Tăcerea

Publicat în Dilema Veche nr. 547 din 7-13 august 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Am făcut, mereu, parte din categoria oamenilor agitaţi, a celor care cred că rezolvarea lucrurilor din jurul lor depinde de cît de repede şi de bine dau ei din mîini şi din picioare. A celor care cred că-şi ţin destinul în mîini – în sensul că, dacă acţionează rapid şi zgomotos, ajung la rezultatul scontat.

La şcoală, dacă-mi plăcea un băiat, mă dădeam peste cap să mă bage în seamă şi să aflu lucruri despre el. Profesional, dacă voiam o informaţie despre ceva, dădeam mai multe telefoane decît era nevoie, consultîndu-mă cu x persoane „experte“ în domeniu, după care îmi organizam întîlniri cu ele, ca să fiu şi mai bine documentată... Dacă aveam o problemă, de orice fel, îmi sunam prietenii, le povesteam şi mă sfătuiam, iarăşi, lung şi zgomotos.

Mai tîrziu, cînd eram îndrăgostită, îmi sunam disperată iubitul să nu cumva să pierd vreun moment din preţioasa lui viaţă. Apoi, cînd s-au inventat sms-urile, trimiteam cu duiumul, ca să explic orice moment... neelucidat, perfect, faţă-n faţă. Cu oamenii apropiaţi aveam interminabile discuţii de principiu despre lucruri în care credeam – de ce şi cum le puteam pune în practică. În disputele domestice, şi nu numai, aveam întotdeauna ceva de spus, ceea ce ducea la altercaţii fără sfîrşit.

Pe scurt, cred că facem parte, cel puţin unii dintre noi, dintr-o lume zgomotoasă, în care ne rezolvăm problemele sau ne trăim bucuriile vociferînd excesiv. Pînă la urmă, şi mulţimea talk-show-urilor televizate, la care, de cele mai multe ori, se bate apa-n piuă, sînt o dovadă. Precum şi discursul politic stufos, dar lipsit de substanţă şi plin de irealităţi.

Şi, în general, „vrăjeala“ de orice fel, ca să nu zic gargara, care se practică în orice situaţii pe care nu le stăpîneşti suficient, ca să ieşi din încurcătură, sau ca să ieşi mai bine decît ai face-o dacă n-ai spune nimic. De la dialoguri cu autorităţile sau la locul de muncă, pînă la relaţii personale în care vrei să impresionezi pe cineva, dar, de fapt, nu prea ai cu ce. Cum se spune – „să-l/ s-o faci din vorbe“.

O soluţie radicală la acest tip de lume a gargarei poate fi... însăşi tăcerea. Să nu mai vorbim atît dacă nu avem ce spune cu adevărat. Să învăţăm să şi ascultăm, căci, se ştie, la noi conversaţiile sînt, de multe ori, o suprapunere de discursuri în care nici unul nu-l ascultă pe celălalt, ci e doar mulţumit să se audă pe sine...

Ideea mi-a venit de la un preot pe care-l cunosc, care, ca să aducă pacea în familia sa, şi-a impus un legămînt de tăcere. Orice i-ar fi spus nevasta, nu se mai lăsa... provocat, tăcea... şi atît. Se pare că acest demers a funcţionat. Se pare că a rezolvat vechiul conflict între dreptate şi pace, evident, în favoarea păcii.

Tăcerea îşi are, şi ea, desigur, riscurile ei. Poate fi interpretată, de multe ori, negativ: nu spui nimic, deci nu eşti de acord. E o dezaprobare mută, uneori mai dureroasă decît orice verbalizare inutilă. E grea şi, pentru cel care o practică, e, desigur, un exerciţiu de voinţă. Te abţii să spui ce ai de spus, ţii în tine şi fierbi mocnit în interior, riscînd un accident vascular...

Ideea e să mai taci, din cînd în cînd, şi nici să nu fierbi. Să nu te supere chestia asta. Să o faci de bunăvoie şi nu în toate situaţiile. Sînt, indubitabil, momente în care e cazul să vorbeşti. Există discuţii fructuoase între un maestru şi discipolul lui; altele, extraordinare între prieteni, şi unele, revelatoare, între iubiţi. Există small talk-ul scurt, dar necesar, cu reprezentanţii serviciilor, cei familiari şi fideli, pe care te bucuri că-i ai. Şi, desigur, discuţiile...profesioniste, la preot ori la psihanalist... Nici o mică bîrfă, ar spune unii, nu strică din cînd în cînd... Şi nici izbucnirile de protest în relaţie cu autorităţile neglijente şi absurde...

Toate astea sînt OK, dar cu măsură. Pur şi simplu, poate că, uneori, ar fi bine să ne gîndim înainte să vorbim cu orice preţ. Şi în loc să apreciem gargara, să-i dăm o şansă şi tăcerii, măcar celei ocazionale. Celei care presupune o oarecare reflectare înainte de rostire. Celei care poate fi interpretată, căreia i se pot găsi varii sensuri, şi care mai lasă loc interpretărilor, meditaţiei şi... păcii.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.