Turism și tururi

Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
Mai mult decît servicii jpeg

Oriunde ajungi prin lume, dacă te afli prima oară, sau, pur şi simplu, te „abandonezi“ în ipostaza de turist inocent, te aşteaptă programe şi tururi „special concepute pentru tine“. La hotelul la care tragi se află expuse, la recepţie, o grămadă de pliante frumos colorate cu asemenea oferte: oraşul străbătut pe uscat, cu autobuzul sau trăsura; pe apă, cu vaporaşul sau şalupa; tur eventual urmat de o cină „romantică“ sau „specifică“; tur muzical, cultural, comercial, horror… Nimic nelalocul lui în aceste oferte fireşti: prima lor funcţie, şi cea mai ingenuă este să te ajute să cunoşti. Un spaţiu nou, pe care e mai greu să-l iei în stăpînire de unul singur, fără un intermediar iniţiat. Desigur, te poţi mărgini la ghidurile tipărite: citeşti din ele, le urmezi traseele. 

Dar, uneori, pare prea banal. Interacţiunea omenească, normală, de altfel, nu e prevăzută în acest fel, minimal, de apropriere a spaţiului. De aceea, mulţi turişti aleg varianta consacrată, cu un actor vizibil: omul-ghid. 

Ghidul şi grupul îţi oferă şi o formă de socializare: între cele 10- 15 persoane cu care vizitezi, s-ar putea să-ţi găseşti un prieten. De asemenea, dacă ai nelămuriri secundare, ai pe cine să întrebi. Şi, last but not least, poţi bifa mai confortabil în carneţelul tău (imaginar sau nu) că ai văzut şi oraşul X: tot oraşul, pe care, probabil, ca să-l vizitezi serios, zonă cu zonă, ţi-ar fi trebuit cel puţin cinci-şase zile. Or, cum tu nu stai decît trei. 

La Viena, de lîngă Hofburg sau din Stephansplatz, poţi închiria o trăsură. Care îţi face, cu puţin sub ori peste 50 de euro, turul mic sau mare al oraşului. E adevărat că îţi arată „obiectivele“ pe care deja le ştii pe dinafară din ghid, şi din plimbările solitare: Stephansdom; Graben, cu Coloana Ciumei şi Peterskirche; Piaţa Am Hof, Biserica Scoţiană, Café Central, Michaelkirche, Opera, Primăria, MuseumsQuartier… Dar, din mersul domol al calului, parcă toate capătă o doză de poezie. Pe cîtă vreme turul clasic, cu autobuzul, pe care l-am încercat la Praga, s-a dovedit întrucîtva util, dar banal. Ghidul a fost corect, ba chiar a dovedit exces de zel povestindu-ne prea mult, pe lîngă palate şi biserici, şi despre Guvernul şi preşedintele Cehiei. În tur era inclus un drum cu barca: a fost mai curînd derizoriu, decît romantic. Barca greoaie abia se mişca, soarele ardea bezmetic, grupul dormita. 

O altă variantă, mai vioaie, a fost Ghost trail. Tot în Praga. Un tur al locurilor bîntuite din oraşul vechi. Suna bine, ca idee, şi la Ceasul Astronomic din Stare Mesto se strînsese o mulţime de oameni din lumea largă: doi din Australia, o americancă împreună cu un italian, cîţiva britanici. 

Ghidul s-a dovedit a fi un puşti cel mult de facultate, cute, cum a zis o doamnă din grup, şi cu o engleză aproximativă. Nu povestea lipsit de farmec, mai ales că, la sfîrşitul istoriilor, un prieten de-al lui îmbrăcat în schelet ne mai aţinea calea şi mai arunca cîte un cap de păpuşă blondă, ilustrativ pentru povestea precedentă. 

Nu ne-am înspăimîntat, dar am agreat poveştile. Mai ales că multe dintre ele se petereceau pe înguste străzi fermecătoare, prin ganguri şi fundături, sau pe lîngă biserici. Ghost trail-ul mi s-a părut, în final, asemănător celor două muzee pe care le văzusem, puţin mai devreme, tot în oraşul vechi: cel al Ciocolatei şi al Torturii – interesante ca idee, dar insuficiente ca exponate. Supralicitate. Nu mi s-a părut destul că, la cel al Ciocolatei, am putut gusta o serie de bomboane, la început; sau că cel al Torturii se desfăşura într-o pivniţă unde lumina era difuză şi se auzeau tot soiul de urlete. 

