Trei revoluţii pe „Cumpătu“ – Sinaia

Una se cheamă La Marmote. Alta – Kuib. A treia – Hotel Cumpătu, the best place.  Una e populară. Una e avangardă. Ultima e lux. Mai pe înţeles: Ceafă de porc, nuştiuceîndraciafumaţi şi labădeurs cu muci de căprioară. Adică, diversitate, nu se calcă în picioare. Întrebarea urmează în context de criză, adică da, de criză în care şi atunci e nevoie să-ţi bucuri clientul că de el depinzi. Marmotele au făcut porţii mici şi grătarele le-au băgat la suta de grame. Mizerie. Adică, ce comersant eşti tu dacă nu eşti în stare să-ţi fixezi o ceafă de porc pe tocător şi s-o tai la dimensiunea gîndită de tine bună pentru client. Bun. La Kuib, băieţii şi fetele şi-au propus standarde înalte. Design, nebunii. Mîncarea însă aşteaptă un bucătar. Bă, zici, e dadaistă, e futuristă, un pic se serveşte, nu bagi în tine ca un nenorocit. De acord, e loc unde nu umbli cu ciolanele, nu-i mitocănie, dar în cercul nostru de prieteni, nu ne nuanţăm în farfurii, de-i mîncarea de nu-ţi spune nimic. Are gust? Parcă.

Ai ceva în farfurii? De ce te plîngi. Preţurile sînt să uiţi de loc. Eh, şi acum perla. Jaful. După ce că a omorît peisaj şi brazi în pădurea de la Cumpătu, patronul s-a gîndit să radă şi speranţa celor ce-i trec pragul. Mîncare distinsă, rară, de la fructe de mare la vînat. Gătit ca-n poveştile fără sare şi piper. Preţuri de-ţi cad măselele. Pereţii însă un deliciu: tot ce a împuşcat patronul. Coarne, feţe de bizoni, bivoli, capre, căpriţe te privesc moarte şi împăiate de pe ziduri. Vor să-ţi sară în spinare, în ciorbă. Spaima unei lumi moarte te înconjoară. Bravo, băieţi, că v-aţi urcat pe Cumpătu! Locul era viu, era locuit. Ştiţi asta. Aţi adus carne, aţi adus popor. Minunat! Dar lăsaţi ceafa de porc la grătarul ei, avangardei găsiţi-i ac de cojoc, iar căprioara scoateţi-o la păscut, dacă tot nu ştiţi s-o băgaţi la tigaie. Nu-i de ajuns să potriviţi meniuri. Ar fi mişto să fie şi de mîncat, şi de încîntat.