Roluri de copii, plăceri de adulţi
Un film, difuzat la ora 7 seara, pe unul dintre cele mai importante canale de televiziune: două familii petrec împreună Crăciunul, la o cabană. Copiii lor, cu vîrste cuprinse între 4 şi 12 ani, devin peste noapte criminali în serie. Sînt prezentate, în detalii greu de privit, monstruoase, felul în care părinţii mor, răpuşi de mîinile însîngerate ale propriilor fii, torturile prin care trec, spaima în faţa privirilor reci, ucigătoare, ale copiilor. Un băieţel de 4-5 ani este înfipt de propriul părinte în nişte geamuri sparte. O fetiţă de 10 ani îşi torturează mama rănită. Unul dintre taţi este aruncat de copii între lamele unei maşini de curăţat zăpada.
Este, evident, un film pentru adulţi. Un film făcut pentru delectarea iubitorilor – maturi! – de thrillere, în care copiii joacă roluri de mici psihopaţi. Şi nu e singurul exemplu în care copiii sînt puşi să-i delecteze într-un mod inadmisibil pe adulţi. Sînt nenumărate producţii cinematografice în care copiii interpretează, lung şi sfîşietor, roluri irespirabile: vampiri sau exorcizaţi, muribunzi cu feţe cianozate, înconjuraţi de aparate de resuscitare şi de feţe dramatice, victime ale violurilor sau ale bătăilor adulţilor, sau abuzatori, la rîndul lor, ai celor mai slabi ca ei. Copiii povestesc, artistic, cum au fost chinuiţi, cum, cînd şi unde au fost mîngîiaţi erotic de cei mai mari, ce răni îngrozitoare le-au fost provocate, rostesc replici „înţelepte“, care dau fiori reci, despre moarte şi viaţă. Toate, spun încă o dată, în filme rezervate adulţilor. Copiii actori învaţă de mici să „trăiască“, să interpreteze magistral experienţe crîncene, care, în viaţa de zi cu zi, dau coşmaruri oricărui părinte sănătos la cap. Copiii telespectatori sînt, în cel mai bun caz, invitaţi la culcare.
Sînt cazuri excepţionale? Nici vorbă: copiii sînt puşi, zilnic, să mănînce mezeluri, margarină sau sucuri, în reclame care să ne convingă pe noi, adulţii, că sînt alimente benefice, să îngrijească mame bolnave, în publicitatea făcută medicamentelor, să alerge prin noroi, în cea făcută detergenţilor. Au fost difuzate nenumărate reportaje în care părinţii îşi risipeau economiile de-o viaţă în goana de la o agenţie de publicitate la alta, cu copiii pe post de viitoare vedete de televiziune. Copii care, dacă au „norocul“ să fie selecţionaţi, sînt puşi ore întregi „să dea bine“ în faţa camerelor de filmat.
În vremea în care lucram într-o organizaţie de protecţie a copiilor, un sponsor important a făcut o donaţie generoasă: cîteva aparate electrocasnice. Ne-a luat mult timp să-l convingem că, în schimbul lor, copiii nu sînt obligaţi să participe la lungi sesiuni foto, atîrnaţi de frigiderele cu pricina sau de cuptoarele cu microunde. În final, sponsorii au fost răsplătiţi cu un spectacol de balet şi colinde intepretat de beneficiarii minori.
Programele de la televizor sînt pline de spectacole ale copiilor, în care aceştia sînt îmbrăcaţi ca un pom de Crăciun, machiaţi ca nişte cocote, puşi să interpreteze languros melodii de dragoste şi ură, pentru un zîmbet înduioşat de adult telespectator.
În această inflaţie de chipuri inocente folosite în scop comercial, campaniile umanitare, în care sînt prezentate destinele cu adevărat dramatice ale unor copii, abia de-şi mai ating scopul.
Maria Iordănescu este psiholog.
