Prin viață

Publicat în Dilema Veche nr. 866 din 12 - 18 noiembrie 2020
Invizibilii jpeg

În vremurile bune, pe cînd cîrciumile erau deschise înăuntru... Da, oricum ai suci propoziția asta, tot a începutul unei distopii povestite scrîntit sună. În orice caz, probabil o să ne dăm cu toții seama că personajul-povestitor sună trist și, inevitabil, oarecum resemnat, pentru că e și el un mic animal de oraș dornic de companie. Un șobolan ieșit noaptea la ronțăit, în căutarea unui ochi de apă. Tot așa, cînd zici șobolan, pare că tragi după tine toate sensurile negative pe care le-am lipit de viețuitoarea asta – lașitate, mizerie, duplicitate. Doar că nu-i chiar așa. Șobolanii-s înțelepți, au un adînc sens al comunității, mînuțe aproape umane și doi ochi strălucitori ca niște mărgele lustruite. Ei ar trebui să fie în heraldica oricărui mare oraș: un șobolan cu blana moale, ridicat pe picioarele din spate, cu coada golașă semețită în formă de S. Într-una din lăbuțele umane ține o halbă de bere, în cealaltă un cappuccino în care un barista cu coc a făcut o inimioară din spumă de lapte. La picioarele lui, încolăcit ca șarpele înțelepciunii – metroul. Deasupra va scrie, previzibil, Vive ut vivas. Dar să ne întoarcem la poveste, oricît de nemeșteșugit va fi ea spusă.

În vremurile bune, pe cînd cîrciumile erau deschise înăuntru, pe lîngă alte chestiuni, desigur, importante, mă obseda o chelneriță care nu mă plăcea deloc-deloc. Mi-am sucit și mi-am învîrtit mintea în încercarea de a identifica motivul pentru care se întuneca la față cînd mă vedea la masa din colț. Poate nu am fost destul de generoasă cu ea la notă. Ba am fost. Poate m-am apucat brusc să vorbesc la telefon în timp ce ea stătea în picioare cu carnețelul și cu pixul în mînă lîngă masă. Iar eu, printre chestiunile extraordinar de importante dezbătute la telefon, i-am arătat cu degetul pe meniu ce vreau. Iar ea a gîndit: „Dar nu te poți opri o secundă, bitch, ca să putem comunica omenește? Că sînt și eu o ființă cu sentimente, nu un obiect nevoit să scrie ce ciorbă îți trebuie ție azi”. Nu am făcut nici asta. Te-ai îmbătat. Nu. Ai spart pahare. Nu. Ai stat ultimul client și ea te-a așteptat cu picioarele umflate de atîta alergătură. Nu și nu. Am spus însă „vă rog” și „mulțumesc”, „dacă se poate” și „dacă sînteți amabilă”. M-am gîndit apoi că poate așa era cu toată lumea. Ba nu, uite, dincolo chiar zîmbește și e chiar drăguță cînd i se luminează fața. Asta e, mi-am zis, poate e ceva în aerul meu care o întoarce pe dos. Ca amicul ăla din liceu care, la două zile, apărea cu ochiul umflat. Plana un deochi asupra lui, bietul, că dacă erau cinșpe într-un grup, el era singurul care-și lua bătaie. Din cinșpe oameni, el era alesul. El era dat afară din clasă dacă făceam hărmălaie, el sfîrșea fugărit de cîini sau bătut de golanii de la colțul blocului. Poate așa și eu, făceam parte din categoria celor care nu-i plăceau acestei doamne. Fără o explicație anume.

Acuma, obsesia de a găsi un răspuns pentru atitudinea ei are, desigur, o explicație. Toată viața m-am străduit să mă placă lumea. Habar n-am de ce aveam nevoie de semivalidarea asta, dar, conștient și nu, m-am chinuit să plac. Psihanalizabil, desigur. Ieșită din coconul unei familii protectoare, în care adevărurile urîte nu existau, pare-se că nu eram deloc pregătită pentru lumea adevărată. Chiar și așa, am avut destul de mult noroc. M-a plăcut învățătoarea. M-a plăcut profa de engleză. M-a plăcut Rozica de la bloc (aia care avea țîțe de la unșpe ani și bătea pe toată lumea). Am sărit din piatră-n piatră prin facultate și o bună perioadă după aia. Incidentele minore nu contau pentru că nu erau analizate, iar teflonul intact al tinereții mele suplinea doza de nesimțire. Doar mai tîrziu lucrurile astea au început a fi vizibile. Tipul ăsta pentru care se pare că nu exist. Colega care mai că nu pufnește cînd mă vede. O mătușă îngreunată de istorii de familie în fața căreia port un aparent stigmat moștenit pe linie maternă. Chelnerița asta. Dar, nu știu cum, odată cu certitudinea că nu ești nicidecum special, nici un etern Peter Pan, vine și o ușurare: nu e chiar deloc nevoie să te placă toată lumea. Dar, totuși, chelnerița asta. Uite că mi-e dor de ea și, bănuiesc, acum, și ei de mine.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.