Le-am găsit, pe toate, adresate turistului naiv în sens negativ. Bun de păcălit. Dacă la Viena serviciile şi muzeele erau aşezate şi sistematice, la Praga aveai senzaţia de junglă. În care neiniţiatul sau nedotatul cu simţuri ascuţite riscă să se piardă. Sau să cheltuiască peste măsură. Noi, unii, am supravieţuit: circumspecţi şi sceptici la adresa „ofertelor de grup“, chiar dacă am optat pentru unele dintre ele.

GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.

Parteneri

oana gheorghiu FB oana Gheorghiu jpg
Oana Gheorghiu explică de ce a acceptat Ministerul Sănătății: „Cele mai importante lecții le-am învățat pe holurile spitalelor”. Alexandru Rogobete: „Interesul poartă fesul?
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a explicat sâmbătă seară, motivele pentru care a acceptat propunerea premierului desemnat Siegfried Mureșan de a prelua portofoliul Sănătății.
Panouri fotovoltaice balcon shutterstock 2427625099 jpg
Panouri fotovoltaice pe balcon sau pe bloc: cât costă, cât produc și când se amortizează investiția
Panourile fotovoltaice pe blocuri și balcoane ar putea deveni o soluție pentru reducerea consumului de energie din rețea, însă costurile, producția și perioada de amortizare diferă semnificativ față de sistemele instalate pe case.
big WhatsApp Image 2026 09 25 at 13 41 29 jpeg
Traficantul Ilie Gherlan, zis „Colț Alb”, reținut într-un dosar de trafic de droguri în Maramureș. Polițiștii au găsit și arme
Ilie Gherlan, cunoscut în zona Borșa sub porecla „Colț Alb”, se numără printre cele trei persoane reținute într-un dosar de trafic de droguri de mare risc.
image png
Misterul din Japonia. Satul în care localnicii spun că se află mormântul lui Iisus
În satul japonez Shingo există o legendă potrivit căreia Iisus Hristos ar fi ajuns în Japonia și ar fi fost înmormântat aici. Povestea atrage turiști.
istoria cubului rubik FOTO Imperfectspirituality.com
Fetița de 6 ani care a uimit lumea cu un cub Rubik: a doborât recordul mondial în 4,27 secunde
Mama fetiței de șase ani care a doborât recordul mondial feminin la rezolvarea cubului Rubik, cu o medie de puțin peste patru secunde, a declarat că performanța este un „vis devenit realitate” pentru fiica sa, care se antrenează până la trei ore pe zi pentru competiții.
A murit şi a treia fetiţă preluată de SMURD după intoxicaţia cu tomoxan FOTO ziarulfaclia
Planul Roșu de intervenție, activat după ce 11 persoane au manifestat simptome de toxiinfecție alimentară la o sală de evenimente din Avrig
Autoritățile din județul Sibiu au activat sâmbătă seara Planul Roșu de Intervenție după ce mai multe persoane prezente la o sală de evenimente din orașul Avrig au acuzat simptome compatibile cu o toxiinfecție alimentară.
Lavrov FOTO Profimedia
Lavrov și ministrul german de Externe, întâlnire secretă la ONU. O premieră de la invadarea Ucrainei
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, s-a întâlnit sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Națiunilor Unite din New York, cu omologul său german, Johann Wadephul.
Dentist - cabinet stomatologic FOTO Shutterstock
Un simptom banal poate ascunde cancerul. Ce văd stomatologii înaintea altor medici
O simplă vizită la dentist poate scoate la iveală semne ale unor boli grave. Sângerarea gingiilor și leziunile persistente nu trebuie ignorate.
e79db3c9 0e1e 4602 962d 9d6370c53690 jpg
Brașovul intră în ritmul dansului. Două zile de competiții pe 3 și 4 octombrie al Carpathian Dance Cup
Primul weekend din octombrie aduce două competiții de dans la Brașov. Pe 3 octombrie are loc prima ediție Carpathian Dance Cup, iar pe 4 octombrie este programat Campionatul Național de Salsa, Bachata și Caribbean Show 2026.