Ziua de vineri, între cel mai frumos bărbat și primăvara este un moș
În mașina 313, de la Piața Presei Libere pînă la Televiziune, o tipă, un telefon și restul vorbe: „Cum, fată, tu ai văzut ce frumos s-a făcut Marian? Tu ai văzut? Este cel mai frumos băiat din lume, nu știu dacă tu ai văzut. Mușchi pachet pe el, bărbuță, foarte frumos, foarte frumos și miroase fresh. A, da, și Mihai este foarte frumos, da, și cum s‑a înălțat, cînd vine în maieu și trening este foarte frumos. Să zici ce zici, dar sînt foarte frumoși. Care Matei? Ăla? Îți place ție? Este foarte frumos, este foarte frumos. Unde ești? Prăjitură, nu? Da’ ce? Foarte frumoasă! Cum? Sînt foarte frumoasă.“ Cobor la Televiziune. Plouă. Cobor la metrou. „Foarte frumos“ n-am auzit vreodată spus. Plouă afară. Îmi vine să numesc foarte frumos tot ce întîlnesc. Lîngă panificație, în metrou, primăvara. Leurdă, untișor, spanac. A venit primăvara. Este, vorba aceea, foarte frumos. Primăvara asta am descoperit‑o, foarte frumos, înghesuită în nylon și ziare, un tataie mic și sfrijit este. Foarte frumos. Cu mîinile crăpate de muncă. El este acel Marian pentru mine. Sculptat în antebraț de grija untișorului la 50 de bani. Uite colo și leușteanul, foarte frumos. Primăvara este un moș și, cum e plin de verde, este cel mai frumos. Așa cum Dumnezeu este negru sau femeie, nu? Primăvara este o țîră de om, cu leurdă şi leuștean la metrou. Cum s-o fi rătăcit aici? Foarte frumos. Îl întreb și-mi zice că-i din Chitila. Afară plouă torențial. Mi-e capul numai la „foarte frumos“. Ce creier foarte frumos am, dacă gîndesc foarte frumos, dacă văd primăvara foarte frumos, dacă niciodată nimeni nu mi-a spus foarte frumos că sînt foarte frumos, nici măcar eu nu mi-am spus că sînt foarte frumos cînd am descoperit foarte frumos acel moș din Chitila care este foarte frumos. Primăvara hîdă, ploioasă – foarte frumoasă.
