România infantilă

Publicat în Dilema Veche nr. 867 din 19 - 25 noiembrie 2020
Invizibilii jpeg

Am văzut acum ceva vreme un documentar sau am citit un articol, nu mai știu exact, despre o femeie care află că bunicii ei, parte din elitele SS, au terorizat populații întregi într-o Polonie ocupată. Da, una dintre poveștile acelea. Nu mai știu nici de unde venea femeia asta, multe amănunte sînt îngropate acum în memoria mea greu încercată în ultima vreme, într-un soi de ceață care se vrea a fi o autoprotecție, nici eu nu mai știu ce. În fine, îmi amintesc însă clar cîteva lucruri: obstinația cu care bunica ei, încă în viață, refuză să înțeleagă altceva din istoria pe care și-a resetat-o comod cît să n-o zdrobească ca ființă umană, reacțiile urmașilor celor uciși și deportați, și, mai cu seamă, încăpățînarea cu care femeia asta vrea să-și asume o parte din vină.

E imposibil să nu-ți simți inima cuprinsă într-o menghină, chiar tu, cititor/privitor, cînd o vezi cum încearcă să se apropie de oamenii ăia al căror destin a fost modelat definitiv de drama istorică a familiilor lor. Unii refuză să-i vorbească, alții nu înțeleg ce mai vrea acum de la ei occidentala asta bine-crescută, alții o înțeleg, îi mulțumesc și iartă.

La fel, e imposibil să nu înțelegi că povestea asta particulară e una dintre instanțele cît se poate de reale ale unor îndoieli, întrebări și posibile răspunsuri care ne frămîntă pe toți, ca omenire, de la începuturi: vina colectivă și asumarea individuală, stigmate moștenite de generațiile următoare și rezolvările acceptate, iertarea și memoria nemiloasă. Călătoria acestei femei în greșelile bunicilor ei, dezgroparea istoriei incomode cu unghiile, cu mîinile goale, e un soi de autoflagelare dureros de privit. Ca în asumarea biblică a păcatului originar, ea își caută totuși o salvare morală ca să poată trăi cumva mai împăcată de acum înainte. Un Personal Jesus, mai înțelegător decît cel din magnificul cerc de raze de pe pereții bisericilor.

La ce bun? s-ar întreba mulți. Ea nu e vinovată pentru faptele strămoșilor ei, ar spune aceiași mulți. Discuția asta am avut-o și în România cînd mai aflam de cîte un copil/nepot de securist ajuns cumva în ochiul public în lenjeria intimă a familiei. Totuși, nu e greu de văzut că acești copii și nepoți ajung în poziții de forță, unele vizibile, altele nu, pentru că au avut un start de cîteva ori mai bun ca al restului. Rar am văzut pe vreunul care să-și asume onest poziția în care se află, căci e teribil de greu să-ți recunoști o vină, mai ales una atît de difuză și delicată.

Și apoi, la fel de clar e că România asta în care trăim acum cu toții stă pe principiile morale ale unei societăți făcute de copii. Un copil nu-și va recunoaște niciodată vina de bunăvoie. Cineva l-a făcut să îl înjure pe Ionel. Altcineva l-a împins să chiulească de la ore. Cîinele i-a mîncat tema, iar pisica a vărsat ceaiul pe caietul de caligrafie care arată acum ca un test Rorschach.

În clasa a V-a am spart un geam imens în clasă. Școala mea din Berceni era un cub ca toate celelalte școli făcute prin anii ʼ60-ʼ70, cu geamuri uriașe pe o latură a încăperii. În pauze ne alergam pe acolo ca disperații, cu uniformele smotocite, roșii la față în proximitatea apoplexiei, niște orbeți de 10-11 ani cu scopul ultim de a ne pocni cît mai zdravăn unul pe celălalt. Am intrat cu umărul în geamul ăla deschis, praf l-am făcut. Eu – nici o zgîrietură. Credeți că am recunoscut la ancheta dirigintei că eu l-am spart? A fost teribil de comod să tac. Nu eram nici eu mai bună sau mai rea ca altcineva, cu toții veniți din societatea în care părintele te mîngîie pe cap și spune: copilul meu nu face așa ceva. Ba face. Și, mai mult, ne definește. Societatea construită de copii numită România e în zorii a ceva de cînd ne știm – în zorii democrației, în zorii capitalismului, în zorii închegării conștiente ca trup comunitar. Etern nepregătită și nematurizată, dar plină de explicații. Ne-a mîncat cățelul tema.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.