Promisiuni pentru Noul An

Să vedem, dară, la sfîrşit de an, în ce fel de ţară le propunem copiilor şi adolescenţilor noştri să trăiască. Ce ofertă avem pentru ei, pentru mîine, pentru anul viitor sau pentru deceniile în care-şi vor petrece tinereţea.

Le propunem, deci, o ţară în care sancţionarea plagiatului la nivel înalt se face doar la emisiunile de divertisment sau în pamflete politice. Degeaba s-au înfiinţat comisii, inutil s-au învolburat universitarii, în zadar s-au ciondănit politicienii, falsurile foştilor sau actualilor demnitari rămîn, pe veci, ţintuite în CV-urile lor, sub formă de ispravă autentică profesională. Mai mult, actualul ministru al Culturii a iniţiat, înainte de a ajunge în guvern, un proiect de lege prin care „plagiatul din greşeală“ să fie curăţat de orice efect penal.

Le mai propunem o ţară în care reforma educaţiei nu are sorţi de izbîndă. Nici măcar de iniţiere a ei. Priorităţile ministerului par a fi manualele electronice şi tabletele, în condiţiile în care, de exemplu, un întreg judeţ a fost nevoit să închidă şcolile din cauza frigului şi a lipsei de calorifere, în care mii de copii merg la şcoală kilometri întregi pe jos, prin zăpadă sau noroaie, dar, mai ales, în condiţiile în care manualele, fie ele şi electronice, sînt realizate pe vremea cînd nici măcar telefoanele mobile nu apăruseră, darămite tabletele.

Ce le mai oferim pentru anul viitor? Spre exemplu, o instituţie a statului care-şi propune să-i apere pe infractori: Parlamentul, pregătit să voteze, cu ambele mîini, legi care să îl proteje de orice acuzaţie, dar mai ales de cea de corupţie. Printre parlamentari sînt destui cei care dimineaţa răspund întrebărilor acuzatoare ale procurorilor, iar după-amiaza votează legi pentru binele ţării.

Ce-ar mai avea ţara de oferit viitorului ei? Un fost ministru al Culturii care ar vrea să facă festivaluri Shakespeare cu banii alocaţi tratamentelor pentru bolnavii de SIDA. Ceea ce nu ştie domnul Daniel Barbu, deşi s-au făcut nenumărate anchete şi reportaje pe acest subiect, este că regimul Ceauşescu a lăsat „moştenire“ anilor democratici, pe lîngă alte dureri, şi aproape opt mii de copii infectaţi cu virusul HIV, în urma transfuziilor. Din care mai trăiesc, cu mari eforturi ale unor ONG-uri, cu mari încrîncenări ale părinţilor, dar şi cu mari disperări ale lor, mai puţin de cinci mii.

Şi, pe ultima sută de metri, a mai sosit o ofertă spectaculoasă: ministrul Mediului a propus ca Muzeul Antipa să treacă, de la Cultură, în subordinea lui. Probabil, fiindcă este un muzeu care are drept exponate, printre altele, vertebrate şi nevertebrate. Dacă acesta este motivul, atunci ar putea foarte bine ca muzeul să treacă şi/sau în subordinea Ministerului Agriculturii. Minister care, la rîndul lui, s-ar putea uni cu cel al Culturii, dat fiind că tot de culturi se ocupă, după cum Muzeul Ţăranului ar urma să fie comasat cu cel al Satului, propunere făcută de acelaşi ministru inspirat al Mediului.

Cam astea ar fi veştile cu care terminăm anul şi promisiunile pe care le facem tinerilor. Lucruri bune? S-au întîmplat atît de puţine, încît par a ţine mai curînd de noroc, decît de pricepere.

Maria Iordănescu este psiholog.