Sarcini de la centru
Tovarășul Valentin Popa, fost profesor și actual Aneta Spornic al Educației, a efectuat o „vizită de lucru“ în municipiul Deva, unde s-a întîlnit cu directorii și inspectorii școlari. Iată ce directive a trasat ministrul nostru, al tuturor: „Am subliniat că au crescut salariile, că au crescut veniturile cadrelor didactice. Acum sîntem însă şi în măsură de a cere o creştere a calităţii actului educaţional. La întîlnirea cu directorii am subliniat acest aspect şi chiar m-am gîndit să le spun şi soluţii pentru a ajunge să creştem calitatea prestaţiei la clasă a profesorilor. Dintre soluţii, chiar am solicitat tuturor directorilor, directorilor adjuncţi, inspectorilor, tuturor cadrelor care au atribuţii de control, să meargă la clasă inopinat, în afara inspecţiilor programate, să asiste la ore. Prezenţa oricăruia dintre ei la clasă nu va fi decît benefică şi pentru elevi, şi pentru cadrul didactic care se va strădui, cu siguranţă, mai mult şi, în final, şi pentru părinţi, care vor vedea că sîntem implicaţi şi că dorim să urmărim ca profesorul să vină la ore şi să presteze cît mai bine în faţa elevilor.“ Mie, uneia, aceste „măsuri“ propuse de ministru îmi sună a gîndire de controlor RATB sau de milițian aflat în misiune prin cartierele rău famate.
Din tot discursul tovarășului Popa, reținem două idei principale: 1) Vă dau lefuri mai mari, puneți osul la treabă! și 2) Las’ că vă știu eu, dacă nu stau cu ochii pe voi, leneviți toată ziua! Soluția deci pentru „creșterea prestației la ore a profesorilor“ este ca inspectorii și directorii să stea, pe furiș, după ușă și să strige din cînd în cînd „bau-bau!“ prin clase. Dascălii să stea cu frica în sîn, să n-aibă somn, să se uite peste umăr dacă nu cumva îi urmărește cineva, să verifice atent dacă nu stă mereu cineva la pîndă sub catedră. „Prezența inopinată“ a controlorilor va fi una benefică, după cum sublinia tovarășul ministru: cadrele didactice vor munci mai cu spor, elevii vor fi mai studioși, părinții vor fi mai fericiți. Căci vor vedea cu toții cît de mult se implică „forurile superioare de partid și de stat“ în activitatea lor. Simplu, nu? Cum de nu s-a gîndit nimeni, nici unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației de pînă acum, să înceapă cu o astfel de acțiune de control și supraveghere? Probabil că tovarășului Popa toate celelalte soluții de îmbunătățire a educației în școli i s au părut prea complexe, prea rafinate: e dificil să concepi un program de evaluare a cadrelor didactice, să reformezi școlile pedagogice, să concepi programe de strîngere de fonduri pentru construirea școlilor și a grădinițelor, să organizezi licitații corecte și eficiente pentru manuale și să lași deoparte gîndul unei edituri unice, de stat.
Al doilea fapt cu totul surprinzător pe care îl aflăm din discursul ministrul Educației este ce „rezervă de cadre“ excepționale are: o armată de inspectori, directori și directori adjuncți extrem de bine pregătiți, gata oricînd să livreze modelul ideal de lecție pedaogică. Păi, dacă ei există, de ce nu au fost, ca să zic așa, „utilizați la capacitatea lor maximă“? De ce nu au fost invitați să bată țara în lung și lat ca să țină cursuri demonstrative pentru întreaga dăscălime?
Lăsînd gluma la o parte, se poate gîndi o formulă prin care evaluarea dascălilor să includă și o evaluare directă a felului în care își desfășoară activitatea în clasă. Dar ea ar trebui făcută de cineva nu cu funcție de control, ci cu rol de consiliere, și nu așa, la voia Domnului, ci făcînd parte dintr-un program bine pus la punct de formare, și nu de verificare, a cadrelor didactice. Un cadru didactic bun va fi bun indiferent dacă are vreun vizitator de la centru sau nu, iar un cadru didactic slab nu va deveni, cu inspectorii veniți pe neașteptate, vreun Titu Maiorescu. (Am lucrat în învățămînt ceva vreme înainte de revoluție. Vizitele așa-zis inopinate erau anunțate cu vreo două-trei zile înainte, de vreo pilă a directorului, școala intra în curățenie generală, erau desemnați cîțiva dascăli mai merituoși care să invite stăruitor musafirii la propriile ore, iar în ăst timp, cîțiva părinți mai „de-ai școlii“ pregăteau bucate alese pentru chiolhanul de după. Cum sîntem un popor ospitalier, mă tem că lucrurile nu vor sta prea mult diferit nici astăzi.)
Dar poate că, în definitiv, ideea nu e chiar atît de rea… Numai că ar trebui început de sus, de foarte sus. Spre exemplu, chiar de la domnul ministru Popa: și dînsului i-ar prinde bine niscaiva controale inopinate, dese, la interval de cîteva minute, cîte îi sînt, de obicei, necesare ca să aibă idei proaste despre cum ar trebui să arate învățămîntul românesc.
Maria Iordănescu este psiholog.
