Sarcini de la centru

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Sarcini de la centru jpeg

Tovarășul Valentin Popa, fost profesor și actual Aneta Spornic al Educației, a efectuat o „vizită de lucru“ în municipiul Deva, unde s-a întîlnit cu directorii și inspectorii școlari. Iată ce directive a trasat ministrul nostru, al tuturor: „Am subliniat că au crescut salariile, că au crescut veniturile cadrelor didactice. Acum sîntem însă şi în măsură de a cere o creştere a calităţii actului educaţional. La întîlnirea cu directorii am subliniat acest aspect şi chiar m-am gîndit să le spun şi soluţii pentru a ajunge să creştem calitatea prestaţiei la clasă a profesorilor. Dintre soluţii, chiar am solicitat tuturor directorilor, directorilor adjuncţi, inspectorilor, tuturor cadrelor care au atribuţii de control, să meargă la clasă inopinat, în afara inspecţiilor programate, să asiste la ore. Prezenţa oricăruia dintre ei la clasă nu va fi decît benefică şi pentru elevi, şi pentru cadrul didactic care se va strădui, cu siguranţă, mai mult şi, în final, şi pentru părinţi, care vor vedea că sîntem implicaţi şi că dorim să urmărim ca profesorul să vină la ore şi să presteze cît mai bine în faţa elevilor.“ Mie, uneia, aceste „măsuri“ propuse de ministru îmi sună a gîndire de controlor RATB sau de milițian aflat în misiune prin cartierele rău famate.

Din tot discursul tovarășului Popa, reținem două idei principale: 1) Vă dau lefuri mai mari, puneți osul la treabă! și 2) Las’ că vă știu eu, dacă nu stau cu ochii pe voi, leneviți toată ziua! Soluția deci pentru „creșterea prestației la ore a profesorilor“ este ca inspectorii și directorii să stea, pe furiș, după ușă și să strige din cînd în cînd „bau-bau!“ prin clase. Dascălii să stea cu frica în sîn, să n-aibă somn, să se uite peste umăr dacă nu cumva îi urmărește cineva, să verifice atent dacă nu stă mereu cineva la pîndă sub catedră. „Prezența inopinată“ a controlorilor va fi una benefică, după cum sublinia tovarășul ministru: cadrele didactice vor munci mai cu spor, elevii vor fi mai studioși, părinții vor fi mai fericiți. Căci vor vedea cu toții cît de mult se implică „forurile superioare de partid și de stat“ în activitatea lor. Simplu, nu? Cum de nu s-a gîndit nimeni, nici unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației de pînă acum, să înceapă cu o astfel de acțiune de control și supraveghere? Probabil că tovarășului Popa toate celelalte soluții de îmbunătățire a educației în școli i s au părut prea complexe, prea rafinate: e dificil să concepi un program de evaluare a cadrelor didactice, să reformezi școlile pedagogice, să concepi programe de strîngere de fonduri pentru construirea școlilor și a grădinițelor, să organizezi licitații corecte și eficiente pentru manua­le și să lași deoparte gîndul unei edituri unice, de stat.

Al doilea fapt cu totul surprinzător pe care îl aflăm din discursul ministrul Educației este ce „rezervă de cadre“ excepționale are: o armată de inspectori, directori și directori adjuncți extrem de bine pregătiți, gata oricînd să livreze modelul ideal de lecție pedaogică. Păi, dacă ei există, de ce nu au fost, ca să zic așa, „utilizați la capacitatea lor maximă“? De ce nu au fost invitați să bată țara în lung și lat ca să țină cursuri demonstrative pentru întreaga dăscălime?

Lăsînd gluma la o parte, se poate gîndi o formulă prin care evaluarea dascălilor să includă și o evalua­re directă a felului în care își desfășoară activitatea în clasă. Dar ea ar trebui făcută de cineva nu cu funcție de control, ci cu rol de consiliere, și nu așa, la voia Domnului, ci făcînd parte dintr-un program bine pus la punct de formare, și nu de verificare, a cadrelor didactice. Un cadru didactic bun va fi bun indiferent dacă are vreun vizitator de la centru sau nu, iar un cadru didactic slab nu va deveni, cu inspectorii veniți pe neașteptate, vreun Titu Maiorescu. (Am lucrat în învățămînt ceva vreme înainte de revoluție. Vizitele așa-zis inopinate erau anunțate cu vreo două-trei zile înainte, de vreo pilă a directorului, școala intra în curățenie generală, erau desemnați cîțiva dascăli mai merituoși care să invite stăruitor musafirii la propriile ore, iar în ăst timp, cîțiva părinți mai „de-ai școlii“ pregăteau bucate alese pentru chiolhanul de după. Cum sîntem un popor ospitalier, mă tem că lucrurile nu vor sta prea mult diferit nici astăzi.)

