Penne all’arrabbiata, alla TV
„Penne all’arrabbiata?“ „Da!“ – am răspuns înfometat. (…) „Antonio, puteţi să aprindeţi televizorul? Nu e nimic de văzut la ora asta, dar mă ajută la gătit. Vreau să vă învăţ cum se face un sos all’arrabbiata. Este 19,45. Daţi pe RAI.“ Un jingle anunţă calupul publicitar. „Puneţi apa la fiert şi prăjiţi între timp un căţel de usturoi, într-o tigaie cu ulei de măsline bine încins, pînă se termină reclamele.“
Aroma usturoiului fript a ajuns pînă la mine. Reclamele s-au terminat. M-a rugat să zapez pe La Cinq, unde un tip prognoza 35 de grade pentru a doua zi, în faţa unei hărţi a Italiei. „Cînd începe buletinul meteo, scoateţi căţelul de usturoi; nu ne mai trebuie, uleiul i-a preluat deja toată aroma. Adăugaţi roşiile decojite, fără sîmburi, în tigaie. Cînd se termină buletinul meteo, apa deja clocoteşte şi puteţi pune pastele la fiert. Schimbaţi pe Quatre.“ Un prezentator, public, animatoare, zaruri gigant, cifre care se aprind, jucători surescitaţi. „Cînd dau rezultatul tragerii la sorţi, e vremea să amestecaţi niţel sosul şi să adăugaţi, pentru culoare, o cutiuţă cu concentrat de tomate şi doi ardei iuţi; nu micşoraţi flacăra, nu acoperiţi tigaia; o să împroaşte peste tot, dar se spune că un sos all’arrabbiata e reuşit numai atunci cînd bucătăria e spoită în roşu. Comutaţi pe Deux.“ Un serial brazilian filmat cu camera video, doi amanţi cu aer afectat, care se ceartă într-un living. „După serial urmează un jurnal televizat şi atunci putem să ne aşezăm la masă. Sosul şi pastele vor fi gata exact în acelaşi moment. Cincisprezece minute. Aţi reţinut?“ „Nu-i rea reţeta dumneavoastră, doar că eu n-am televizor.“ „Atunci, mîncaţi năut.“
Dialogul este între protagonistul Antonio Polsinelli şi tînăra femeie de care acesta se va îndrăgosti, din La commedia des ratés (1991) – un roman care a obţinut trei premii, „Trophées 813“, „Grand Prix de littérature policière“, „Prix Mystère de la critique“ şi care l-a consacrat pe Tonino Benacquista, autor francez de origine italiană.
