Un pui, două raţe

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Papuci jpeg

Lucian mi-a adus de la el de-acasă, din Vîlcea, două raţe şi un pui. Dom’le, sînt hrăniţi numai cu lucruri naturale şi sînt plimbaţi. Mama mea îi creşte! Da, sînt plimbaţi. Nu ştiu cum vedeţi voi lucrurile, dar eu în vorba lui Lucian am încredere şi chiar mai mult de atît. Cum mi-a spus că peste o zi-două vin orătăniile, nu mai aveam răbdare. Mi s-a făcut poftă nebună. Şi-o întoarcere în copilărie s-a întîmplat, cum altfel? Vedeam voluptuoase bucate. Puiul făcut supă clară ş-apoi fript cu mămăligă şi usturoi. Nu băgaţi usturoi chinezesc, e păcat, omorîţi gustul puiului rumenit! Raţele tot supe sănătoase întîi, apoi varză călită cu raţă! Raţă pe varză spurcată cu mirodenii discrete. Nu omorîţi a doua oară raţa!

Dar cîte zile am visat. Şi s-a întîmplat ca-n ziua în care Lucian mi-a adus orătăniile să fiu copleşit de întîmplări tîmpite. Şi Lucian mi-a zis: nu am unde să le găzduiesc. Am congelatorul plin! Şi nu puteam-nu puteam. Erau treburi orăşeneşti, fără sens, dar care căpătau monstruoasă umbră. Nu puteam fără să nu le rezolv. Oh, unde mai era puiul tăcănit de atîta usturoi? Unde mi-era răţuşca pe varză? Ş-ajung tîrziu în zi la Lucian. Era beznă şi nu nimeream strada lui din Drumul Taberei-Militari. Păsăretul aştepta, unde să mai plece? Unde să se mai plimbe? Şi iată-mă! Le iau şi le miros în coadă de au căpătat stricăciune. Şi noaptea aceea am băgat raţele la congelator, puiul a stat liber în frigider! A doua zi a fost infern! Şi puiul a intrat pe mîna lui tanti Steluţa, de-mi venea să plîng. Am intrat peste ea în bucătărie să văd ce-mi face puiul. Tanti Steluţa l-a executat binişor, dar dacă nu era făcut de mine, nelinişte şi panică am avut. Şi n-am avut mămăligă cu usturoi. A doua zi o raţă acelaşi destin a avut. Iarăşi nelinişte. Varza lui tanti Steluţa un pic cam moale. E varză verde încă, mi s-a părut că era prea fiartă, or raţa era deliciu, am furat la douăşpe noaptea un crac şi l-am mîncat. Rece, cu un gogoşar! Dar...

GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.

Parteneri

Sofia Foto Martin Lazarov Pixabay jpg
Cum s-a schimbat viața bulgarilor după trecerea la euro. „Probabil nu va mai fi niciodată țara atât de ieftină ca acum 15 ani”
Un român i-a invitat pe bulgari să povestească cum li s-a schimbat viața după trecerea la euro. Mulți bulgari i-au răspuns că unele prețuri s-au dublat, iar alții au ajuns la concluzia că „Bulgaria probabil nu va mai fi niciodată atât de ieftină, ca acum 15 ani”.
Sandra bullock
Secretul Sandrei Bullock pentru un prânz bogat în proteine. Actrița preferă o rețetă clasică
Sandra Bullock a vorbit recent despre rutina ei alimentară în podcastul Good Hang with Amy Poehler, în timp ce își promovează noul film, Practical Magic 2. La finalul interviului, într-o serie de întrebări rapide, actrița a fost întrebată cum își asigură aportul de proteine.
Pensie - teapa online - frauda bancara - pensionar - telefon - card FOTO shutterstock
Creditul pe care nu l-ai cerut, dar pe care trebuie să-l plătești: cum funcționează fraudele bancare în România
Peste 170 de cereri privind fraude pe canale bancare au ajuns anul acesta la CSALB. În multe dintre cazuri, consumatorii au fost convinși prin apeluri telefonice, WhatsApp sau false platforme de investiții să divulge date, să permită accesul la telefon ori chiar să contracteze singuri credite.
colaj carmen bruma png
Cum arată sandwich-ul preferat al lui Carmen Brumă. A împărtășit rețeta urmăritorilor: „O masă mai echilibrată și mai sățioasă decât un covrig”
Carmen Brumă, cunoscută pentru actrivitatea sa în domeniul nutriției și fitness-ului, a prezentat o nouă idee de sandwich care poate înlocui cu succes un prânz rapid.
01 FK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC DINAMO BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (11 09 2026) jpg
Dinamo a câștigat la Miercurea Ciuc, Musi va lipsa circa 5 săptămâni
Lider în Superliga, echipa de fotbal Dinamo București a câștigat cu 3-1 (3-1) meciul cu formația care deține „lanterna roșie”, FK Csikszereda. Meciul s-a disputat la Miercurea Ciuc, în etapa a 9-a.
liceeni absolvire liceu foto shutterstock
Pe nepregătite în viața de adult. Ce drepturi mai ai după liceu. „Am aflat că nu mai sunt asigurat”
Ai terminat liceul, ai luat sau nu Bacalaureatul, nu te-ai înscris la facultate și nici la o școală postliceală. Pierzi, la scurt timp, mai multe drepturi. Emoții poți să ai însă și dacă alegi să-ți continui studiile.
ramona gabor
Ce i-a răspuns Ramona Gabor unei femei care i-a spus „să nu uite de unde a plecat”: „Reinventarea nu este falsitate”
Ramona Gabor, una dintre cele mai cunoscute vedete românești, a vorbit deschis despre schimbările prin care a trecut în ultimii ani, după ce o urmăritoare i-a transmis să nu uite de unde a plecat. Mesajul primit în mediul online a determinat-o pe vedetă să vorbească despre evoluție, schimbare și des
supermarket 949913 1280 jpg
Alimentele se vor scumpi și anul viitor din cauza presiunilor geopolitice și climatice
Alimentele se vor scumpi și anul viitor, după un 2026 în care industria alimentară s-a confruntat cu presiuni venite simultan din zona energiei, a materiilor prime, a transporturilor și a producției agricole.
image png
12 septembrie: Mae Jemison, povestea primei femei afro-americane care a ajuns în spațiu
Ion Agârbiceanu, autorul lucrării ”Fefeleaga”, s-a născut pe 12 septembrie 1882. Pe 12 septembrie, în 1913, se năștea atletul american Jesse Owens.