Sînt as în a nu-mi plăti datoriile la timp
Uit, n-am bani la date exacte. Creditul la bancă, electrica, întreţinerea, netul-teveul, mobilul. Apare noua factură şi eu n-am plătit-o pe cea veche. Aşa sînt. Există însă o exactitate a întîrzierii şi una a întîrzierii plăţii, o corectitudine în a plăti pînă la urmă. Şi orice ins care priveşte situaţia mea vede că aşa sînt. Săptămîna trecută, Vodafone mi-a stricat zilele. M-a hărţuit timp de trei zile. Ba, în a doua, m-a sunat dimineaţa la 9, la prînz la 12 şi după-masa. În cursul serii de două ori cu sms. Numai de-al dracului n-am răspuns.
Vineri dimineaţa, la 9, din nou. Răspund acum. Şi nu începe operatorul lui peşte să-şi facă datoria scîrnavă, că îmi vine, dar îmi vine natural, nu m-am gîndit în nici un fel, n-am pregătit scena, îmi vine să-l înjur. Şi-l înjur! E la gura mea tot ce este bicisnic, cu coarne, răscrăcărat, gol, cristelniţă, de aia a mamei, de micuţa lui tata. Doamne, ce înjurături i-am tras mecanismului fără cap de la Vodafone. Şi i-am închis şi telefonul. Pe vremuri, întîrziam, îmi tăiau telefonul. Şi ştiam. Acum mă hărţuiesc realmente. Care-i scopul? O dată îi aminteşti omului, dar de atîtea ori? Ce imagine îşi omoară acest serviciu în ochii mei? Îl doare-n cot, are clienţi duium, nu? Mă calcă în picioare, asta-i atitudinea. Dumnezeu, oricît de mare-i, şi am auzit şi eu că e nemăsurat, te lasă în sarmaua ta, e îngăduitor. Elefantul, hipopotamul, la fel, vezi tu girafa, pe cît este ea pe cale de dispariţie, să te hăndrălească ca pe un hoţ? De ce ăştia care sînt mari ca firmă mă calcă în picioare? Eu nu vreau să ştiu de politică de servicii, vreau să aflu omul. Vodafone nu e Dumnezeu, dar nici om nu e. Ce face? Salvează caii din Letea? Hai, că mă rîd.
