Şcoala între inerţii şi complicităţi

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Din nou scandal, în loc de dialog jpeg

Emisiune pe Digi24, realizată (foarte bine) de Cosmin Prelipceanu, pe tema educației și a școlii românești. Invitați, doi consilieri din Ministerul Educației, Oana Moraru și Radu Gologan, cu opinii bine argumentate despre stadiul reformei în învățămînt. Se vedea de la o poștă că oamenii știu despre ce vorbesc, știu cum stau lucrurile (programele lăsate să zacă în balta indiferenței și a incompetenței, birocrația înghițind hulpav entuziasm, timp și pregătire didactică, sărăcia care mistuie destine ale unor comunități întregi, decalajul dintre centru și periferie etc.) și știu și cum ar trebui să fie. Demn de remarcat era și limbajul în care își expuneau ideile: concis, natural, nuanțat, plastic, corect, fără parapon, fără învinovățiri inutile, civilizat, dar mai ales bine țintit. 

Cîțiva directori de licee cu rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat au fost invitați și ei să participe la dezbatere. Ascultîndu-i, o singură concluzie devenea evidentă: veneau de pe altă planetă. O planetă roz, unde elevii silitori strîng în brațe cadre didactice mulțumite, altruist, doar cu succesul profesional, unde sărăcia este la mii de kilometri depărtare de granițele țării, unde conlucrarea cu inspectoratele și cu funcționarii ministerului se face în pași de dans, unde programele și metodele sînt ajustabile, poate, dar nu reprezintă un impediment în realizarea unei educații de bună calitate etc. „E bine, tovarăși, și va fi și mai bine, căci noi, cadrele didactice, ne facem datoria.“ Opiniile tuturora făceau un zid comun în fața oricărei imixtiuni din partea „celor de la centru“: „Nu, la noi nu e nevoie să schimbăm ceva, e bine (poate doar salariile…), dar în rest avem de raportat numai succese!“ 

Am citit nenumărate lucrări ale cadrelor din întreaga țară, în care fiecare își descrie activitatea didactică. Nu se spune un cuvînt despre greutățile pe care le întîmpină ei sau copiii pe care îi au în grijă, despre tonele de hîrtii pe care le au de completat inutil, despre tavanele care le cad în cap sau despre veceurile nefuncționale, despre abandonul școlar sau despre banii pe care îi cer părinților pentru „materiale auxiliare“, despre manualele proaste și puține etc. În schimb, aceleași lucrări sînt pline de zîmbete drăgălașe, de floricele și îngerași, de voie bună și rezultate excepționale, fie că e vorba de o școală de la sat sau de una de la oraș, de una centrală sau de una periferică, de una dintr-o zonă săracă sau de una dintr-o zonă cu bun potențial economic etc. Peste tot la fel. Singurele semne de oarecare murmur didactic se nasc în preajma subiectului salarizării. În ­rest, aceeași grijă ca pe vremea comunismului de a nu „raporta“ rezultate slabe sau cazuri de abuz fiindcă vor fi luați „în colimator“. Nu înseamnă că directorii de școli nu știu foarte bine ce fel de oameni păstoresc: știu cîți își fac treaba și cîți înțepenesc, opac, în scaunul de la catedră, cîți se pregătesc pentru lecție și cîți încarcă ghiozdanele elevilor cu cărți și teme inutile, cîți au talent pedagogic și cîți nu își mai țin în frîu oboseala și frustrarea. Dar aleg să tacă și să mimeze stupoarea doar în fața camerelor de filmat care descoperă neregulile. Profesori buni și profesori slabi coabitează într-o complicitate malignă, născută din neputință, neîncredere, dezamăgire, teamă, inerție. (Am aflat de curînd un caz stupefiant, dintr-o școală din provincie: un director înțepenit – cu multe pile și de mulți ani – în post a fost, în sfîrșit, „dat jos“ din pricina unei acuzații grave de agresiune fizică. A fost numit, cu chiu, cu vai, un alt director, care avea nevoie însă de un adjunct. Din lipsă de candidați – dascălii buni se țin departe de orice înseamnă o povară în plus, iar dascălii slabi se ascund în spatele celor buni – a fost numit vechiul director, cu multe, multe voturi formale.)

Auzind declarațiile directorilor de licee, cei doi consultanți educaționali din studioul Digi24 au zîmbit trist. Și au conchis: pentru reformarea învățămîntului este nevoie în primul rînd de curaj. Curajul de a arăta tuturor celor implicați în educație oglinda în care să privească imaginea corectă a ceea ce se întîmplă în școlile românești. Curajul de a supăra, de a irita, de a contraria. Curajul de a nu invita la „masa reformării“ pe toți, democratic, ci doar pe cei buni, pe cei care știu ce e de făcut. Pare simplu, dar vin alegerile din toamnă. Și după ele, alte alegeri. Și nu vrem să supărăm electoratul. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.