Spectaculoasa ființă umană

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
Invizibilii jpeg

O amintire din copilărie o să-mi rămînă probabil în memorie pînă la moarte. Va rezista cu siguranță în fața tuturor celorlalte, o să stea dreaptă și strălucitoare și în fața unui foarte posibil Alzheimer, o să stea acolo, în mijlocul minții mele făcute cenușă, ca un mic diamant al rușinii.

Eram cu părinții într-un mic sat dobrogean în toiul unei veri uscate. Dobrogea și micile ei sate de tătari – acum aproape total depopulate sau viețuind încă într-o langoare a unei sărăcii lucii – înseamnă case joase, garduri de piatră pusă peste piatră, praf, salcîmi însetați și al dracului de rezistenți, un cer ars, supraexpus și măgari cu o cruce neagră între omoplați.

Mă aflu într-o cotigă trasă de animalul ăsta biblic pe care l-am văzut deseori companion singuratic pe lîngă niște oi, mîncînd cu gura lui catifelată cei mai nasoli ciulini violeți pe care-i naște pămîntul și, în general, stînd pe lîngă ceva.

Mă aflu în cotiga trasă de un măgar. Nu mai știu exact cum am ajuns acolo, cel mai probabil fascinația și dragostea mea fabuloasă și nesmintită pentru orice animal m-or fi făcut să mă cer urcată acolo, pe bancheta îngustă – o scîndură lustruită de atîtea șezuturi. Lîngă mine e una din babele din sat, stăpîna măgarului și a cotigii. Ține niște frîie de piele… piele să fi fost? Nu mai știu. Femeia plesnește de fericire și mă ia pe după umeri în călătoria vieții mele. Îmi dă o parte din hățurile alea într-o mînă și un ditamai ciomagul în alta. „Mînă!“, zice într-o tătară mai lăbărțată decît îmi aminteam de acasă. Măgarul se pornește la drum, dar stăpîna lui, încîntată de musafirul din cotigă și încîntată de încîntarea mea, vrea să-mi arate mai mult. „Dă i“, zice, și-mi ia mîna cu tot cu ciomag și-l plesnește pe animal peste șale. Măgarul o ia la trap mărunt, ne zgîlțîim în nori de praf alburiu, prin șleauri uscate și peste pietre, inima mea bate tare, un soi de bucurie bezmetică mă cuprinde, „mînă“, zice, „dă-i“, zice, iar eu încep să dau cu sete în măgar.

Dau, iar spatele și șalele bietului animal sună ca o tobă înfundată, dau, iar din spinarea lui se ridică praful la fiecare lovitură. Aleargă într-un trap mărunt, eu văd drumul și o parte din cerul ăla indiferent fix printre urechile lui lungi, mătăsoase și cuminți. „Dă-i“, zice, iar eu dau ca bezmetica, în transă, cu toată cruzimea și puterea aia de copil.

Cînd totul se termină, mă dau jos curent viu. Sinapsele mele scot scîntei, îmi tremură mîinile și picioarele, și probabil că rînjesc ca un om nebun. Atunci tata, care rămăsese în urmă neputincios, m-a luat deoparte și m-a întrebat: „Ce ai făcut? Cum ai putut să-l lovești așa?“ Și atunci am căzut într-o vale a rușinii. Tot ce făcusem era fundamental opus alcătuirii mele. O alcătuire făcută atunci din niște mîini și picioare subțirele, înnegrite de soare, pline de julituri în diverse stadii de vindecare. O alcătuire făcută din niște sensibilități din cauza cărora aveam probleme la școală. Un copil caraghios, în stare să plîngă doar dacă se gîndea că-și iubește părinții și care își dorea cu ardoare să țină un cal în grădina din fața blocului din Berceni.

E o linie extrem de fină între grotesc și normalitate. Iar linia asta fină se trece pe nesimțitelea mai ales sub presiunea celorlalți. A masei. Sub presiunea unor reguli, pentru că așa se face și așa trebuie făcut. Sub presiunea slugărniciei inconștiente. E normal să lovești animalul la mers, că așa se face. E normal să pui copii să facă tumbe pe asfaltul gol, că place lumii. N-am văzut în ultima vreme nimic mai grotesc ca defilarea aia nord-coreeană făcută la Pitești. Ca într un film moldovenesc cu umorul lui aparte. Mai mult decît fetița aia care stătea în cap direct pe asfalt, a fost anunțul de o veselie tîmpă că urmează la defilare copii de la nu știu ce stabiliment de persoane cu handicap. Coloana dizabilităților o deschidea cineva într-un cărucior cu rotile. Privești prostit cu mîna la gură. Și te gîndești că habar n-ai ce minune ține țara asta încă în echilibru fragil și pe aproape de linia care desparte fin nebunia de normalitate. Eu, ciomăgara de măgari, înțeleg asta tare bine. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii