Vocea părinţilor din toată ţara

Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Dialoguri întrerupte jpeg

Am aflat, de pe Internet, că există Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţi din Învăţămîntul Preuniversitar. Citind informaţia, nu m-am gîndit decît că, în condiţiile unui sistem de învăţămînt precar, există o voce în plus, cea a părinţilor, care ar putea susţine reformarea imediată a educaţiei instituţionale din România. Mă aşteptam, deci, să găsesc pagini pline de dezbateri, interogaţii, soluţii, programe privind viitorul copiilor în şcolile autohtone.

Iată, în schimb, ce am găsit pe site-ul sus-numitei federaţii. Există un statut, desigur, în care sînt inventariate – în limbaj de obţinut bani europeni – scopuri, obiective, reguli interne şi liste de membri fondatori. Care este rolul FNAP-IP? Aflăm de pe site-ul federaţiei: „FNAP-IP reprezintă, susţine şi apără interesele comune ale membrilor săi şi ale copiilor angrenaţi în realizarea unui nivel tot mai performant de educaţie, cultură şi bună stare în mediul preuniversitar, atît la nivel naţional, regional, judeţean şi local, cît şi în plan internaţional, în relaţiile cu autorităţile publice, centrale şi locale, instituţiile statului, patronatele, sindicatele şi cu orice alte organizaţii neguvernamentale sau persoane juridice.“

Cum face asta? Nimic mai simplu, ne uităm la acţiunile lor, în număr de două, desfăşurate în anul 2011: părinţii şi copiii sînt invitaţi la „cafeneaua prosănătate“, unde fac cursuri de prim ajutor, sau la „cafeneaua de psihologie“, unde învaţă despre optimizarea comunicării. În afară de activităţi, federaţia mai are şi secţiunea „evenimente“, unde este descris unul singur, şi anume o competiţie lansată, în 2012, de Agenţia Europeană de Mediu. La secţiunea proiectelor europene sînt descrise proceduri de achiziţii de fonduri pentru editare, tipărire şi distribuţie de broşuri pentru Fundaţia Academică Alumni. Este o fundaţie din Constanţa, de pe al cărei site afli că se ocupă cu cercetarea, cu Ansamblul „Florile Dobrogei“ şi cu ECE Rombul Dobrogea, care are un singur proiect, dar de mare anvergură şi ambiţios – „Românii şi bulgarii din Dobrogea europeană“. Paginile aceleiaşi fundaţii sînt, în schimb, pline de anunţuri de mică publicitate, care te îmbie să pariezi de acasă, să cumperi combustibil ieftin sau cafea verde la preţuri fără concurenţă.

Dar să revenim la Federaţia Naţională a Părinţilor, care are şi comunicate de presă, e drept, destul de vechi, din 2013, dar informaţiile sînt preţioase: aflăm, deci, că în februarie 2013 a fost lansat Programul „Şcoala Părinţilor“, ocazie cu care primarului Sorin Oprescu şi ministrului Remus Pricopie le-au fost înmînate, din partea federaţiei, evident, diplome de membri de onoare şi „marca încrederii“ pentru „implicarea domniilor lor în şcoala românească şi educaţia copiilor noştri“. Este absolut firesc să fie răsplătite eforturile primarului care construieşte şosele peste clădiri din patrimoniu, vorbeşte agramat şi nu are nici măcar o idee despre ce are de făcut cu şcolile din periferiile Capitalei, aflate în paragină. Este normal să mulţumeşti public unui minister care a livrat, pînă acum, miniştri plagiatori, comisii care nu penalizează copiatul lucrărilor de doctorat, sau care visează la programe ultraperformante de manuale electronice, în timp ce mii de copii n-au parte nici măcar de caiete de colorat.  

Astfel prezentîndu-se, FNAP-IP pare o glumă. Încă una, proastă, făcută pe seama generaţiilor tinere.

Maria Iordănescu este psiholog.

clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?
Motive pentru care un media convertor prin fibra optica este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distante lungi jpg
Motive pentru care un media convertor prin fibră optică este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distanțe lungi
Dezvoltarea accelerată a infrastructurilor IT și creșterea constantă a volumului de date transferate între sedii, clădiri sau puncte de lucru aflate la distanțe considerabile au determinat companiile să caute soluții tehnice capabile să ...
Aparat dentar Spark cum arata de fapt tratamentul zi de zi jpg
Aparat dentar Spark: cum arată, de fapt, tratamentul zi de zi
Pentru mulți pacienți, ideea de aparat dentar vine la pachet cu o serie de întrebări legate de confort, estetică și adaptare. În cazul tratamentului cu aparat dentar Spark, lucrurile sunt însă diferite față de variantele clasice, mai ales în ceea ce privește modul în care acesta este purtat zi de zi
petrecerea burlacilor sau escapade de weekend jpg
Top 5 idei de vacanțe pentru petrecerea burlacilor sau escapade de weekend cu gașca de prieteni
Petrecerea burlacilor este un eveniment important din viața unui tânăr, înainte ca acesta să facă pasul cel mare și să se căsătorească. În general, prietenii sunt cei care pun la cale distracția și vin cu idei inedite.
featured image jpg
Bet Builder vs. bilet multiplu clasic: Care sunt diferențele?
Bet Builder și biletul multiplu clasic sunt două concepte care au același scop la pariuri sportive, dar între ele sunt câteva diferențe mari.
dilemaveche ro Peste un an, alegerea se simte blănuri naturale cumpărate ieftin vs corect jpg
Peste un an, alegerea se simte: blănuri naturale cumpărate ieftin vs corect
Peste un an de la achiziție, o piesă bună nu-ți mai cere atenție. O iei din dulap, o pui pe tine și pleci
Cum păstrezi corect cafeaua pentru a i menține aroma jpg
Cum păstrezi corect cafeaua pentru a-i menține aroma
Mirosul cafelei atrage, poate, mai mult decât gustul. Aroma intensă, promisiunea gustului, acea senzație de prospețime care umple bucătăria pot dispărea însă repede, dacă boabele sau cafeaua măcinată nu sunt păstrate corect.
imagine principala jpg
Ce înseamnă timp rezonabil petrecut la cazino online, pentru un joc responsabil și echilibrat
Oriunde și oricând - acesta este conceptul divertismentului digital, aplicabil desigur și pentru jocurile de cazinou pe internet.
pexels gustavo fring 4254164 jpg
Design interior și eficiență energetică: cum creezi o locuință modernă și sustenabilă
În momentul în care amenajezi sau renovezi o locuință, nu mai este suficient să alegi doar produse care arată bine.
carucior lorelli 1 png
Căruciorul 3 în 1, între utilitate reală și decizie rațională: o lectură calmă pentru părinți care aleg informat
Discuția despre căruciorul 3 în 1 este adesea polarizată. Pe de o parte, este promovat ca soluție completă pentru primii ani de viață ai copilului.

Parteneri

image png
Explozie de averi după intrarea SpaceX pe bursă. Mii de persoane au devenit milionari peste noapte
Listarea istorică a SpaceX pe bursă la prețul de 135 de dolari pe acțiune a transformat mii de angajați în milionari și a propulsat capitalizarea companiei la 2.430 de miliarde de dolari. În timp ce valoarea acțiunilor lui Elon Musk a depășit pragul de 1.000 de miliarde de dolari.
image png
Turcia, OUT de la Mondial: „Generația de aur” își plânge eșecul, în timp ce fanii cer demisia selecționerului Montella. Campanie de coșmar
Turcia a înregistrat două eșecuri consecutive la Mondial, în această ediție, cu Australia și Paraguay.
cersetorie freepik jpg
Patru persoane reținute în Călărașați după ce și-au pus odraslele la cerșit. Minorii au fost preluați de Protecția Copilului
Patru persoane au fost reţinute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerşetorie, în urma unor percheziţii efectuate în municipiul Călăraşi, minorii fiind preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru evaluare şi instituirea măsurilor de
Captură de ecran din 2026 06 20 la 10 31 19 png
Cabana Omu și-a redeschis porțile în 2026. Cine este bucătarul-administator care a lăsat restaurantele de lux pentru munții României: „A fost o treabă acolo care nu mi-a convenit”
Vești bune pentru turiști: Cabana Omu, unul dintre cele mai atractive puncte de cazare din Munții Bucegi, s-a redeschis după o perioadă în care a funcționat doar ca adăpost pentru turiști. Situată la peste 2.500 de metri altitudine, cabana și-a deschis porțile și în acest an.
cea mai veche minge de fotbal jpg
Cea mai veche minge de fotbal „sare” peste ocean pentru un meci la Cupa Mondială. Povestea începe în 1540 în copilăria unei regine
Cea mai veche minge de fotbal din lume, datată în secolul al XVI-lea, părăsește Scoția pentru prima dată pentru a ajunge în Statele Unite pe 24 iunie pentru meciul de la Cupa Mondială dintre Brazilia și Scoția. Obiectul a fost descoperit în anii 1970
727457822 902851119498040 5269424138126578099 n jpg
Alexandru Nazare, cotat cu cele mai mari șanse pe Polymarket pentru a deveni următorul prim-ministru al României
Alexandru Nazare este cotat cu cele mai mari șanse pe Polymarket pentru a deveni următorul prim-ministru al României, depășindu-l pe Adrian Veștea, premierul desemnat oficial, potrivit probabilităților afișate de platforma de predicții.
image png
Rusia a pierdut un pluton de asalt în doar 10 zile. Un canal de propagandă Z descrie „orașul morților” lăsat în urmă
Un canal rusesc apropiat armatei a relatat despre pierderile grele suferite de trupele Moscovei pe frontul din Ucraina, susținând că un pluton de asalt a fost aproape complet anihilat în doar zece zile de lupte.
image png
Temu și Shein, obligate să respecte reguli mai dure în UE. Ce înseamnă asta pentru clienți: „Consumatorii sunt din ce în ce mai atenți”
Piața cumpărăturilor online din afara UE se modifică radical începând cu 1 iulie 2026, odată cu aplicarea noilor reglementări europene destinate platformelor de e-commerce. Principala schimbare constă în eliminarea scutirii de taxe vamale pentru coletele cu o valoare sub 150 de euro.
American Bully jpg
Bărbat acuzat că tăia urechile unor câini de rasă. La domiciliul său au fost găsite 68 de animale
Un bărbat de 45 de ani din judeţul Dolj este cercetat penal, fiind acuzat că a tăiat urechile unor câini, în scop estetic, lucru ilegal în România. La domiciliul său au fost găsite 68 de animale.