Donald Trump și gîndirea metaforică
Despre lingvistul cognitivist George Lakoff și importanța metaforei în viața de zi cu zi a omului am vorbit în articolul de săptămîna trecută. Lakoff, însă, este și un foarte prezent activist politic pe scena socială americană (ca și Noam Chomsky, cu care se contrazice public adeseori), cunoscut fiind și ca autor de cărți pe această temă. Cea mai recentă controversă din viața americanilor este, desigur, ascensiunea lui Donald Trump. De fapt, nu numai americanii, ci oamenii din întreaga lume s-au întrebat cum a fost posibil ca o persoană ca Donald Trump să aibă atîta succes încît să ajungă candidatul Partidului Republican la președinția celui mai puternic stat de pe planetă. Răspunsul lui Lakoff este tranșant: deoarece conceptele noastre morale sînt metaforice, iar noi gîndim prin aceste metafore.
Studiind metaforele care stau la baza liberalismului și conservatorismului politic occidental, lingvistul ajunge la concluzia că cele două orientări sînt dictate de două modele diferite ale familiei. Conservatorismul clasic izvorăște din modelul „tatălui sever” (strict father), iar liberalismul clasic – din modelul „părintelui nurturant” (nurturing parent). (Fac aici o paranteză: am preferat să traduc printr-un barbarism conceptul de nurture, care înseamnă, la propriu, a hrăni, dar și a crește, a educa, aceste implicații coexistînd în sensul figurat: a promova și susține creșterea și dezvoltarea cuiva; în pedagogia românească actuală a pătruns deja termenul de nurturanță.)
Primul este răspunsul la percepția că lumea este un loc periculos și competitiv în care datoria de părinte este să-ți faci copiii capabili să facă față amenințărilor. Modelul idealizat este acesta: tatăl este capul familiei, cel care o susține financiar și o protejează, regulile sale sînt stricte și respectate de toți membrii familiei printr-un sistem de răsplată și pedeapsă, copilul nu trebuie răsfățat, ci disciplinat ca să poată deveni independent și să se bazeze numai pe el însuși. Mama răspunde de bunul mers al gospodăriei și de creșterea copiilor. În creștinism, avem acest model în Dumnezeu-Tatăl.
Cel de-al doilea model, idealizat, se bazează pe experiența crucială a afecțiunii: copiii se dezvoltă prin relația pozitivă cu ceilalți, prin ajutorul acordat semenilor, în măsura în care reușesc să își realizeze potențialul, oricare ar fi el, și să găsească bucurie în viață. Simțul responsabilității și disciplinei vine nu din teama de pedeapsă, ci din conștientizarea afecțiunii și grijii care îi înconjoară și pe care trebuie să le transmită mai departe. Părintele nu impune reguli, ci explică necesitatea lor și îi implică pe copii în actul decizional (cuvîntul final îi aparține, desigur). Cel mai important lucru de învățat este empatia. În creștinism, avem acest model în Maica Domnului.
Într-o metaforă extinsă, modelul familiei se aplică unei întregi societăți (sau întregii omeniri): societatea este o familie, fiecare om este un copil. Vocabularul americanilor, spune Lakoff, arată că ei percep națiunea ca pe o familie: au părinți fondatori (founding fathers), și-au trimis fiii și fiicele la război, au servicii de securitate internă (homeland security, unde home înseamnă „acasă”). SUA este divizată între două percepții diferite despre lume, cea conservatoare și cea progresistă, tocmai pentru că vederile morale se bazează pe cele două modele diferite ale vieții de familie: familia cu părinte-nurturant (progresistă) și familia cu părinte-strict (conservatoare).
Depinde, deci, de convingerile fiecăruia dacă vrea un conducător tată-strict sau un părinte-nurturant. Pentru Trump, competiția electorală e un cîmp de bătălie, insultele și jignirile aduse altor candidați și lideri politici sînt victorii. Politica conservatoare în general, observă Lakoff, se bazează pe modelul tatălui-strict, în care ierarhia este clară și nu se discută: „Dumnezeu deasupra Omului, Omul deasupra Naturii, cei Disciplinați (puternici) deasupra celor Nedisciplinați (slabi), Bogații deasupra Săracilor, Patronii deasupra Angajaților, Adulții deasupra Copiilor, cultura vestică deasupra oricărei altei culturi, America deasupra oricărei alte țări. /.../ Bărbații deasupra Femeilor, Albii deasupra non-albilor, Creștinii deasupra necreștinilor, Heterosexualii deasupra Homosexualilor”, citim pe website-ul autorului.
O diversitate foarte mare de categorii și grupuri sociale îl susțin pe Trump nu pentru că ar îmbrățișa cu totul modelul tatălui-strict (deși sînt și dintre aceștia), ci, mai ales, pentru că fiecare găsește în acest model cîte ceva care, pentru el, e foarte important. De exemplu: cei religioși (albii evanghelici), care au din Biblie modelul lui Dumnezeu-Tatăl, valorile familiei și, în consecință, atitudinea anti-avort a Partidului Republican; conservatorii pragmatici care, ca și Trump însuși, vor doar să-și maximizeze averea personală și să nu fie împovărați cu sarcina de a avea grijă de părinții lor la bătrînețe – programele Social Security și Medicare asigură aceste servicii, de aceea Trump le susține.
Propunerile sale din alte domenii evocă imaginea dragă tuturor cetățenilor acestei țări: americanul tradițional care își apără cu pistolul proprietatea împotriva răufăcătorilor. Se revarsă imigranți din Mexic? Construiește un zid. A intrat careva ilegal? Îl deportează. Ca să stopeze violența prin arme, o armă va fi gata să îl împuște direct pe atacator. Face ISIS bani cu petrolul din Irak? Trimite trupe să preia controlul asupra petrolului. Liderilor ISIS li se vor omorî familiile. Se va folosi tortura pentru informații de la teroriști. Nici un musulman nu va mai intra în țară.
Cum nu există o cale de mijloc, moderată, ca ideologie, în politica americană, urmează că există niște variații, în diferite grade, de conservatori moderați și liberali moderați. Însă ambele optici asupra lucrurilor coexistă în aceeași persoană, fiind reprezentate în creier prin circuitele neurale, și sînt legate între ele printr-un mecanism de inhibiție reciprocă: cînd unul e pornit, celălalt e oprit. Factorul care le declanșează este limba care se potrivește fiecărei optici. Cu cît opiniile lui Trump sînt mai mult vehiculate (sau criticate) în media, cu atît mai des sînt activate în creier și cu atît mai puternice devin în mintea conservatorilor clasici, dar și în cea a liberalilor moderați.
Trump, susține George Lakoff, se folosește de faptul că 98% din gîndire este inconștientă, folosind, ca un vînzător priceput, anumite mecanisme elementare de manipulare menite a umple mintea alegătorului cu ce vrea el: autoritate, bani, putere, celebritate. Printre mecanisme sînt enumerate repetiția, insinuarea, evocarea permanentă a pericolului extern (ca să se dorească un tată puternic), exagerarea, sloganul Make America Great Again / Să facem America din nou măreață ca reîntoarcere la un statut ideal pierdut, metafora țării ca persoană în care, dacă ai un președinte bătăios, țara va fi puternică, și multe altele. Discursul de acest tip este o formă de control al minții și este total imoral.
Avem, în concluzie, și o explicație a bazei neurale a fenomenului de manipulare a gîndirii maselor prin discurs – fie el politic sau de altă natură. La manipularea prin discurs voi reveni, însă, în articole viitoare, cînd voi prezenta puncte de vedere de natură diferită, dar complementară.
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
Foto: wikimedia commons