Tigrul platanului

Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
Tigrul platanului jpeg

În interviul pe care doamna Diana Culescu i l-a acordat Cristinei Ștefan (numărul nr. 791 al Dilemei vechi, din 18-24 aprilie 2019) sînt cîteva afirmații cu care mă declar de acord. De fapt, aproape cu toate. Mai exact, tot ce spune doamna Culeanu acolo este corect, doar că platanul (ca specie) iese, reputațional vorbind, un pic jumulit, iar cu acest lucru eu, ca arborist, nu pot fi de acord.

Cam asta pare a fi ideea de bază (deși nu e): un arborist vrea s-o contrazică pe o peisagistă. Pentru cei care nu știu, raportul dintre cei doi este ca cel dintre un muncitor în construcții și un architect: primul fușărește munca celui de-al doilea. Ar fi, deci, firesc ca arboristul să se aibă cu peisagistul ca șoarecele cu pisica, numai că n practică nu e chiar așa, pentru că pe teren noi plîngem de dorul unui peisagist, și știți de ce? Pentru că atunci cînd nu un peisagist coordonează lucrarea, în locul lui ne alegem c-un băiat de la primărie, care habar n-are. „Cu verdele-n sus, băieți, cu verdele-n sus!“, cam atît știe omul primarului despre plantări (și despre arboristică, în general), iar noi trebuie să ne pierdem timpul să-i explicăm, băbește, alfabetul meseriei, ceea ce se poate și ceea nu se poate face, inclusiv din punct de vedere legal (nu vreți să știți de cîte ori am încălcat legea, scrîșnind din dinți, numai ca să primim odată semnătura de recepție a lucrării, să ne luăm banii și să plecăm acasă!). Are și doamna Culescu foarte mare dreptate într-o privință: la primărie ajung – prin alegeri libere! – niște „avioane“ de oameni, care nu se pricep la nimic, dar fac abuz de putere cu orice ocazie, iar pentru ei arboristul bun nu e cel care știe ce să facă cu copacul, ci acela care execută ca prostul absolut orice indicație prețioasă ce vine de la „șeful“. Cînd vedeți copaci schilodiți prin parcuri sau pe bulevarde, fiți siguri că acolo e mîna unor băieți simpli de la țară, aduși să „facă bani“ la oraș, pe banii contribuabililor și sub comanda oamenilor de încredere ai aleșilor locali. Degeaba îl certați pe cel cu drujba. E ca și cum ați trage în pianistul din Tombstone: face și el ce poate.

Unde vrea arboristul s-o contrazică pe peisagistă: platanul nu e un arbore atît de păcătos. Dac-ar fi, parizienii și londonezii n-ar avea grijă de platanii lor („istorici“!) ca de ochii din cap, pe bani grei – din care, recunosc, am avut și eu o foarte mică parte cît am lucrat acolo. Platanul are o grămadă de calități și este produsul unei îndelungate selecții artificiale (mă refer la hibridul Platanus hispanica, cel mai folosit), pe care n au condus-o nepricepuții, nu, nicidecum. E decorativ, e adaptabil, e rezistent, e ușor de format și nu te omoară cu polenul, ca alte specii. Dar, da, te omoară cu tigrul!

Tot luptîndu-mă în imaginație cu doamna Culeanu, n-am băgat de seamă că fetița mea îmi ieșise din raza vizuală; m-am ridicat sprinten de pe bancă, am căutat-o, am găsit-o la joacă la nisip, cu alți copii, am scuturat-o și-am luat-o acasă urlînd, că se făcuse ora de masă (ați recunoscut, desigur, o scenă cotidiană de prin Parcul IOR din București). Mă tot scărpinam pe drum, mai ales pe gambe, pe la șosete, dar se scărpina și ea; peste tot. Acasă, la băiță, nevastă-mea m-a făcut cu ou și cu oțet, după ce a tras bineînțeles o toană de plîns („Mălai-mare, tolomacule!“): într-adevăr, pielea fiică-mii era plină de bubițe roșii. Tigrul platanului își făcuse treaba.

Am basculat în cealaltă extremă („Jos platanii!“) cîteva zile, pînă mi-a trecut mîncărimea, apoi am mai citit o dată interviul. Doamna Diana Culeanu nu spune că platanul nu e bun, ci că prea mulți platani strică. Mai exact, că a planta numai platani (ca arbori urbani de înlocuire) este o eroare, la fel cum s-a dovedit eronată și preferința acordată teilor, în trecut. Bref, a oferi „monopol“ unei singure specii pentru un oraș mare nu este o idee bună, indiferent cît de performantă este acea specie în alte metropole (cu alte regimuri pluviale, de lumină și de îngheț, să nu uităm asta). De acord, tigrul platanului e genul de accident impredictibil, nimeni nu putea să prevadă că arborii tineri, cumpărați (scump!) din pepinierele Europei de Vest, vor favoriza această plagă. Dar dacă aia nu, aia nu, atunci ce să plantăm?

Frasinul și stejarul roșu sînt propunerile din interviu și dați-mi voie să fiu invidios pentru ele. Sînt propuneri-beton, propuneri-bronz, inatacabile; și credeți-mă că m am gîndit o grămadă la posibilele lor puncte slabe, ca să fac pe Gică-contra și să mă dau deștept, dar n-am găsit nimic. Singura chestie de care aș putea să m-agăț este o poveste pe care am auzit-o la Londra, cînd echipa mea a fost trimisă să doboare niște castani bătrîni, încă plini de viață, dintr-un cartier rezidențial. Noi, ca românii, am întrebat de ce să-i dăm jos, că doar nu-s uscați. Decidentul, un tree-officer foarte respectat, ne-a luat deoparte și ne-a spus că nici el nu este de acord cu măsura aceasta, dar că-i o „prevenție“ hotărîtă de Consiliu: cică prin alte cartiere ar fi fost un fel de epidemie de procese, intentate de maniaci care pretindeau despăgubiri pe motiv că le ar fi căzut castane-n cap cînd mergeau pe stradă. Consiliile acelor cartiere, zice-se, ar fi pierdut în instanță și ar fi trebuit să achite maniacilor sume consistente, așa că nimeni din Consiliul nostru n-avea chef să riște: toți castanii peste o anumită înălțime și care nu sînt pe lista de arbori ocrotiți – jos! Nouă ni s-a părut absurd, dar nu eram plătiți pentru păreri. I-am doborît pe toți, am sluțit o stradă întreagă, cu aspect chiar romantic. Păcat.

Chiar dacă accidentele impredictibile ca tigrul platanului sau castana castanului sînt… impredictibile, cîteva linii roșii se pot trage, în privința arboristicii urbane (desigur, fiecare urbe în parte are nevoie de propria ei politică arboristică, o rețetă universală nu merge). Eu m aș rezuma la trei astfel de linii roșii.

În primul rînd, ce să nu plantezi niciodată, sub nici un motiv (iar acolo unde este posibil, să eradichezi specia respectivă). Aici este vorba de speciile invazive, de la nou popularizata ambrozie (Fallopia japonica), care nu-i arbore, dar este mai invazivă ca toți arborii la un loc, pînă la mult detestații arțari americani, oțetari și plopi, pe care nu știu cum să-i ordonez altfel decît alfabetic, așa de mult îi urăsc. Iată-i și pe numele lor de catalog, ca să-i țineți minte, să rîdeți de ei și să le puneți poza la Colțul Rușinii: Acer negundo, Ailanthus altissima, Populus nigra italica.

