Zodia canapelei

Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
Mîrlanii cu palat jpeg

Mă simt ca un rahat trist şi nebăgat în seamă. Am intrat în perioada ultim-depresivă în care un scuipat camusian întîmplător al unui străin, ţintit lîngă pantoful meu, mă poate împinge către ştreang. Simt cum capul meu devine lunguieţ, un oval fosforescent, extraterestru. Luminează o lumină bolnavă în camera întunecată. Capul meu are o aură de sfînt pervers, la concurenţă cu televizorul care-mi licăreşte în faţă, la cîţiva metri. 

Stau ca un Buddha balonat de gazul pestilenţial al depresiei, fix în mijlocul canapelei, conectat şerpeşte la toate prizele: laptop-ul deschis luminează şi el albastru, din Facebook, mărul muşcat neted a început să facă viermi, telefonul suge şi el din fire albe zeama electrică a prizei, în jur am trei-patru telecomenzi. 

Stau şi pulsez ritmic din fire, din creierul ca o mlaştină. Încep să semăn cu o creatură dintr-un SF prost scris, poate cu un umanoid gelatinos ca aceia ai lui Wells, ceva de genul. Mă uit la un documentar despre o pictoriţă italiană din secolul şaişpe cu un nume improbabil – Sofonisba Anguissola –, cine naiba a auzit de ea, a pictat nu ştiu ce regi spanioli, o banală cu ochii mari, fără mult simţ al perspectivei, dar, na, a fost femeie, a pictat in secolul şaişpe cot la cot cu bărbaţii, merită menţionată acum, în martie, cînd toată lumea se emoţionează că există femei şi le cumpără bulbi de zambile. Sau aşa ceva. De aici, de pe canapea, încerc eu să mă mint că sînt în siguranţă, că nimic din afară nu are cum să-mi strice tihna unei după-amieze moarte, omorîte cu dragoste şi anticipare. Aici e fortăreaţa mea, celula mea cu pereţii moi, somniferul meu şi

-ul bun la toate. Aici stau ca într-o pastila roşie, moale şi zemoasă de Nurofen pentru toate durerile şi mă plictisesc pe mine însumi programatic. Înot ca un fetus pe deplin format în gelatina roşiatică a Nurofenului. Cred că ăsta e blazonul meu urban, de fiinţă chinuită vag, de corporatist de la nouă la cinci, de instabil şi jalnic amant, de existenţialist francez într-o zodie anglo-saxonă, un caraghios. Un Brel dinţos şi penibil. 

De aici, de pe canapea, mă mint că nu trebuie să fac iar alegeri. Cu ce mă îmbrac? Perechea a cincea sau a opta de blugi? (Dulapul meu e albastru, e lovit năprasnic de melancolia jeanşilor-uniformă). Să iau metroul sau să încerc să mă sui în taxiul ăsta pe care-l simt puturos şi plin de energie negativă? Şoferul e un

cu gura imensă, o să-mi mănînce probabil capul, mai bine nu. Să-i zîmbesc sau nu colegului de care mă doare fix în cot? Nu ştiu şi nu mă interesează ce viaţă are, ce nevastă/prietenă şi ce tip de iaurt o avea prin frigider. N-am de făcut apoi miile de alegeri care-mi găuresc viaţa, o sfredelesc de la un cap la altul şi o lasă găunoasă, găurită şi instabilă, şuieră naibii vîntul inutilităţii prin ea de-mi ţiuie urechile. La piaţă sau la Mega? Pui sau salată? Pui şi salată? Hîrtie igienică cu piersici sau cu muşeţel? Te ştergi la fund cu piersici în trei straturi după ce mănînci pui şi salată. Să ies în oraş sau să nu ies? Şi dacă ies, ce naiba fac? Mă plictisesc numai cînd mă gîndesc că o să batem aceleaşi cîrciumi, o să văd aceleaşi feţe şi o să aud fix aceleaşi poveşti. Dacă nu ies… stau pe canapea. 

E regatul meu mîlos, e mlaştina în care mă ascund, din care ies din cînd în cînd să respir. Am ochi de aligator, doar ăia se văd la suprafaţă cît să mă pot uita la televizorul cu care trăiesc simbiotic – ştiri, iar ştiri, ştiri de tot rahatul, ambasadorul american e tăiat pe faţă cu lama ca în bătăile cu golani din Pantelimon, documentare, al doilea război mondial, Sofonisba Anguissola aia, reproducerea la ţînţarii siberieni, viaţa unei cete de leoaice care mă deprimă şi mai tare. Animale costelive care aleargă toată ziua după mîncare… dar stai, ăsta sînt eu. Gîndul mă loveşte năprasnic, bula de Nurofen în care plutesc s-a spart şi mă doare dintr-odată totul, iar. Altminteri, sper că acum dumneavoastră staţi comod, pe canapea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.