Arc peste timp

Recent, mi-a căzut în mînă o carte intitulată Arc peste timp. Un volum colectiv, coordonat de Emanuel Istodor, care cuprinde poveştile absolvenţilor Facultăţii de Exploatare şi Industrializare a Lemnului, promoţia 1957 – cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la terminarea facultăţii.

1957... Perioadă acerbă, cea mai acerbă a comunismului românesc, a persecuţiilor, a puşcăriei politice, a maximei ideologizări. Studenţii de la FEIL de atunci, însă, o văd cu totul altfel: perioada cea mai frumoasă a vieţii lor – studenţia. Majoritatea lor au biografii asemănătoare: vin de la ţară, din zone diferite, cei mai mulţi cu părinţi fără studii (superioare); nu toţi au ales de la început această facultate, mulţi au fost şi forţaţi de împrejurări, pentru că se intra mai greu la altele. Contactul lor cu facultatea a reprezentat, de multe ori, primul lor pas în oraş.

Povestea generaţiei lor e o ilustrare a unor fenomene – sociale şi nu numai – despre care ştim, în general, la modul teoretic: migraţia masivă de la sat la oraş, din perioada comunistă, şi urbanizarea cu orice preţ; construirea industriei, într-o epocă în care producţia de fabrică era principala susţinătoare a economiei şi mîndria regimului de atunci. În ceea ce-i priveşte pe semnatarii cărţii, ei nu discută lucrurile, evident, la nivel de fenomen social. Ci din perspectiva propriei vieţi, de care şi-a văzut fiecare cum a putut mai bine. De altfel, în postfaţa cărţii se spune: „Subliniem că toţi colegii şi colegele noastre au fost oameni respectabili, care au muncit cu conştiinciozitate, indiferent în ce domenii au activat.“

Epoca respectivă (pe care ei au făcut-o, sau ea i-a făcut pe ei, sau şi una, şi alta) e cea a tinereţii. De aceea, amintirile lor sînt, în general, frumoase, eludînd contextul social-politic. Acesta transpare doar, indirect, în limbajul folosit – mai sec, mai impersonal, în cele mai multe cazuri aparţinînd mai curînd registrului public, oficial, decît celui personal. Totuşi, în capitolele despre amintiri din studenţie sînt şi cîteva relatări mai personale.

Acestea sînt interesante din perspectiva istoriei orale. Întreaga carte e, de altfel, o mostră de istorie orală: adună mărturii despre epocă, cel puţin despre o latură a ei, în limbajul vremii.

Modul în care se distrează protagoniştii cărţii e înduioşător, în simplitatea şi navitatea lui: „La sfîrşitul practicii, am avut norocul să trăiesc una dintre cel mai impresionante şi pline de măreţie experienţe de viaţă: excursia din Munţii Făgăraş. (...) Echipaţi de munte, inclusiv cu o coardă de la fileul de volei, adusă de băieţi, cu hrană rece şi pîine de la cantina fabricii, am pornit, dornici de drum. (...) Ansamblul avea o înfăţişare alpină. (...) La acestea se adăugau reuniunile dansante, organizate săptămînal. (...) Dansam cu deosebită plăcere în stiluri clasice, în perechi, complet diferit de ce se practică astăzi în discoteci. Ce putea fi mai frumos decît mişcarea elegantă, în paşi de vals sau de tango, sau mai ritmată, de foxtrot etc.“ (Anca Constantinescu)

De altfel, şi iubirea e văzută, evident, diferit, faţă de percepţiile de azi: „Şi poveştile de iubire aveau farmecul lor în acei ani... erau pure şi neprihănite... erau iubirile acelea cînd băiatul respecta o fată şi invers...“ (Calipso Mirescu)

De multe ori, peste partea sentimentală se trece cu totul, precizîndu-se doar că respectivul sau respectiva s-a căsătorit, a avut copii... Doar unul dintre coautori, Gheorghe Moise, introduce cîteva poveşti cu tentă uşor licenţioasă: cea mai simpatică dintre ele este despre o concurentă, Rodica, care încearcă să-l seducă înainte de examenul de admitere. El fuge speriat, şi totuşi, a doua zi, îi rezolvă două subiecte pe ciorne, pe care i le strecoară în timpul examenului...

Altfel, fiecare absolvent este introdus prin versuri, scrise de coordonatorul volumului. Versuri în care – într-un stil să-i zicem spre popular, à la Săpînţa, aflăm cîte ceva (bun) despre fiecare: „O fire veselă+optimistă / Energică şi altruistă; / A strălucit precum o rază, / Credinţa ei i-a fost pavază.“ (Cojocaru Silvia)

Una peste alta, volumul mi se pare un interesant document de istorie orală a unor ani controversaţi.