabil viața, a doua zi l-am uitat, iar faptul că am picat testul n-a însemnat pentru mine nici un eșec, ba dimpotrivă, m-am lămurit că nu eram omul potrivit și că trebuia să-mi văd de ale mele, nu să învăț meserii noi peste noapte.                   

Totuși, am fost testați, evaluați, am primit calificative încă din clasele primare și nimic nu s-a schimbat de atunci, generațiile de acum se formează tot sub spectrul marelui „examen” pentru care nimeni nu e de fapt pregătit din punct de vedere psihologic. Pentru mine și mulți ca mine, școala a fost un examen permanent care nu se termina niciodată – lucrări de control, teze, calcul de note ca să vezi „cît îți iese media”, simulări, „Pe cine ascultă azi? Oare e în toane bune?”, spaima constantă că nu ești suficient de bine pregătit, că nu ești suficient de bun, competiția, nopți nedormite, încercările de a fenta sistemul, de a trișa care vin la pachet cu un alt tip de anxietate, să nu cumva să fii prins asupra faptului. Nu-mi amintesc nici măcar o zi în care să fi mers la școală relaxată, ca la o plimbare în parc... și, în fond, nu și despre asta ar trebui să fie educația? De ce trebuie să înveți de frică? De ce trebuie să demonstrezi în permanență ceva? Discutam de curînd cu cîțiva profesori despre banala teză, o metodă atît de depășită de evaluare care de cele mai multe ori parcă te îndeamnă să trișezi sau să înveți pe de rost niște noțiuni doar ca să umpli o foaie de hîrtie. Mi-am amintit că păstrasem o vreme într-un dosar, ca amintire, tezele din gimnaziu și din liceu, într-o zi cînd făceam curat le-am regăsit și am revăzut toate tăieturile și însemnările cu roșu ale diferiților profesori, exercițiile pe care le greșisem, subiectele pe care nu apucasem să le termin pentru că timpul expirase, toate caznele prin care trecusem... m-am enervat și le-am aruncat. Nu, maculatura aia nu mă reprezintă, n-ar trebui să reprezinte pe nimeni ca om în formare, nu-l pregătește pentru viață, pentru nimic, de ce a trebuit să trecem prin asta?

Știu un puști grozav de isteț și de serios, s-a pregătit trei ani pentru examenul de admitere la Medicină, a făcut meditații cu cei mai buni profesori, căci la noi altfel nu se poate, doar cu cunoștințele din școală de la orele de biologie și chimie nu poți intra la Medicină, au cheltuit părinții o căruță de bani, cred că au făcut și vreo două credite ca să-i plătească meditațiile. Copilul ăsta n-a ieșit din casă trei ani, a învățat, îmi spunea odată că n-are timp să-și găsească o gagică, poate după ce intră la Medicină. A venit și momentul marelui examen – transpirații reci, emoții, la anatomie a mai fost cum a fost, căci știa oasele alea de pe rost și în somn, însă la chimie s-a blocat. Atac de panică, pur și simplu n-a fost în stare de nimic, a dat foaia goală. Pentru asta l-a pregătit școala românească pe puștiul care a învățat pe rupte? Să se blocheze și să dea foaia goală? În momentul de față, băiatul livrează mîncare part-time cu bicicleta, face alte meditații cu alți profesori și se pregătește să dea examenul din nou. Face meditații și la limba germană. Chiar își dorește să fie doctor, dar nu în România, în Germania. Va pleca cu prima ocazie. Îi urez ca peste douăzeci de ani să nu aibă coșmaruri cu examenul de la Medicină pe care trebuie să-l dea din nou.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?