Dar poate că, în definitiv, ideea nu e chiar atît de rea… Numai că ar trebui început de sus, de foarte sus. Spre exemplu, chiar de la domnul ministru Popa: și dînsului i-ar prinde bine niscaiva controale inopinate, dese, la interval de cîteva minute, cîte îi sînt, de obicei, necesare ca să aibă idei proaste despre cum ar trebui să arate învățămîntul românesc. 

Maria Iordănescu este psiholog.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

volodimir zelenski ankara jpg
Alegeri în Ucraina: Zelenski ia în calcul votul online pentru militari. De ce experții spun că soluția nu poate funcționa acum
Volodimir Zelenski a evocat posibilitatea votului online pentru a le permite militarilor ucraineni de pe front să participe la alegeri.
sfintii mihail si gavril  secretul lumanarilor apinse in aceasta zi 3 1280x720 jpg
Ce mesaje să trimiți de Sfinții Mihail și Gavriil. Urările care le vor aduce zâmbetul pe buze celor sărbătoriți
Cele mai frumoase felicitări și urări de „La mulți ani” pentru cei care își serbează ziua de nume pe 8 noiembrie. Ce să le transmiți rudelor și apropiaților de Sftinții Mihail și Gavriil.
ckstockphoto adult 4402808 jpg
Boala care poate fi confundată cu alte afecțiuni. De ce ajung unii pacienți să primească diagnosticul greșit
„Diagnosticul de scleroză multiplă rămâne unul dintre cele mai delicate din neurologie. Nu există un test unic care să îl confirme”, explică medicul Oana Vlădăcenco. Cazul actriței Christina Applegate, diagnosticată greșit timp de cinci ani, arată cât de ușor pot fi confundate unele boli.
Pinguini Gentoo sta pe stanci în apropiere de staţia chiliană Bernardo O'Higgins din Antarctica FOTO AP
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a ajuns mai mare decât teritoriul SUA. Cât ar putea dura refacerea
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins în 2026 cea mai mare întindere din ultimul deceniu, pe fondul unui vortex polar neobișnuit de puternic.
adolescent pixabay jpg
Tot mai mulți copii de 12 ani vor pudre proteice ca să aibă mușchi. Ce riscuri ascunde dorința de a arăta ca influencerii de pe TikTok
La numai 12 ani, unii copii vor deja să își dezvolte musculatura cu ajutorul pudrelor proteice, influențați de prieteni și de modelele promovate pe rețelele sociale. Produsele asociate până nu demult mai ales cu adulții care merg la sală încep să fie consumate și de preadolescenți.
flutie8211 courier 10358112 jpg
Salarii atractive în anunțuri, câștiguri mai mici în realitate. La ce trebuie să fie atenți candidații
Un salariu atractiv într-un anunț de angajare nu înseamnă întotdeauna că aceeași sumă ajunge în buzunarul angajatului.
uscare par jpg
Vrei un păr sănătos, strălucitor și cu volum? Trucurile franțuzoaicelor pe care le poți încerca la duș
Află cum să te speli corect pe cap pentru un păr sănătos, strălucitor și cu volum natural. Descoperă trucurile franțuzoaicelor și greșelile de evitat la duș.
Familia Niță jpeg
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
John Niță a lăsat în urmă o carieră de succes în România comunistă și a emigrat în Statele Unite, unde a cumpărat o cofetărie cu doar 2.000 de dolari avans. Astăzi, afacerea din New York are vânzări de aproape un milion de dolari anual și este condusă de fiul său.
pastila png
Pastila care ar putea vindeca hipertensiunea! Descoperirea medicilor, considerată un posibil „Sfânt Graal” pentru bolnavii de inimă
O descoperire medicală le-ar putea schimba viața milioanelor de oameni care suferă de hipertensiune arterială.