Accident

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Boli și viruși jpeg

Te scoli dis-de-dimineață, cu sentimentul datoriei pe cale de a fi împlinită. Faci aceleași gesturi ca de obicei, mecanice, de robot autoasumat. Gesturi care par că-ți garantează stabilitatea lumii tale mici, dar protejate: laptele pe foc, cafeaua în filtru, televizorul ca tapet, rugăciunea ca scut de protecție. Apoi, te pregătești, tacticos, pentru o călătorie gen Sieranevada (filmul), adică spre un parastas. Un parastas al cuiva la care ai ținut, fără să-ți fi fost foarte apropiat. Faci bagajul, tacticos, cum numai tu poți să-l faci, uitînd de timp și de toate: fiecare lucru își are locul său, bine delimitat, nimic nu se pune la nimereală, totul strat peste strat. O piramidă turtită a fricilor și aspirațiilor tale din cele două zile libere, care par să se întindă nedeterminat. Totul ca și cînd te-ai pregăti pentru o evadare de-o viață, deși nu sînt decît două zile. Afară e vremea aia de toamnă deja tîrzie, cînd totul devine ud, întunecat și depresiv. Hainele pe care ți le alegi, instinctiv, sînt și ele în tonuri terne, griuri, bleumarinuri și negru. Negru și calm, ieși din casă, în propriul film, ale cărui secvențe le cunoști.

Te urci în mașina bătrînă și niciodată destul de curată, și ea de culoare incertă. Te urci în ea și totul se defășoară conform planului (care, de fapt, nu e nici un plan, ci doar un firesc). Și înaintezi așa, plutind, purtînd conversații pe care nici nu le observi, într-o stare de beatitudine – beatitudine în mișcare, să fii dus așa, pe fondul unui tapet mereu diferit, tu, cel adîncit într-ale tale. Cînd deodată, cel de lîngă tine, omul calm și invizibil, spune, brusc și tare: „Am belit-o!“ – și mașina veche, dar serioasă, e luată de un vîrtej și se învîrte, se învîrte, pînă cînd mîna ta, care se ținea aparent ferm de o bară de sus, zboară și realizezi că n-ai centură. Cînd te-ai oprit, crezi că ai murit. Chiar dacă nimic nu te doare și ieși, pe propriile-ți picioare, din mașina făcută armonică, în față. Ieși demn (te gîndești cum s-o faci) și drept, ca să nu te faci de rîs. Ăsta e gîndul. În fața cui? În fața șoselei pe care trec mașini, dintre care cel puțin una s-a oprit, privind la spectacolul unora care au ratat intrarea în Pitești. Au derapat cînd să ia curba, cu prea mare viteză, probabil. S-au rotit și au intrat în parapetul de pe marginea drumului.

Primul gînd care-ți vine-n minte e cel al umilinței: Doamne, am clacat la chestia asta, ne-am făcut de rîs, noi și mașina noastră. O lume întreagă ne vede, vede cum sîntem dintre cei care apar la știri, de partea rea. Cei care o dau în bară: femeie, de 40 de ani… Nu știu dacă sîntem morți sau vii, deși traversăm șoseaua calmi, pe picioare, și nu ne doare nimic. Mașina care a tras mai încolo e cea care a reușit să ne evite, în rotirea isterică. Mi se zbate în minte scena din Wild at Heart (Suflet sălbatic) al lui Lynch, în care Sailor și Lula întîlnesc, prin drumurile lor, o fată însîngerată (Sherilyn Fenn), dar pe picioare, care repetă isteric că și-a pierdut portofelul și mama ei o s-o omoare. După care simte ceva lipicios în păr (evident, sînge), se întinde și moare. Aștept să mi se întîmple și mie, deși nu cred că am sînge pe niciunde.

Ne îndreptăm demni spre marginea șoselei, unde reușim să plasăm mașina, și așteptăm. Eu mă întreb ce va fi: „O să murim?“ El spune că așteptăm pe cineva să ne tracteze. De altfel, îl și aud vorbind la telefon cu omul ăla, firesc: „Nu puteți veni dvs.? Colegul...“ Sună familiar, dar cea care detectează familiarul nu sînt eu, cea din trupul meu, ci altcineva, care stă un pic deasupra lui, se ține după el de aproape, plutind sprințar prin zonă. Așa mă simt: nu chiar în trup.

În timp ce stau zgribulită (dar demnă) în spatele mașinii făcute, biata, armonică, și dau telefoane povestind ceva ce nici eu nu prea înțelesesem, se întîmplă, în fața ochilor mei indiferenți de atîta uimire, două scene incredibile: încă două mașini, la scurt interval una față de alta, execută aceeași cascadorie ca și a noastră. Derapează, se învîrt, intră-n parapet. Ambele se fac mai puțin praf decît a noastră. Nu sînt victime.

În sfîrșit, vine domnul cu tractarea. E uman, destinde atmosfera. Încep să mai simt cîte ceva. Vine și mașina Poliției. Polițiștii sînt excesiv de drăguți. Luăm o amendă mică. Ne înghesuim cu toţii lîngă șoferul care tractează și trăncănește, în timp ce mașina, biata, e tîrîtă în spate. Ajungem acasă, în aceleași haine negre și cu aceleași bagaje excesiv de atent făcute. Nu înțeleg de ce le-am mai făcut. De ce ne întoarcem, atît de repede, în locul din care am plecat. Nu sîntem morți, ci, se pare, la fel de vii ca oricînd. Capul meu, la tomografie, se dovedește încă valid. Acasă, mîncăm carne friptă, legume la grătar, porumb, mere, struguri și diplomat. Văd, pe Diva, a treia oară același episod din Fetele Gilmore, ba chiar aceeași scenă: cea în care mama lui Lorelai e supărată pe ea și vorbește doar cu Rory. După care se duce să taie brînzeturile…

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.
Procesul comunist din Gara Teiuş: cum au fost judecaţi ceferiştii vinovaţi de catastrofa feroviară din 1968 jpeg
Cum erau urmăriți ceferiștii de către Securitate. Zeci de informatori erau folosiți de către „organe”
Securitatea comunistă avea în obiectiv și angajații de la CFR, domeniu de activitate care s-a dezvoltat mult după anul 1970. În Alba, dosarul de obiectiv „transporturi feroviare” a fost deschis în luna august 1972.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.