Pe toamna asta, sus pe munte, m-am întîlnit cu...
...Un pîrlit de vînzător de mure. Striga în pustie marfa și nu l-am oprit. Striga ca și cum ar fi chemat ursul, i-ar fi spus lupului „Vino“. Era pitic, hăinos, murdar, cu pălărie din aia, cehoslovacă, cum aveau taică-meu și nenea Ionel. El striga. Avea două-trei coșulețe cu fructe. Coșulețe împletite din nuiele și-o servietă, ceva. Umbla în pantofi cu bot ascuțit, de fiță. Și striga „Mure, mure, mure!“. L-am lăsat să treacă, cum sînt eu bou. Apoi l-am strigat. Nu m-a auzit, că era peste strigătura lui. Și așa nu m-a auzit. A făcut liniște. Un vînticel bătea cioriu. Tăcea frunza, tăcea acul de brad. L-am strigat. Cu cît le dai? 20, 20. Și nu m-am tocmit. Am luat. Am luat tot. Era dinspre Tîrgoviște. Pe unde-s niște cai liberi, pe care-i știam eu liberi acum vreo douăzeci de ani, dar acum caii sînt ulcele, sînt mure. Întreb, răspunde. Și mai sînt mure? Nu mai sînt. Asta i ultima. E urs? Nu e urs, nu e urs. N-am văzut urs. Și dacă e urs, că mai e urs, nu are treabă cu mine. Ursul trebuie lovit ca să te lovească. Aaa, ursul tace. Și am luat tot. Și o zi am mîncat. Dar era mult. Am mîncat a doua zi, tot mult. Atunci am făcut înghețată. Tot mult. Am făcut iar spumă. Tot mult. Am băgat spuma la congelator. Tot mult. Am făcut cheesecake cu zmeură. Tot mult. Atunci am făcut cremă de vanilie cu zmeură. Tot mult. Am pus pe antricotul de vită. Zmeură dulceață. În a patra zi, am plecat. Am băgat zmeura în congelator. Total: 69 de lei.
