Ortodoxia rusofobă și relațiile cu Moscova

Mihnea Anastasiu
Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
Ortodoxia rusofobă și relațiile cu Moscova jpeg

Salutară iniţiativa Dilemei vechi de a trata o temă de politică externă, „Rusia de azi“, într-o ţară în care ştirile externe ţin numai în cazuri rarisime prima pagină a presei, iar reflectarea acestor subiecte este în general superficială. Regretabilă însă uniformitatea opiniilor exprimate în ceea ce priveşte relaţiile româno-ruse. România are o lungă tradiţie a rusofobiei. În fapt, statul român modern s-a creat sub garanţia Marilor Puteri Occidentale ca o pavăză în calea ajungerii Rusiei la gurile Dunării şi la Strîmtori. În ciuda faptului că pe plan intern aplica o politică socială foarte asemănătoare cu cea din Rusia, exploatînd mediul rural în folosul industrializării şi al modernizării urbane, elita românească a cultivat o rusofobie pură şi dură în politica externă, care s-a materializat mai întîi într-un tratat secret de alianţă cu Puterile Centrale, care nu a ajuns însă să fie pus în practică (de bună seamă, dragostea pentru Ardeal a fost mai mare decît cea pentru Basarabia, iar lucrurile nu par să stea nici acum altfel). După Primul Război Mondial, cînd România s-a regăsit printre marii cîştigători ai conflagraţiei, alianţa vremelnică cu Rusia (care ajutase la menţinerea frontului în 1917, soldaţii ruşi murind alături de cei români pentru apărarea Moldovei) a fost dată uitării şi s-au reluat vechile obiceiuri. România a dat sprijin contrarevoluţionarilor albi, apoi a semnat un tratat de alianţă cu Polonia, îndreptat împotriva Rusiei Sovietice, şi a participat în general la toate sistemele de alianţă care vizau izolarea Rusiei şi împiedicarea exportului revoluţiei comuniste. Între altele, trupele române au eliminat regimul bolşevic instalat la Budapesta după război. Desigur, după ce fuseseră atacate în prealabil de maghiari şi la solicitarea Marilor Puteri. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România s-a aflat cu arme şi bagaje în tabăra nazistă, iar soldaţii români au participat la eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei, dar, ambiţioşi, au purces şi la eliberarea Odessei, a Crimeei, oprindu-se numai la Stalingrad şi în Caucaz (care au refuzat să se lase eliberate), după care au ajutat fideli la menţinerea aliniamentelor frontului german pînă în vara anului 1944. Adică, tocmai pînă cînd ruşii mai aveau puţin şi ajungeau singuri la Bucureşti. Instalarea regimului comunist în România părea să fi schimbat radical raporturile româno-ruse. Însă tranşarea disputei pentru putere de la vîrful PMR în favoarea taberei „naţionale“ a lui Gheorghiu-Dej a permis revenirea politicii externe româneşti încet-încet la ortodoxia antirusească. Această politică a avut şi rolul de a legitima conducerea comunistă în ochii populaţiei şi, mai tîrziu, de a redirecţiona valul de nemulţumire populară, ca urmare a falimentului lamentabil al regimului în politicile economice, către inamicul extern. Nici după Revoluţie raporturile nu s-au schimbat în relaţiile româno-ruse. Ba dimpotrivă. Atît de divergentă în chestiuni de politică internă, clasa politică română este aproape unanimă în a condamna „acţiunile ostile ale Moscovei“. Cauza relaţiilor proaste cu Rusia – ni se spune în aproape toate articolele publicate de revista dvs. – aparţine în totalitate Moscovei. Rusia este o ţară nedemocratică, agresivă în politica externă, care „nu are chef de parteneriate cu ţări din astea mai mici, pentru Rusia eşti pionul ei sau îi eşti duşman“ cum se exprimă dl Ghinea, care mai trage o concluzie – Rusia este „un imperiu în decădere“. Cu un PIB care s-a dublat în ultimii 12 ani, parcă totuşi Rusia nu mai pare chiar aşa în decădere, în ciuda tuturor profeţilor care trîmbiţează moartea inerentă a colosului cu picioare de lut. Şi poate cei de la Goldman Sachs ştiau ei ceva cînd au zis că Rusia este R-ul din ţările BRIC. 

Desigur, dl Ghinea are în esenţă dreptate. Rusia nu este neapărat interesată de a dezvolta bune relaţii cu România, iar pentru Kremlin, iritarea politicienilor de la Bucureşti este la fel de preocupantă precum bîzîitul unei muşte. Tocmai de aceea ar fi de datoria diplomaţilor români să caute să cointereseze Rusia pentru a putea relansa relaţiile bilaterale. Iar dacă asta nu pot face politicienii de la Bucureşti, măcar să se abţină în a pune gaz peste foc în relaţia cu Rusia. Desigur, dl Dan Dungaciu poate spune că recenta declaraţie a preşedintelui Băsescu privind alăturarea coaliţiei naziste pentru a recupera Basarabia este una „de bun-simţ“, iar reacţia Moscovei – una „isterică“. Însă cum ar fi stat lucrurile dacă preşedintele Ungariei ar declara că Tratatul de la Trianon este o mare nedreptate făcută poporului maghiar şi că Dictatul de la Viena repara parţial această nedreptate şi că ar trebui aplicat şi acum? Desigur, ar curge pe Dîmboviţa cu declaraţii care să denunţe iredentismul şi şovinismul maghiar. De asemenea, cum ar fi oare întîmpinată la Bucureşti vestea prinderii în exerciţiul funcţiunii a unui spion rus care acţionează în România? Cînd acelaşi lucru se petrece cu un spion român prins la Moscova (vezi vara anului trecut), se pune batista pe ţambal, iar şefii serviciilor secrete nici măcar nu trebuie să dea explicaţii în faţa parlamentarilor pentru un asemenea incident. Departe însă de intelectualii români dublele standarde… 