În al doilea rînd, pentru că ai de unde alege (sînt zeci de specii de arbori urbani cultivați de generații în marile orașe, poate chiar o sută), să plantezi diferențiat, să plantezi de toate, că nu se știe care specie prinde mai bine și unde. Sigur, frasinul este excelent (ăsta chiar n-are defecte), stejarul roșu e o frumusețe, dar te mai poți gîndi și la sîmbovină (arborele-fanion al Lisabonei), la fagul roșu, cel cultivat în Bruxelles, la extraterestrul arbore-maimuță (Araucaria araucana), la mesteacănul asiatic, ba mie, unuia, nu mi-ar fi rușine nici cu ai noștri, din bătrîni: cireșul păsăresc, alunul turcesc, carpenul, scorușul. Vorba ceea: the more, the merrier!

În al treilea rînd, să gîndești pe termen lung. Arborii trăiesc mai mult decît oamenii. Ca primar speri să stai opt ani în scaun, dar pentru copac, mandatele tale nu înseamnă nimic. În primii zece ani după transplantare, un arbore de-abia se dezmeticește, e ca un copil de clasele primare, se deprinde cu doamna învățătoare (id est orașul lui, pentru că de-acum va fi al lui, pînă la moarte). Nu știu dacă există funcția de peisagist al orașului (ar trebui să existe), dar un astfel de om are nevoie de statutul patriarhului sau al magistraților SCOTUS, adică să rămînă în funcție pe viață – altfel, cum să-l tragi la răspundere pentru o politică arboristică greșită?! Dacă știe că azi taie, mîine plantează, poimîine se usucă ce-a plantat și răspoimîine e „rotit“ din funcție, cum să se simtă responsabil?

Un ultim gînd: copacii au mult mai multă răbdare decît oamenii. Sau, în cuvintele lui Roger Zelazny (tălmăcite de Mihai Dan Pavelescu): „Copacul are o personalitate proprie și exclusivă, deoarece este o ființă vie, iar ființele vii se schimbă mereu și există felurite căi în care vrea să se schimbe un copac. Un om zărește copacul, face extrapolări și extensii mentale ale celor văzute și se apucă să le îndeplinească. La rîndul său, copacul va face numai ceea ce poate face un copac; va rezista, cu prețul morții, la încercarea de a-l obliga să realizeze ceva ce nu poate, sau într-un timp mai scurt decît are el nevoie. Formarea unui copac este întotdeauna un compromis și întotdeauna o cooperare. Întotdeauna va exista o variație, exprimînd autorespectul: «Bine, fac ce vrei, dar o fac în felul meu». Iar pentru aceste variații, copacul va dori întotdeauna să i se prezinte o explicație clară și cel mai adesea îi va da omului de înțeles, aproape zîmbind, că el ar fi evitat toate acestea, dacă explicația ar fi fost mai bună. [Arboristica] este cea mai lentă sculptură din lume și, uneori, te întrebi cine pe cine sculptează“.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

camasialtita
Greșelile intenționate de pe iile cusute de femeile de pe vremuri. „Știau să-și pună acest semn al bunului simț”
Ia cu altiță se află pe lista patrimoniului UNESCO. Demersul de includere a acestei cămăși în patrimoniul UNESCO a fost pornit în comun de specialiști din România și Republica Moldova.
nava de croaziera Viking Polaris Foto AFP jpg
O americancă a fost ucisă la bordul unui vas de croazieră, după ce vaporul a fost lovit de un val răzleț
O turistă a fost ucisă și alți patru pasageri au fost răniți după ce un un val răzleț (de tip rogue, n.r.) a lovit un vas de croazieră cu destinația Antarctica, a anunțat compania de turism Viking.
vin fiert shutterstock 1207175692 jpg
Rețeta unui delicios vin fiert, cea mai populară băutură iarna. Ingrediente care îl fac senzațional
Băut în cantități moderate, vinul roșu se transformă în leac natural. Iarna, consumat fiert, acționează eficient împotriva răcelilor datorită resveratrolului, o substanță care are proprietăţi inflamatorii.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.