Alte ţări, aceeaşi lume

Publicat în Dilema Veche nr. 522 din 13-19 februarie 2014
La drum – propriul road movie jpeg

În ultimii aproximativ zece ani, am tot călătorit, pentru nu prea lungi durate, prin diverse locuri europene. Locuri frumoase, istorice, cu multe de văzut şi la fel de multe de consumat. Evident, diferite între ele; dar şi asemănătoare, dacă nu în arhitectura oraşelor şi mentalităţile locuitorilor acestora, măcar în rutina călătoriilor. Rutină care-ţi dă senzaţia, desigur binecunoscută, că, pînă la urmă, pe undeva, există un număr de pattern-uri detectabile, care se tot repetă.  

Începînd cu aeroportul. Spaţiu fascinant în sine, no man’s land şi everyone’s land, al plăcerii de tranzit şi al promisiunilor spre un altundeva. Pentru mine – niciodată liniştit, din cauza senzaţiei de frică ce-şi face mereu drum spre suprafaţă, rîcîind uneori discret, alteori isteric, în ciuda eforturilor mele de a păstra aparenţele. Aşteptarea zborului va avea, întotdeauna, cel puţin pentru mine una, un fior – precum cel de dinaintea unei probe: cea a schimbării mediului cu care sînt atît de obişnuită, cel pămîntesc…

De aceea, orice (foarte scump) sandviş consumat pe plăcutul aeroport Otopeni e înghiţit cu un oarece nod în gît. Orice zîmbet adresat domnului ori doamnei din faţa mea, de la coada de îmbarcare (românilor, cel puţin celor cu care am avut eu de-a face, se pare că le place să se ridice în picioare din timp şi să stea la coadă), e uşor crispat. Frica de fundal mai trece doar în cele cîteva momente uşor atroce, în care primează lupta pentru supravieţuire: cînd oamenii se îmbulzesc în pas alergător spre avion, şi-ţi pierzi imaginarul tău loc în şirul nereglementar, dacă nu ţii pasul; cînd nu ai loc să-ţi pui toate bagajele sus (toată lumea are în exces) şi sari ca un dulău să-ţi cîştigi locul…

Zborul în sine îşi are clasica rutină: pe cursele spre Viena, şi pare-mi-se spre Paris, se aude doamna cu voce de pisi şi piţi, care ne sfătuieşte, pe un ton de mrrr, ce să facem în timpul zborului. După care iei aminte la pasagerul de alături, care, din ce în ce mai des, cel puţin în ce mă priveşte, se dovedeşte a fi o doamnă cu vederi religioase puternice. Şi de data asta, în drum spre Milano, am stat lîngă o tînără mamă foarte inimoasă, dar şi foarte bisericoasă, care mi-a prezentat, printre altele, şi vederile ei despre lume şi viaţă, de altfel foarte juste: să-i ajutăm, prin intermediul Bisericii, pe cei în nevoie, la modul practic (lucru care se face doar la scară foarte mică în România). 

De obicei, stewardesele sînt femei, şi nu foarte drăguţe în mod real. Pe zborul Alitalia erau doar domni, şi nu genul Feţi-Frumoşi, ci din cei mai rubiconzi şi cu barbă (mai normali...). Extrem de amabili: o amabilitate pe bune, naturală, neforţată, pe care am întîlnit-o rar, şi cu siguranţă nu în Franţa… Amabilitate ce presupune disponibilitate aproape necondiţionată din timpul tău şi energia ta pentru problemele celuilalt…

După aeroport, cînd ajungi într-o capitală europeană, urmează, desigur, taxiul. Taximetriştii sînt, invariabil, primii localnici cu care iei legătura. Şi, în general, le place să vorbească. În cele în jur de 45 de minute de la aeroport la hotel, eşti pus la curent cu ceea ce cred ei (şi o întreagă categorie – să-i zicem medie – de populaţie) că sînt principalele chestiuni politice, sociale şi economice ale ţării respective. În general privite uşor critic, dar şi cu o tentă de mîndrie naţională. Fie că sînt emigranţi vechi, dar care se consideră nativi, deşi vin din Mali ori Pakistan, fie că sînt (mai rar) francezi ori italieni sadea…

În drumul spre hotel, treci prin centru, unde ţi se arată monumentele locale, două-trei, din care unul e star, şi auzi detaliile din orice ghid care se respectă. La hotel tinzi să ai probleme cu căratul bagajelor, în ciuda bacşişului de care nu uiţi. Camerele, chiar cele bune (de vreo 4 stele), îşi au standardul lor: paturi comode, albe şi nici prea tari, nici prea moi, prosoape albe, la fel, prea puţine umeraşe şi un balcon care dă spre cîteva blocuri care doar noaptea capătă poezie…

Gesturile de rutină se termină cînd coborîm din nou; iar la recepţie, omul de acolo îţi recomandă restaurantul local. Unde, în sfîrşit, lucrurile se destind… 

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.