Șahul și Marea Teroare

11 martie 2018   Dileme on-line

Pînă la Marea Răzgîndire Chinezească, comunismul nu agrea multinaţionalele, şi de aceea produsele companiilor internaţionale abia ajungeau dincolo de Cortina de Fier, ca să nu mai spun de filialele lor. Dar, de fapt, comunismul însuşi era un fel de multinaţională, cu headquarter-ul la Moscova şi şefi regionali la Bucureşti, Varşovia, Praga şi Budapesta. Iar CEO Stalin a fost cel mai cunoscut lider al acestei „proto-multinaţionale” în vremea ei de maximă expansiune.

Nu era deloc uşor cu Stalin. Trierile lui de personal erau sinistre şi poate că într-adevăr doar cei mai abili, mai capabili şi mai norocoşi le rezistau (citiţi mai degrabă „le supravieţuiau”). Stalin organiza sistematic meeting-uri şi brainstorming-uri cu cei din teritoriu, dar mai ales restructurări de personal, denumite mai apoi şi epurări. Epura partidul, epura administraţia, epura însăşi populaţia. Au căzut pe rînd pradă epurărilor colegii de la înfiinţarea multinaţionalei comuniste, intelectualii, chiaburii, polonezii, ucrainenii, evreii, liderii organizaţiilor comuniste underground din Europa, dar şi şefii armatei şi ai serviciilor secrete. Asta în URSS, înainte de război. După, moda epurărilor s-a extins şi în filialele est-europene, cum ar fi în cele din Cehoslovacia şi Ungaria.

Unele epurări erau însoţite de spectacole juridice, cu rol propagandistic pentru populaţie. Astăzi e greu de înţeles de la ce porneau. Ce e sigur e că şi cea mai vagă bănuială putea stîrni investigaţia şi că de la o infinitezimală contrazicere se putea ajunge direct la acuzaţia de complot şi atentat la viaţa şefului suprem.

Poate că în afară de Stalin însuşi, nimeni nu se putea considera ferit de epurare. O ţară întreagă, şi încă de dimensiunea URSS-ului, era în alertă perpetuă pentru a se feri de glonţ sau Gulag. Dar după cum se va vedea din povestirea de mai jos, chiar şi dacă nu ieşeai cu nimic în evidenţă, nu erai scutit de suspiciuni.

Povestirea e despre un mărunt funcţionar din vastul imperiu birocratic sovietic. Iar povestitorul e un doctor şi în acelaşi timp un împătimit de şah din Ucraina. După război, doctorul Feodor Bohatirciuk a reuşit să emigreze în Canada, unde a scris o carte autobiografică, Calea mea către Vlasov şi către Manifestul de la Praga, apărută în limba ucraineană la San Francisco, în 1978. (Andrei Vlasov a fost generalul care a dezertat din Armata Roşie şi a constituit o unitate militară formată din emigranţi ruşi, prizonieri de război şi deţinuţi din lagărele de muncă silnică, cu care s-a alăturat Wehrmacht-ului). În carte, Bohatirciuk povesteşte cum în 1935 valul epurării a atins şi şahul, care putea pesemne să fie şi un subversiv joc de destabilizare a ţării. Fragmentul din carte a fost descoperit de şahistul ceh Vlastimil Hort, care l-a tradus pentru site-ul chessbase.com.

Iată fragmentul:

„Cînd m-am întors la Kiev după turneul de la Moscova mă așteptau vești neplăcute. Secretarul secției de șah, N.S., a fost arestat și nevasta lui mă ruga disperată să îl ajut. N.S. avea cinci copii și era un om foarte liniștit și modest. Nu l-am văzut niciodată preocupîndu-se de altceva decît de șah și de familie.

El și activitățile politice împotriva Uniunii Sovietice? Era inutil să mergi la autoritățile locale. M-am hotărît cum s-ar spune să iau taurul de coarne și să cer clemență de la Moscova. Înaltul comisar pentru justiție era Nikolai Krîlenko, care în același timp era și președintele Federației Sovietice de Șah. Se știa că din cînd în cînd, el îi mai ajutase pe unii șahiști care dăduseră de necaz.

Îi știam reputația. Procesele lui împotriva «dușmanilor statului», în care cerea pedepse foarte aspre, îmi dădeau de gîndit… Locuia nu departe de centru, într-un bloc de apartamente obișnuit în care și alți înalți demnitari își aveau domiciliul și birourile.  

Paznicul care părea că știe că vin m-a lăsat să intru și a luat liftul cu mine. Un lift – ce lux pentru acele vremuri! Apartamentul era mobilat foarte simplu. Nu-l mai văzusem pe Krîlenko decît de departe, cînd venea la Federație. De aproape, era un om mediu de statură, puțin corpolent, aparent înzestrat cu reale calități de lider.

