Căldură, iar, mare...

Publicat în Dilema Veche nr. 388 din 21-27 iulie 2011
Mai mult decît servicii jpeg

Ştiu că am citit, cînd eram mică, diverse poveşti în care soarele a fost furat, şi cu toţii s-au chinuit să-l recupereze... În verile toride, ca cea de acum, mai că mi-ar plăcea să fiu personajul negativ dintr-o asemenea poveste... Îl înţeleg, de fiecare dată tot mai bine, şi pe bietul erou caragialesc din Căldură mare. Eu, una, pot duce cele mai rele friguri, dar cu arşiţa nu mă-mpac. Mereu mi-au fost mai apropiate zilele noroase... 

Amintirile despre veri, cel puţin despre cele la oraş, nu sînt semnificative – decît în foarte mică măsură. Pe lîngă aproape-leşinuri pe stradă şi sufocări, cu chiu, cu vai îmi vin în minte şi unele aproximativ mai plăcute, adunate în timp. Sînt cîteva „must“-uri de vară, de la sine (sau de la lume) înţelese. Unul e legat de „răcoritoare“. Cînd eram mică, existau chioşcurile cu sirop şi sifon, de 75 de bani, sau cu sifon simplu, de 25 de bani. Erau printre preferatele mele, le căutam (şi le ştiam locurile) prin tot oraşul. Îmi doream să fie non-stop, ca seara, cînd ies de la film, să pot bea un sirop. 

Aproape la înălţimea lor erau acvariile pline cu un lichid gălbui, cam diluat şi dulceag, de la Romarta Copiilor: se numea citronadă. Era foarte rece şi se agita în vasele mari, pătrăţoase şi transparente. De fiecare dată cînd îmi cumpăram ceva de acolo (şi ţin minte că, de multe ori, îmi luam uniforme pentru şcoală) mă delectam cu un pahar plin cu acel lichid. 

Apoi – îngheţata. Bucureştiul era, pe atunci, plin de îngheţate bune, care se făceau, de multe ori, în laboratoarele proprii ale cofetăriilor. Copiii au o chestie cu îngheţata de ciocolată: îmi plăcea şi mie şi, ca atare, o înfulecam în toate formele, inclusiv în cea de parfe. 

Mai ales în cea de parfe. Odată, am exagerat cu parfeurile. Nu ştiu cîte am mîncat, ştiu că aveam vreo 12 ani şi că mi-a fost atît de rău, încît de atunci încolo nu am mai putut mînca îngheţată de ciocolată. Niciodată. 

O altă posibilă „scăpare“ era bazinul. Ştrandul. Mică, mergeam la Ştrandul Tineretului şi mi se părea ideal. În liceu, am descoperit Ştrandul studenţesc. Aveam o colegă acolo, cu o anumită aură: era şi deşteaptă şi emancipată. Cu ea am fost prima dată la Studenţesc, şi chiar am traversat lacul în gaşcă. A fost experienţa vieţii mele mărunte. 

La bazin, în schimb, eram expertă... La mare, la hotelul Mangalia, era o piscină care pe atunci mi se părea fabuloasă: cu apă de mare, încălzită, şi ades schimbată. Acolo mă duceam singură, de mică: erau primele mele acţiuni independente. Îmi făceam, cu conştiinciozitate, cele 30 de bazine. Momentul extazului era la ieşire: cu părul semi-ud şi fiţe de înotătoare, mă duceam la barul hotelului. Acolo aveau... Pepsi! Era unul dintre puţinele locuri din ţară unde se mai găsea Pepsi pe la începutul anilor ’80, şi nu pot uita nici pînă azi cum îl savuram de pe un scaun înalt, de bar, dintr-un pahar cu gheaţă. 

Lucruri de nimic, veţi spune, atît de mici: dar de vară... Te ajutau (şi te mai ajută încă...) să supravieţuieşti căldurii. Mă ajutau şi altele, şi mai prozaice: casa bunicilor mei, din Bucureşti, înaltă şi răcoroasă, cu pivniţă şi magazie, în care puteai juca „faţea“ liniştit; cinematografele de pe fostul 6 Martie, actualmente Regina Elisabeta, în care găseam mereu cîte un filmuleţ de văzut, oricît de puţin complicat, precum Aventuri în marea Nordului...; şi, de ce nu, muzeele bucureştene, pe care le re-luam la rînd în fiecare vară, fără plictiseală, de la Cloşca cu puii de aur de la Muzeul Naţional de Istorie, la animalele împăiate zîmbind vesele din dioramele de la Muzeul „Antipa“ (asta înainte de restaurare). 

Astăzi, lucrurile s-au schimbat destul de mult: există aerul condiţionat şi poţi trece vara cu el, mai uşor, în chiar propria-ţi casă. (Ţin minte vremurile, prin anii ’90 la sfîrşit, cînd mergeam la mall pentru aer condiţionat.) Şi călătoriile, lesne de făcut, în locuri în care vara e mai uşor de suportat decît aici. Totuşi, ceva din atmosfera sufocantă, apăsătoare şi fără perspectivă a verilor de altădată s-a păstrat. Şi, cel puţin pentru mine, una, se va păstra mereu.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?