Prostul social

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Invizibilii jpeg

Sînt eu. De cîte ori v-ați ascultat oare în public chiar în momentul în care vorbeați și v-ați dat seama că spuneți niște prostii inegalabile? Sau, cel puțin, niște chestii atît de ridicole că vi se făcea rușine pe măsură ce le rosteați? Și-apoi să vedeți cum un nenorocit de drac împielițat v-a tot înghiontit să continuați și să vă afundați și mai tare în nămolul caraghioslîcului?

Recunosc că făceam des asemenea prostii, acum m-am mai temperat, le țin doar pentru momentele cu adevărat importante. Ca atunci cînd se întîmplă să vorbesc în fața mai multor oameni seminecunoscuți sau în fața unora cunoscuți, dar pe care vreau neapărat să i impresionez. Sînt convinsă că reușesc, însă pe direcția ailaltă.

Sau poți să fii într-atît de timid, că povestitul a orice în public te timorează mortal. Ți se pune un nod în gît, iar poanta aia tare la care ai rîs cîndva de ți-au dat lacrimile pare, în gura ta, o bășică răsuflată. Căci așa ajungi s-o și povestești. Lasă că bîțîie toată lumea din picior ca să termini mai repede și să se întoarcă fiecare la ale lui, dar unii mai nerăbdători au și început să vorbească peste tine și ai rămas tu cu poanta ta cu tot, agățat ca o iederă agasantă de ultimul colț coșcovit al reprezentației ăsteia ratate. Nu ești bun pe scenă. Mai bine asculți.

Sau te trezești că spui niște snobenii în care n-ai crezut niciodată, în încercarea de a te vinde drept interesant sau cosmopolit, habar n-am ce i în capul tău. Simți nevoia să știe oamenii că te dai cu Uberul, că știi Viena ca în palmă și că ai pian acasă. Că nu l-ai citit pe Wallace. Că urmărești CNN, BBC, Al Jazeera și apoi Breitbart doar ca să te enervezi, așa.

Ești la o petrecere sau la o întrunire pe terasa unei crîșme cu feluriți oameni cunoscuți și ne. Te trezești din senin că te-a pocnit zîna prieteniei cu bagheta magică în cap și te-ai apucat să socializezi cu un necunoscut – un prieten al unui prieten – căruia îi promiți că îl ajuți să mute mobila, chit că tu ai patruj’ de kile și nici n-ai mașină. Te împrietenești la cataramă cu o fată pe care o vezi pentru prima oară. Faceți schimb de numere de telefon, vă împărtășiți plăcutele și neplăcutele, manichiurista și ultimul Franzen. Faci cunoștință cu un arhitect sau cu un medic sau cu un bucătar și te apuci să i povestești ăluia de ambrazură, de cronaximetrie sau de minunata musaca de vinete pe care știi s-o faci. Cu cît încerci să te vinzi mai bine, cu atît nivelul de penibil crește. E foarte important să realizezi asta pe măsură ce te produci în fața acelor oameni. Sentimentul e inegalabil, jena – garantată. A doua zi, puf! Prieteniile instantanee au dispărut și tu ai rămas în telefon cu niște numere pe care nu le recunoști și pe care n-o să le folosești niciodată.

La un nivel mai jos sînt situațiile în care te întîlnești întîmplător cu un vag amic la colț de stradă, vorbiți preț de cîteva minute despre vreme, copii și vacanțe și vă despărțiți apoi cu promisiunea că vă revedeți. „Hai să ne vedem la o bere cîndva!“ Cîndva-ul ăla nu se va întîmpla niciodată și o știți amîndoi chiar în momentul în care vă rostiți îndemnurile de revedere. „Poate ne vedem la o cafea; hai că te sun zilele astea să ne vedem; poate mergem împreună la X“, toate sînt instanțe ale imposibilului de făcut. Nu se va întîmpla niciodată. Nici unul dintre voi nu crede că va ieși la o cafea/bere pentru că nici nu-și dorește așa ceva. Ce naiba să discutați? Habar n-ai oricum ce ai în comun cu această cunoștință pe care, dacă o vezi de două ori la trei ani, e bine. Știi vag că are o pisică cu diabet despre care ai și întrebat acum și ai aflat că a murit și te-ai jenat, că lucrează undeva în asigurări și că are o nevastă blondă. Atît. Numai că o cutumă socială cere ca la despărțire să vă faceți promisiunile astea. Așa e frumos. Așa se cade. Cum să te desparți de om cu „Hai, pa“ și atît? Propoziția e debalansată, situația socială e într-un picior, iar un bun echilibru de situație cere neapărat această promisiune de revedere. „La revedere, poate ne mai vedem.“ Ne mai vedem pe naiba. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.