Adolescenţa, mereu aceeaşi

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
Adolescenţa, mereu aceeaşi jpeg

În urmă cu cîteva zile, am primit o invitație din partea fundației PRAIS să particip, împreună cu Aurora Liiceanu, la o miniconferință despre adolescență. Urmează să ne adresăm unor grupuri de liceeni din Ploiești, iar evenimentul are loc în cadrul Săptămînii liceelor. A fost un prilej pentru mine să reflectez un pic asupra propriei mele adolescențe, dar și a vîrstelor și a generațiilor, în general. În urmă cu fix 20 de ani debutam, ca elevă în clasa a XII-a, în revista Dilema, cu un articol despre adolescență care se intitula „Generația X“. Pe atunci, eram foarte preocupată de problema generațiilor și a conflictelor dintre ele; cu timpul, mi am dat seama că generațiile se topesc de fapt unele în altele și conflictele se diluează. Îmi amintesc că, în primul an de liceu, mi se părea că exista o diferență enormă, ca mentalitate și maturizare, între noi, „copiii“ de a IX-a, și cei de-a XII-a. Se observa mai ales la băieți, fiindcă fetele erau mai emancipate – colegii noștri de clasă se comportau ca niște „băieței“, în vreme ce elevii dintr-a XII a erau deja, în accepțiunea tuturor fetelor, „bărbați“. Astăzi, nu mai percep aproape nici o diferență între generația mea, de pildă, și a celor care au aproape 50 de ani, de parcă zece ani nici nu mai contează, doar semnele îmbătrînirii sînt oarecum mai prezente. Pe atunci, un an reprezenta o „distanță“ de la Pămînt la Lună, poate și mai mult. Revenind la Generația X, primul meu articol din Dilema începea cam așa:

„Americanii au atribuit generic fiecărei generații un termen care să o denumească. Părinții noștri, generația ce a explodat după război, rebelii anilor ’60, martorii conflictelor diplomatice, victime ale comunismului ș.a.m.d. au fost definiți ca baby-boomers. Noi sîntem Generația X. Ce ne caracterizează? Computerul conectat la Internet și e-mail-ul, cu toate că pe primul loc rămîn jocurile, pagerul și beeperul, telefoane celulare, cucerirea spațiului cosmic, hard-rock-ul, poate și isteria provocată de celebrul serial Dosarele X. Și am avut un mare atu – am crescut după Revoluție, am ars cravatele de pionier și am uitat de cozile la banane. Oricine se naște cu povara unei generații întregi în spinare trebuie să se conformeze, mai mult sau mai puțin, ei. Ce fac cei din Generația X? Suportă cu greu rutina zilelor școlare și vin acasă cu o conștiință a inutilității, fără a se putea revolta împotriva unui sistem de învățămînt învechit. În schimb, învață despre contracepție și răsfoiesc revista Playboy încă din gimnaziu. Își îndreaptă aspirațiile către o meserie, și jumătate din venitul părinților se alocă pentru meditații. Venerează formații rock din Occident, hamburgerul din Occident… Occident. Își pierd apoi timpul prin baruri și cluburi de biliard, declarîndu-se mulțumiți cunoscători ai tuturor speluncilor din cartier. Îl citesc emoționați pe Eliade și califică drept „superbă“ Trilogia antică a lui Andrei Șerban, preferînd să n-o comenteze. (…) Are Generația X vreun ideal? Desigur, el există. Care? Idealul X“. Astăzi, vorbim deja despre generații Y, Z, despre „millennials“, ba chiar și despre „new millennials“, oare ce s a schimbat însă în acești 20 de ani (în afară de tehnologie, desigur; în zilele noastre, pagerul și beeperul sînt obiecte de muzeu, nu cred că adolescenții de astăzi știu cum arătau de fapt)? În nici un caz spiritul rebel, „sistemul de învățămînt învechit“ sau atracția pentru Occident. Au aceste noi generații vreun ideal? Putem discuta punctual despre adolescență, adolescența lor, cu vreun specific al ei, sau nu ne rămîne decît să vorbim despre adolescență în general, aceeași de cînd s-a inventat termenul?

