Coronavirusul afectează șahul
Mai sînt cîteva zile și în Ekaterinburg, orașul din inima Rusiei unde și-au găsit sfîrșitul ultimii Romanovi, se va da startul turneului candidaților la șah. Este acel concurs care se ține o dată la doi ani și care îl desemnează pe șalangerul la titlul suprem în șah. Acum doi ani a fost americanul Caruana, acum patru ani rusul Karjakin, iar campionul cu care au dat piept de fiecare dată a fost, ca și anul acesta, norvegianul Magnus Carlsen. Lista completă a celor calificați în turneul candidaților am dat-o aici, unde i-am menționat pe favoriți. Unul dintre ei e Ding Liren, care și-a consumat zilele de antrenament în carantină, în blocul unde stă cu părinții.
Cel care l-a țintuit acolo a fost coronavirusul despre care vorbește toată lumea. Deși aflat la 800 de kilometri de Wuhan, epicentrul epidemiei, orașul lui Ding, Wenzhou, cu cele nouă milioane de locuitori ai săi, a fost închis și el. Nu numai intrările în oraș au fost restricționate, dar și mișcarea oamenilor de la un cartier la altul. Contactat de chess.com, Ding Liren (27 de ani) a spus că nu ieșise din bloc de trei zile, iar cînd a făcut-o, a înconjurat clădirea și s-a întors în apartament; dacă ar fi plecat mai departe, ar fi trebuit să îl anunțe pe administrator și să-i fie controlată temperatura corporală. Par măsuri excesive, dar orașul are deja 300 de bolnavi cu coronavirus confirmați.
Carantina i-a schimbat planurile de pregătire a turneului. În loc de lucrul direct cu secunzii săi, Ding s-a antrenat cu ei pe internet. „Nu-i mare scofală, nu m-a afectat”, a spus el. De altfel, și celălalt chinez calificat în turneul candidaților, Wang Hao, a trebuit să își anuleze planurile de antrenament în Beijing, tot din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea răspîndirii coronavirusului, și să se antreneze online cu echipa sa. Iată deci cum pînă acum, în acest caz, internetul s-a dovedit o soluție viabilă la problemele ridicate de o epidemie majoră.
De partea cealaltă, rușii au anulat cursele charter cu China și avioanele care vin din China au voie să aterizeze numai pe aeroportul Șeremetievo din Moscova. Iar organizatorii turneului de la Ekaterinburg i-au cerut federației chineze de șah să îi trimită mai devreme pe Ding și Wang, pentru că orașul rus a adoptat măsuri severe de control din cauza virusului din China.
Un alt șahist chinez de top, Wei Yi, a trebuit să se retragă din cauza coronavirusului din turneul de la Praga, care începe tot săptămîna aceasta. Potrivit chess.com, Wei Yi a renunțat după ce zborul său a fost anulat, alături de multe alte curse aeriene internaționale care făceau legătura cu China. Așa arată „șahul în vreme de virus”, ca să parafrazez un cunoscut titlu de roman al lui Marquez.
Diagrama săptămînii
Soluția diagramei 194 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 193 de data trecută: 1… Txd6! 2. Dxd6 Ne5 3. Td3 Df4! și negrul cîștigă.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
Foto: Cei opt candidați din turneul de la Ekaterinburg, grupați în funcție de modalitatea în care s-au calificat.