⬆
jurnalul de la păltiniş
O "carte-cult"
Despre Jurnalul de la Păltiniş, despre autorul său şi despre protagoniştii întîlnirilor cu Constantin Noica s-a scris mult între timp. Şi în toate felurile. Încercăm, în acest dosar, să reconstituim parcursul cărţii şi să discutăm despre semnificaţia ei, după trei decenii.
Cercul de studiu şi memoria creatoare
Cercul de studiu, cînd studiul răspunde unei tematici interioare a participanţilor, e una dintre experienţele formative cele mai importante. În mediul românesc există două cazuri care au avut radiaţie publică tocmai prin izbutita lor punere în pagină, tocmai fiindcă au fost fenomene pe care s-a aplicat memoria creatoare.
„Iluzia că am trăit miracolul unui destin“ - interviu cu Gabriel LIICEANU
"Nu m-am gîndit nici la succes, nici la insucces, pentru că nu am scris Jurnalul cu gîndul la publicarea lui în imediat, ci la urgenţa consemnării experienţei în care eram prins. Ştiam că, dacă nu voi pune pe hîrtie, la capătul fiecărei zile, ceea ce trăiam la Păltiniş, tot ce se petrecuse acolo va dispărea, pur şi simplu"
Jurnalul de la depozit
În 1983, eram încă un poet-gestionar. Aşa am aflat că, în mare secret, cu proptele de la protectorii din Cenzură (unde îngerul păzitor cu ochi albaştri purta numele Elena Docsănescu), avea să apară o carte specială. Ce carte? Un jurnal? Ei, ce jurnal? Las’ c-ai să vezi tu. Al lu’ cine? Şşt! Al lu’ Liiceanu!
„Mesajul exuberant al unui cărturar încărunţit prematur“ - interviu cu Sorin VIERU
Păltinişul a fost locul privilegiat al unor delectabile petreceri de idei, al unor discuţii înflăcărate despre cărţi şi despre viaţa ideilor, unde se dezbăteau lucrări şi proiecte de viitor ale protagoniştilor. Într-un interval de şapte ani, multe lucruri s-au petrecut în acel „Munte vrăjit“ al filozofiei.
În jurul unei instrumentări inadecvate
Aflaţi, în deceniul al patrulea al secolului trecut, de părţi opuse ale baricadei, Steinhardt şi personajul principal al Jurnalului de la Păltiniş se regăsesc acum, în 1983, prieteni, după ce amîndoi fuseseră „temeinic scuturaţi de Istorie şi Timp“.
Şoarecele din sertarul memoriei
Experienţa paideică a „Şcolii de la Păltiniş“ este invocată de către Liiceanu în „Ce înseamnă a fi european...“ ca o mărturie edificatoare asupra condiţiei insului trăitor în universul concentraţionar românesc din anii ’70-’80.
Înapoi la Jurnalul de la Păltiniş
Jurnalul de la Păltiniş era pe piaţă de aproape doi ani şi iscase, în mediile intelectuale din România, suficiente dezbateri private – cele publice erau confiscate, pe atunci, de aparatul de stat –, încît să aibă deja o rezonanţă masivă la cititori.
„Cît timp va exista filozofia…“
Cum mai percep tinerii, azi, la 30 de ani de la apariţie, Jurnalul de la Păltiniş? Mai există relaţia dintre un mentor şi discipolul său, în contextul în care, în prezent, există mentorship-uri, adică studii care să-ţi confere patalamaua de mentor? Cît de autentică şi cît de dorită mai este această relaţie?