Turism și tururi
Oriunde ajungi prin lume, dacă te afli prima oară, sau, pur şi simplu, te „abandonezi“ în ipostaza de turist inocent, te aşteaptă programe şi tururi „special concepute pentru tine“. La hotelul la care tragi se află expuse, la recepţie, o grămadă de pliante frumos colorate cu asemenea oferte: oraşul străbătut pe uscat, cu autobuzul sau trăsura; pe apă, cu vaporaşul sau şalupa; tur eventual urmat de o cină „romantică“ sau „specifică“; tur muzical, cultural, comercial, horror… Nimic nelalocul lui în aceste oferte fireşti: prima lor funcţie, şi cea mai ingenuă este să te ajute să cunoşti. Un spaţiu nou, pe care e mai greu să-l iei în stăpînire de unul singur, fără un intermediar iniţiat. Desigur, te poţi mărgini la ghidurile tipărite: citeşti din ele, le urmezi traseele.
Dar, uneori, pare prea banal. Interacţiunea omenească, normală, de altfel, nu e prevăzută în acest fel, minimal, de apropriere a spaţiului. De aceea, mulţi turişti aleg varianta consacrată, cu un actor vizibil: omul-ghid.
Ghidul şi grupul îţi oferă şi o formă de socializare: între cele 10- 15 persoane cu care vizitezi, s-ar putea să-ţi găseşti un prieten. De asemenea, dacă ai nelămuriri secundare, ai pe cine să întrebi. Şi, last but not least, poţi bifa mai confortabil în carneţelul tău (imaginar sau nu) că ai văzut şi oraşul X: tot oraşul, pe care, probabil, ca să-l vizitezi serios, zonă cu zonă, ţi-ar fi trebuit cel puţin cinci-şase zile. Or, cum tu nu stai decît trei.
La Viena, de lîngă Hofburg sau din Stephansplatz, poţi închiria o trăsură. Care îţi face, cu puţin sub ori peste 50 de euro, turul mic sau mare al oraşului. E adevărat că îţi arată „obiectivele“ pe care deja le ştii pe dinafară din ghid, şi din plimbările solitare: Stephansdom; Graben, cu Coloana Ciumei şi Peterskirche; Piaţa Am Hof, Biserica Scoţiană, Café Central, Michaelkirche, Opera, Primăria, MuseumsQuartier… Dar, din mersul domol al calului, parcă toate capătă o doză de poezie. Pe cîtă vreme turul clasic, cu autobuzul, pe care l-am încercat la Praga, s-a dovedit întrucîtva util, dar banal. Ghidul a fost corect, ba chiar a dovedit exces de zel povestindu-ne prea mult, pe lîngă palate şi biserici, şi despre Guvernul şi preşedintele Cehiei. În tur era inclus un drum cu barca: a fost mai curînd derizoriu, decît romantic. Barca greoaie abia se mişca, soarele ardea bezmetic, grupul dormita.
O altă variantă, mai vioaie, a fost Ghost trail. Tot în Praga. Un tur al locurilor bîntuite din oraşul vechi. Suna bine, ca idee, şi la Ceasul Astronomic din Stare Mesto se strînsese o mulţime de oameni din lumea largă: doi din Australia, o americancă împreună cu un italian, cîţiva britanici.
Ghidul s-a dovedit a fi un puşti cel mult de facultate, cute, cum a zis o doamnă din grup, şi cu o engleză aproximativă. Nu povestea lipsit de farmec, mai ales că, la sfîrşitul istoriilor, un prieten de-al lui îmbrăcat în schelet ne mai aţinea calea şi mai arunca cîte un cap de păpuşă blondă, ilustrativ pentru povestea precedentă.
Nu ne-am înspăimîntat, dar am agreat poveştile. Mai ales că multe dintre ele se petereceau pe înguste străzi fermecătoare, prin ganguri şi fundături, sau pe lîngă biserici. Ghost trail-ul mi s-a părut, în final, asemănător celor două muzee pe care le văzusem, puţin mai devreme, tot în oraşul vechi: cel al Ciocolatei şi al Torturii – interesante ca idee, dar insuficiente ca exponate. Supralicitate. Nu mi s-a părut destul că, la cel al Ciocolatei, am putut gusta o serie de bomboane, la început; sau că cel al Torturii se desfăşura într-o pivniţă unde lumina era difuză şi se auzeau tot soiul de urlete.
Le-am găsit, pe toate, adresate turistului naiv în sens negativ. Bun de păcălit. Dacă la Viena serviciile şi muzeele erau aşezate şi sistematice, la Praga aveai senzaţia de junglă. În care neiniţiatul sau nedotatul cu simţuri ascuţite riscă să se piardă. Sau să cheltuiască peste măsură. Noi, unii, am supravieţuit: circumspecţi şi sceptici la adresa „ofertelor de grup“, chiar dacă am optat pentru unele dintre ele.
