Sămînţa în lumea asta e pervertită
De mergi prin pieţele de ţărani, cît vezi cu ochii, găseşti produse naturale. Toate însă – trecînd de entuziasm, prostie şi aroganţă corporatistă – sînt produse contaminate. Cu ce credeţi că-şi face ţăranul spanacul mare-n tufiş ori creşte-n ceafă porcul? Cu chimicale. Introduse de pe vremea lui Ceauşescu, perpetuate pînă astăzi, în condiţiile în care-i mai ieftin să dai leuşteanului, la rădăcină, o labă de chimie în loc de un rahat de vacă. Să nu fim ipocriţi. Şi cînd laud aici urzica, cred că este singura liberă de atingerea omului, muncindu-se să se ivească în pădure, şi nu în corturi special amenajate. Astăzi trăim ipocrit vegetarian şi umflat carnivor. Nimic nu este şi nu mai poate fi natural. Industria alimentară este atît de pervertită, atît de şmecheră în „alifiile“ cu care-şi unge produsele, încît nu poţi avea încredere în nimic. A, da, nu te otrăveşti cu anumite mărci. Dar încredere nu poţi avea nici în paharul de vin, în pîine, în sare, darămite în mintea/sufletul tău.
Păi, uite ce spun şefii din zonă – pui cu salmonella este zilnic, dar depinde în ce cantitate e salmonella pe pui. Păi, lapte cu afte bem zilnic, dar depinde ce grad au aftele în lapte. Nu vedeţi că-i nebunie? În România, ecologie nu-i. Şi nici în lume. Păi, sămînţa în lumea asta e pervertită. Păi, ia vedeţi: flori – Olanda, castraveţi – Egipt, proşti – SUA. Chiar credeţi că lumea asta a mai conservat vreo sămînţă naturală? Nu cred. Genetica leguminoasă e omorîtă de mult în lume. Ca şi cea a cărnii. Puieţii de peşte, cum cresc mari, se şi fac rechini. Cîinii, idioţii, s-au obişnuit – hrăniţi de mîna celui mai bun prieten al lor – cu Kitekat. Păi, voi aţi intrat să vedeţi ce miros scîrbos are mîncarea de cîini? Din fermentaţii naturale? Nu, din dealurile chimiei. Nu sînt bio, nu sînt eco, nu există restaurant unde să se gătească curat – că nu există alimente curate. Nu există aşa ceva, bă! Sînt carnivor şi, de-mi face cu ochiul o ceafă de porc, voi muri pentru ea, chiar dacă ştiu cum a fost crescut porcul cefei. Oh, şi-un vinişor de-l ştiu aproape. Roşu. Sec, greu, ca pămîntul. Şi duceţi-mă plin de chimicale la groapă. Ca să-mi cînte pe năsălie Gigi Melody.