Chipul său putea fi descris drept prietenos, aproape binevoitor. Manierele și mișcările lui reținute nu trădau deloc cruzimea cu care i-a tratat pe generalii și ofițerii care îi căzuseră în mînă. Pe scurt, mă aflam față în față cu un călău cu față umană, un personaj de care știam pînă atunci doar din romane. Un procuror fanatic, lipsit de inhibiții, oricînd gata să pronunțe și să semneze sentințe la moarte. Dar în același timp îl vedeam în stare să plîngă amarnic după pisica sau cîinele lui, dacă acestea ar fi fost rănite grav.

Krîlenko m-a ascultat și apoi a mers în biroul alăturat unde era «telefonul guvernamental». După un sfert de oră s-a întors și mi-a spus: «Am vorbit cu Balîţki, președintele NKVD din Ucraina, dar e din păcate prea tîrziu. Secretarul tău N. S. tocmai a recunoscut.» În gura lui, cuvîntul «recunoscut» suna foarte ciudat. Desigur, Krîlenko cunoștea foarte bine metodele folosite de investigatori. Puteam sesiza o urmă de milă în ce spunea.

Ce crime ar fi putut comite N.S.? Dar misiunea mea a fost totuși reușită. La telefon, procurorul a recomandat un tratament mai blînd și N.S. a fost expediat în Siberia doar pentru doi ani.  

Sînt convins că fără intervenția la Comisarul poporului ar fi luat zece ani în Siberia plus interdicția de a mai sta în Kiev.”

Povestirea are şi un epilog. Pînă la urmă, scrie Vlastimil Hort, nici Krîlenko n-a scăpat de epurare. NKVD-ul l-a arestat pe 31 ianuarie 1938, la dacea lui (reşedinţa de vacanţă). A fost torturat pînă cînd a mărturisit „de bunăvoie” tot ce voiau anchetatorii. Procesul împotriva „dușmanului poporului” Krîlenko a durat numai 20 de minute. Pe 29 iulie 1938 a fost împușcat.

Dar nu a fost suficient. Krîlenko trebuia şters şi din istorie, aşa cum se făcea cu pozele din care companionii lui Stalin dispăreau unul cîte unul. Hort afirmă că în cartea turneului de la Moscova din 1935, Krîlenko a scris o prefață plină de optimism socialist. După lichidarea sa, cenzorii au căutat să elimine pînă și această prefață. „Așa că dacă aveți cartea turneului în original în rusă, să nu vă mire dacă începe de la pagina 9”, încheie şahistul ceh.

Diagrama săptămînii

Doar ca simplă semnalare: sondajul privindu-l pe cîștigătorul turneului candidaților este în continuare deschis, pînă pe 13 martie. Dacă participați, puteți cîștiga o carte semnată de Florin Gheorghiu (detalii). Ce pot să spun deocamdată e că turneul a început vijelios, în prima rundă înregistrîndu-se trei rezultate decisive (din patru). Au cîștigat Kramnik (la Grischuk), Mamedyarov (cu negrele, la Karjakin) și Caruana (la So), singura remiză fiind consemnată între Aronian și Ding Liren. Constat cu tristețe că e primul turneu al candidaților fără ca Anand să fie fie candidat, fie deținător al titlului. Cred că nu s-a mai întîmplat asta din 1993, cînd Anand participa pentru prima oară la meciurile candidaților și pierdea în sferturi de finală în fața lui Karpov.

În altă ordine de idei – pentru că am mai scris aici de sumo – în paralel cu turneul candidaților la șah de la Berlin a început și turneul de primăvară de sumo de la Osaka. E cum nu se poate mai bine, luna martie va fi plină! Turneul de primăvară de la Osaka se anunță deja foarte disputat: doi dintre favoriți, yokozuna Hakuhō (Mongolia) și yokozuna Kisenosato (Japonia), și-au anunțat retragerea din turneu din cauza accidentărilor precedente, de pe urma cărora nu au reușit să se refacă. Astfel că turneul e deschis multor rezultate, singurul yokozuna rămas în ring fiind Kakuryū, dar el poate primi replici consistente din partea celorlalți rikishi. Și nu îl menționez aici decît pe georgianul Tochinoshin, cîștigătorul ultimei Cupe a Împăratului.

Soluția diagramei 100 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 99: 1. Td1! și dacă 1… Txd1, 2. c2 urmat de transformare și cîștig pentru alb.

Ionuţ Iamandi este jurnalist Radio România Actualităţi.

Foto: Nikolai Krîlenko la birou, 1918 / Wikimedia Commons.

Mai multe