Un sport la Răsărit
Motorul ascuns în bicicletă e mai bun decît dopajul?
Evident. Ai şansa să nu mori din cauza lui, excepţie cazul în care nu mai poţi stăpîni pîrdalnicul de motoraş şi te aruncă în vreo prăpastie. Pe de altă parte, există o formă de deces garantată, aceea cauzată de ruşine. Dom’le, e jenant! Dacă îţi bagi în venă nişte chestii, măcar alea nu se văd, nu se aud, nu stau să-ţi amintească secundă de secundă (asta dacă n-ai o conştiinţă din clasa Maicii Tereza) că nu eşti tu cel care împinge pedalele. Senzaţia de intrat în pămînt e atît de mare, încît domnişoara care va rămîne în istorie ca prima prinsă în flagrant, Femke Van den Driessche, a inventat repede o povestioară atît de stupidă încît va rezista şi ea, la pachet cu distinsa, în memoria colectivă a sportului. Belgianca a pretins că înainte de cursa cu pricina pedalase alături de un prieten care, la finalul antrenamentului, şi-a lăsat motobicicleta lîngă autocarul echipei, iar mecanicii au confundat-o şi i-au dat-o să concureze cu ea. V-am spus-o pentru că e prea tare. Deci, nu. Penibilul loveşte letal. Dintre două rele îl prefer pe cel clasic, mai ales că există limite impuse de frica de a face copii cu două capete. Ceea ce, scuze, în cazul unora ar fi poate de mare folos, dată fiind cantitatea de materie cenuşie pe care o adăposteşte unul singur.
