Cînd natura vine peste tine

Publicat în Dilema Veche nr. 553 din 18-24 septembrie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Nu sînt, în general, o persoană contemplativă, cu mare interes pentru peisajele din jur. Cînd eram mică, părinţii mă rugau să mă uit pe geamul maşinii, în timp ce navigam printre mînăstirile din Bucovina, iar eu citeam Tom Sawyer.

Mă plimbam prin păduri doar aşa, de dragul drumeţiilor şi al celor care mă însoţeau. Îmi plăceau mai mult mersul în sine, acţiunea şi cei care mergeau cu mine, decît locurile prin care treceam (e drept că doar pentru păduri am avut mereu o slăbiciune, mă simţeam în largul meu acolo, dar şi copleşită, în acelaşi timp).

Tîrziu, la maturitate, să zicem, am început să mai simt nevoia de linişte şi contemplaţie. Aşa am început să văd, cu entuziasmul descoperirii, şi fragmente din natura înconjurătoare. Cîte un copac, cîte o floare, cîte un petec de iarbă şi, mai ales, cîte un animal (e adevărat că pe acestea le observasem şi înainte, pentru că erau active, mişcătoare şi deloc pe linia meditativă).

Începuturile şi încercările de contemplaţie mi-au oferit o ieşire din timpul obişnuit, haotic şi absurd, şi intrarea într-altul, mai fără miză. Un timp în care era (şi este) o plăcere să te lăfăi.

Într-un asemenea petec de timp m-am aflat recent la Sinaia, pe la 6,30 dimineaţa. Într-o curte cu mulţi brazi, vreo şapte. Curte care părea, în lumina cenuşiu-albăstrie, imobilă.

Numai că asta era doar o aparenţă. După ce m-am aşezat pe un scaun de pe terasă şi am stat un timp nemişcată, lumea din jurul meu a început să învie. Să forfotească inimaginabil, dens, dar discret. Mai întîi a venit o căţeluşă care s-a postat în faţa gardului, într-un loc anume (despre care, mai tîrziu, am aflat că era al ei şi că stătea nemişcată ore întregi acolo, pentru că cineva din curte îi dăduse de cîteva ori de mîncare).

Apoi, brazii din jur au început să foşnească. Dar nu a vînt. A animale mici. O veveriţă roşcată, ca-n cărţile de copii, s-a lansat în nenumărate drumuri în bradul respectiv. Asta pentru început. Apoi, a trecut în alţi brazi, fără nici o problemă (cum numai Tarzan cu a sa Cheeta mai făceau în filmele copilăriei mele, doar că foloseau lianele, şi nu crengile brazilor). După care aceeaşi veveriţă a coborît la poalele brazilor, pe iarbă. Atunci am văzut că avea pieptul alb, precum unii pisoi din desene animate. Şi, tot ca în desene animate, de data asta cele cu Chip şi Dale, veveriţa în cauză vorbea. Cu căţeaua de dincolo de gard, se pare. Pentru că se urcase pe gard şi se uita la ea.

Apoi, pentru că m-a auzit pe mine momind-o cu fistic, de pe terasă, nimic n-a împiedicat-o să urce scările şi să vină să şi-l ia. E drept că nu de la mine din palmă, ci de pe jos. Se deplasa atît de rapid, încît aveai senzaţia că imaginea ei e o iluzie optică. Decojea fisticul cu o viteză demnă de veveriţa din Ice Age (dacă n-ar fi avut ghinion). Apoi căuta cu aceeaşi rapiditate în ghivece. Înţeleg că acolo îşi mai îngropa diverse prăzi, precum cîinii oasele, şi apoi nu-şi mai amintea exact unde, aşa că răscolea tot.

Între turele veveriţei pe terasă, am auzit zgomote pe acoperiş. O pasăre mărişoară, cu albastru pe aripi, a coborît tot mai jos, dînd tîrcoale zonei. Se apropia de acelaşi fistic. Veveriţa guralivă a simţit-o ca pe o concurentă. S-a dus după ea, pe balustradă, şi a alungat-o zgomotos, uşor mahalageşte. După care a mai venit de cîteva ori pe acolo, luîndu-şi fisticul direct din pungă, o dată chiar atingîndu-mi umărul, în trecere.

După ce roşcata s-a liniştit, printre brazi s-a auzit un foşnet de o altă tonalitate. O a doua veveriţă, de astă dată cenuşie, dar tot cu pieptul alb, a refăcut ritualul (pasărea şi căţeluşa rămînînd pe poziţii).

Totul a continuat cam pînă la ora 8 a.m., cînd alţi locuitori ai vilei – de astă dată umani – au ieşit din bîrloguri. Animalele au simţit, şi totul s-a potolit, ca şi cum ar fi fost un vis, ca-n Dumbrava minunată. Natura a devenit un decor, un tapet viu colorat, pe fundalul căruia adulţii şi-au băut cafelele. (E adevărat că, totuşi, printre aburii acestora a trecut razant şi un imens fluture portocaliu...) 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.