Privind în urmă, mi-aș caracteriza adolescența drept Evul Mediu al existenței mele. Și nu pentru că am fost nefericită în acei ani (oare care adolescent este fericit?), ci pentru că mi s-a părut o perioadă atît de confuză, încît și acum o văd învăluită într-o nebuloasă. Îmi dau seama că de multe ori mă simt mai aproape de vîrsta copilăriei, eul meu de atunci e similar cu cel de acum, decît de vîrsta adolescenței în care aș spune că „n-am fost eu“. Eram doar o fată veșnic depresivă, frustrată, veșnic îndrăgostită de cel nepotrivit, care nu mai citea mai nimic, care se îndepărtase de părinții ce-i fuseseră pînă atunci cei mai buni prieteni, obsedată de corp și de dorința de a fi populară. Ca multe altele, de fapt. Era firesc să se întîmple așa, în adolescență preocuparea de sine (mereu în comparație cu alții) atinge cote maxime. Chiar dacă aș fi mers la un psiholog, chiar dacă ar fi existat vreo consiliere, în orice formă a ei (în anii ’90, nu se punea problema de așa ceva), nu cred că m-ar fi ajutat prea mult.

În clasa a IX-a mi-am dat seama că eram ceva mai grasă decît o cereau „standardele“ de atunci, adică „să încapi în blugii Motor numărul 27“. Eu purtam 29 și am ajuns la concluzia că acesta trebuia să fie unicul motiv pentru care nu aveam un iubit și nu eram „o fată populară“. Și așa am început să țin interminabile „cure de slăbire“, haotic și după capul meu, calculîndu-mi baremuri de 1000 de calorii pe zi, adică mere și iaurt, o dată pe săptămînă o bucățică de ciocolată. Și cum să fii fericit doar cu mere și iaurt? Ai mei habar n-aveau ce mîncam, treceau amîndoi printr-o depresie „de vîrsta a doua“ (fiecare vîrstă cu „patologia“ ei), cred că, dacă ar fi știut, ar fi luat măsuri. După un an și jumătate de chin, am reușit cu chiu, cu vai să încap în faimoșii blugi numărul 27, aplicînd metode sigure învățate la școală – „îmbracă i stînd întinsă pe pat, suge burta, trage de ei, forțează nasturii, o să se mai lase!“. „Rezultatele“ au fost aproape imediat vizibile: m am dus la liceu în noii mei blugi și cu un pulovăr pînă în talie, cum se purta pe atunci, iar colegele s au holbat admirativ la mine: „Ce-ai slăbit, fată!“ Cu timpul mi-am dat seama că obținusem și alt gen de rezultate – în urma regimurilor draconice de slăbire, m-am ales cu o carență pe termen lung de vitamina B și mi-am distrus definitiv părul.

Faptul că eram în mod oficial „o gagică slabă“ și purtam blugi numărul 27 nu mi-a adus popularitatea dorită. Mi-am dat seama că eram o fată timidă, așa că trebuia să lucrez „la atitudine“ și nu știam cum. Am încercat să mă lipesc de diferite grupuri, pentru că „grupul ține de cald“, și să-i imit pe alții. Mergeam săptămînal cu fetele la un fast-food celebru de lîngă Cișmigiu, beam Cola Diet și, din cînd în cînd exclamam toate în cor despre te-miri-ce: „Ce mișto!“ Nu refuzam nici o invitație la petreceri unde, de fapt, nu se distra nimeni. Mă apucasem de fumat pentru că era cool și ca să am o ocupație în curtea școlii, în timp ce îi aruncam ocheade băiatului care îmi plăcea. N-am mai reușit să mă las nici pînă acum. Chiuleam în „Anita“, barul neoficial al liceului, și eram nevoită să ascult toate suferințele în amor ale colegelor care îmi plîngeau pe umăr, deși eram conștientă că ele nu se arătau deloc interesate de propriile mele suferințe. Tăiasem orice comunicare cu părinții, mi se păreau dintr-odată bătrîni și de modă veche. Ultima vacanță petrecută împreună, în clasa a IX-a, s-a dovedit a fi un dezastru, ne-am certat tot timpul, voiam să plec de una singură pe munte. La școală nu mă interesa mai nimic din ceea ce ni se preda (în afară de orele de română), citeam pe sub bancă Stephen King. Și continuam să fiu nefericită. Abia printr-a XI-a, cînd m-am îndrăgostit cu adevărat, am început să-mi revin. Îndrăgostită mă simțeam în sfîrșit puternică și inevitabil rebelă. Așa că, atunci cînd colegele mi-au spus depreciativ: „Te-ai îngrășat, fată!“, nici că mi-a mai păsat. Trecusem la blugi numărul 28, diferența era mică, însă eu mă simțeam deja altfel.

Ce-aș putea să le spun liceenilor de acum despre adolescență, din propria mea experiență, dincolo de multe lucruri pozitive și generale? Nu vă speriați, o să vă treacă!

Foto: Flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.