Parenting
O să mă bag singură într-o imensă belea. Niciodată, niciunde, cineva care s-a apucat să spună ce crede despre creșterea copiilor și despre toate megateoriile din jurul subiectului n-a reușit să scape teafăr din furia părinților.
Spun din capul locului că sînt extraordinar de atentă cînd mă aflu în preajma unor copii și a părinților lor. Nu dau și nu primesc nimic de la ăștia mici fără să mă uit înainte întrebător la părinți. Nu pun mîna, nu ciupesc obrajii, nu-i scuip să nu‑i deochi. Stau crispată și cu ochii-n patru ca nu cumva să sparg vreun tabu de parenting sau cum naiba le mai zice acum la metodele astea moderne de creștere a copilului. Nu leșin și nu chițăi cînd văd arătări pe două picioare mici și grase, cu fundul imens din cauza pamperșilor cu surprize.
Nu zic, mai sînt unele exemplare deosebit de haioase, care chiar îmi plac, însă n-aș putea face nici un pas înainte fără – iar – aprobarea părintelui, care are o anume filozofie de crescut copilul. Am trecut de cîteva ori, de pildă, prin momente de cumpănă cînd am văzut cum o piticanie dintre astea a căzut cu un bufnet surd și s-a înfipt cu gura direct în podea. Impulsul a fost să mă duc spre arătare, s-o ajut cu toată compasiunea să se ridice de pe jos. Părintele mi-a făcut un semn scurt, însă: NU! Dacă îi arătam milă copilului, se apuca cică să plîngă cu sughițuri; mai bine ne facem că nu s-a întîmplat nimic. Eu am încremenit la jumătatea gestului, iar piticania a încremenit cîteva secunde într-un hiatus dureros, la o cumpănă unde se vedea clar că nu știa ce să aleagă: jumate din gura bușită dădea a zîmbi, jumătatea ailaltă dădea a se tîngui. (Cu sau fără atenție, a urlat temeinic, pînă la urmă.)
Mi se întîmplă să mănînc cîte ceva și să mai dau de vreun copil care se uită fix în gura mea. Nu dau nimic. Dacă maică‑sa nu-l lasă să mănînce bomboane? Dacă e copilul gluten free, intolerant la lactoză, alune, zahăr, fructoză, la băutură și țigări sau la ce-or mai pofti ăștia mici? Mai bine nu-i dau. Cu riscul de a-mi lua priviri dezaprobatoare de la alte mame mai permisive, nu dau.
Dau fără să vreau peste diverse sfaturi de crescut copiii. Nimeni, dar nimeni nu se pune de acord. Unii merg pe ideea de a nu-i refuza nimic copilului. Cică să-i zici „da“ mereu. Vrea ăla pizza de trei ori pe zi și-o sticlă de bere după? E servit. Vrea să-și umfle capul doar cu ciocolată și să nu doarmă la prînz? Așijderea. Vrea să nu mai meargă în viața lui la grădiniță și să-și spargă nopțile la Control? Poftim, mămică! Cică copiii ăștia devin pînă la urmă mai autonomi și-și dau seama singuri cam ce le face bine și ce nu. N-am avut eu noroc să mă crească maică-mea cu principiul nerefuzatului, că mă nenoroceam pe viață. N-aș fi învățat singură nimic și mi-aș fi făcut toate poftele pe spinarea lor for evăr and evăr.
Alții au un sistem aproape filozofic de creștere a copilului, de a trebuit să citesc de cîteva ori un text ca să mă dumiresc ce vrea exact să spună. Cică spui „nu“, dar nu spui chiar „nu“. În loc de interdicția simplă ar trebui să folosești niște înlocuitoare de mesaj gen „Atenție“ sau „Stop“. De ce să faci așa ceva? Pentru că, dacă zici prea des „nu“ unui copil riști ca ăla să iasă îndărătnic, căpos, un catîr, d-aia.
Să nu credeți acum că aș fi o creatură care s-a tîrît la lumină de undeva din Evul Mediu al parenting-ului și care habar n-are că vremurile copilăriei noastre nu mai sînt aceleași, că realitățile sînt altele și că metodele de a crește copii au evoluat și ele. Eu spun doar că măsura și bunul-simț n-au cum să dea greș, oricare ar fi vremurile, și că multe metode dintre cele pomenite sînt pur și simplu caraghioase și penibile. Ar trebui să umbli permanent cu un manual de utilizare a copilului după tine. Să-i zici „da“ cînd, de fapt, e „nu“, să te comporți cu el așa cum te comporți cu adulții, să-l iei, să-l duci, să-i faci, să-i zici, non-stop, 24 din 24, să bombardezi piticania cu mesaje felurite. La cît de sofisticați am devenit, mă întreb cum naiba n-am ieșit noi și părinții noștri niște inadaptați nefericiți, cu educația aia învechită pe care am primit-o. Sau…?
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