Dar să vedem ce anume stînjeneşte bunele relaţii dintre România şi Rusia în viziunea opinenţilor invitaţi să-şi expună ideile în revistă. Dl Dan Dungaciu spune clar că relaţii româno-ruse mai bune s-ar putea numai „cu preţul sacrificării agendei publice a României în raport cu Rusia“. În primul rînd, este vorba despre abandonarea chestiunii tezaurului. N-are rost să abandonăm acum chestiunea tezaurului. De ce acum, cînd peste şase ani vom sărbători centenarul tezaurului trimis la Moscova? Ar fi păcat să stricăm sărbătoarea. Şi ce am mai lăsa pe urmă moştenire urmaşilor, urmaşilor domnului Baconschi la şefia MAE dacă nu chestiunea tezaurului? Dar diplomaţia română nu este deloc ambiţioasă în privinţa revendicărilor faţă de Rusia. De ce n-ar încerca să obţină şi despăgubiri pentru ocupaţiile ruse din secolul al XIX-lea? Cu siguranţă ar avea cel puţin la fel de mult succes ca şi în chestiunea recuperării tezaurului. 

Apoi este vorba de denunţarea tratatului Ribbentrop-Molotov. Cu toate că acest tratat este caduc în mai multe privinţe. Bunăoară, statele baltice sînt independente. Între Rusia şi România şi Polonia au apărut independentele Ucraina, Belarus şi Republica Moldova etc. Miza pentru artizanii politicii externe de la Bucureşti este ca, prin denunţarea pactului Ribbentrop-Molotov, să fie repusă în discuţie chestiunea Republicii Moldova şi eventual unirea sa cu România. Denunţarea unui tratat de acum 70 de ani nu va deschide însă calea unui astfel de proces. Singurii care pot decide acest lucru sînt moldovenii, iar ei nu dau semne că ar arde de nerăbdare să reintre sub oblăduirea Bucureştiului. Şi chiar şi în cazul în care în Republica Moldova s-ar decide o astfel de unire, e greu de crezut că România ar putea obţine acordul aliaţilor săi şi al Moscovei pentru modificarea frontierelor în Europa. 

În fine, o altă chestiune în relaţiile româno-ruse ar fi existenţa „limbii şi a poporului moldovenesc“. Ignorînd pur şi simplu faptul că numai moldovenii pot decide într-o asemenea privinţă, ei putînd să caute să-şi contureze o identitate proprie dacă aşa decid (aşa cum Austria este distinctă bunăoară de Germania, deşi vorbesc aceeaşi limbă), dl Dungaciu consideră că aceasta este o chestiune ce trebuie discutată între cele două metropole ale Basarabiei, Rusia şi România, peste capul celor implicaţi direct. De altfel, atitudinea colonialistă la adresa Republicii Moldova este vizibilă în mai multe acţiuni ale autorităţilor de la Bucureşti. Recent, preşedintele Băsescu se declara dezamăgit de faptul că Ministerul Educaţiei de la Chişinău a decis să comaseze studiul Istoriei Românilor şi cel al Istoriei Universale într-un singur curs. După care adăuga ameninţător că „va ţine minte“ acest lucru. În cadrul aceleiaşi Şcoli de vară, preşedintele a salutat şi decizia tinerilor moldoveni de a veni să studieze, să locuiască şi să lucreze în România, marcînd astfel un proces pe care România îl încurajează de ani de zile: confiscarea elitei moldovene. Desigur, nu împotriva voinţei moldovenilor veniţi să lucreze în România în căutarea unor venituri mai mari şi a unor standarde de viaţă mai bune. Dar aceasta este o practică ce va duce la menţinerea pentru foarte multă vreme a Republicii Moldova la statutul de cel mai sărac stat european. Iar această atitudine nu are nimic nou în ea. În cei puţin peste 20 de ani de administrare română a Basarabiei, Chişinăul, al doilea oraş al ţării încă din acea perioadă, nu beneficia de o universitate proprie, ci doar de două facultăţi din cadrul Universităţii de la Iaşi. De asemenea, pentru personalul administrativ, trimiterea în Basarabia în perioada interbelică echivala cu surghiunul. E greu deci de argumentat că administrarea română a Basarabiei ar fi făcut să curgă lapte şi miere în provincie, în vreme ce sub ruşi şi sovietici s-ar fi murit de foame. 

Prin urmare, temele de mai sus sînt cît se poate de artificiale. Nu acestea reprezintă cu adevărat obstacolul în conturarea unor relaţii mai bune cu Rusia, ci armata de rusofobi care populează Ministerul de Externe, presa şi toate think tank-urile autohtone care au tangenţă cu politica externă. Atunci cînd vom învăţa să ne dezbărăm de ortodoxia rusofobă, vom putea aspira şi la altfel de relaţii cu Kremlinul.  

Mihnea Anastasiu este absolvent al Facultăţii de Istorie cu specializarea în relaţii internaţionale.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.