Oameni pe stradă
De obicei nu-i bagă nimeni în seamă. Sînt camuflați în griurile din jur, în hainele și expresiile terne ale majorității. „Domnișoară! Domnișoară!!“ Cineva strigă insistent o domnișoară, iar eu, deși am auzit bine strigarea, nu mă simt vizată. Nici cucoană nu-s, dar parcă în jur mai erau capete bune să se întoarcă. Nu. Pe mine mă striga femeia aceea în vîrstă care întindea, cu o mînă subțirică, ceva care semăna a telefon. Era un Nokia antic, cam cît podul podul palmei mele, cu toate tastele de cauciuc aproape șterse, lipicioase (aveam să văd) și semitopite de vechime.
Mă grăbesc tare, dar mă duc spre ea. Cred că avea șaizeci, dar arăta de șaptezeci și. Mică, slabă, cu un permanent nereușit, vopsit într-un morcoviu la baza căruia se vedea părul alb, îmbrăcată într-o rochiță maronie cu ceva flori. Fenotipul mititel și vînos, de la noi, din cîmpia și dealurile Olteniei, cu cearcăne mari și negre sub ochi, pe care știu că le avea așa de copil. De sub poalele rochiei îi ies picioarele subțirele și bronzate, picioare muncite și crăcănate de la munca pe cîmp, de la nașteri, de la osteoporoză, cine știe. „Domnișoară“, zice, „vă rog să mă ajutați, să-mi ziceți și mine cine a sunat pe telefon acu’ o jumătate de oră. Că eu cu bărbatu-meu nu vedem, nu ne pricepem…“ Bărbatu-său era alături, șaptezeci, îmbrăcat ca atunci cînd oamenii de la țară se duc la medic – costumel vechi și curat peste o cămașă albă ca laptele, picioarele la fel de crăcănate în pantalonii largi, pantofi urîți, maro, împletiți. Ars de soare, cu riduri atît de adînci pe ceafă că s-ar fi putut pierde în ele palma unui copil, cu încheieturile vizibil înțepenite de artrită, așa maro de la soare cum era, ațos și țăpănos, semăna tataie al meu cu un robot de pastramă.
Iau Nokia-ul veștejit în mînă. A trebuit să îl butonez un pic ca să-mi aduc aminte cum funcționează și am reușit să ajung în lista de apeluri. „V-a sunat cineva, Sofica, la 9 și un minut“, le zic oamenilor. Soficaaa, se luminează amîndoi o secundă, apoi ea îmi zice: „Da, Sofica, da’ nu ea a sunat, adică a sunat și ea, că era la maternitate, dar era altcineva, era un bărbat, mai devreme…“ Butonez, reușesc nu știu cum să ies din lista aia, o iau înapoi prin meniu, îmi prind urechile în butoanele șterse, reușesc să ajung iar în lista de apeluri. „Gigika.“ Nu fabulez. Cei doi oameni aveau pe cineva scris chiar așa – Gigika – în telefon. „V-a mai sunat Gigika“, zic cu o mină care poate că părea ușor nedumerită unui observator din afară. În timp ce le vorbeam, realizam că stereotipurile nu există degeaba. „Ei, Gigika“, zice, ușor nervoasă pe cine știe ce amintire neplăcută, femeia. „Bărbat era.“ „Mai aveți aici un număr 07…“ – le dictez eu numărul. Dau amîndoi din cap: „Nu, nu…“ „Păi, poate de la numărul ăsta v-a sunat…“, zic moale și-i întind învinsă telefonul femeii. Îl ia, mă îndepărtez, fac cîțiva pași și mă întorc spre ei. Doi sărmani nedumeriți cu un telefonel distrus în mînă. Mă duc iar spre femeie, cu speranța că poate le fac un bine, orice: „Dar dacă vreți să sunați pe cineva de pe telefonul meu sau…“ Oferta era stupidă și nu ajuta pe nimeni, dar trebuia neapărat să mă simt eu bine, fir-ar.
Evident că nu aveau ce face cu telefonul meu, care pe lîngă al lor, părea o limuzină de prost-gust. L am băgat repede în buzunar. Îmi venea să-mi dau palme pentru atîta neîndemînare. Femeia mi-a explicat abia atunci că era vorba despre un bărbat care o tot suna și ar fi vrut ca soțul să-l pună la punct pe ăla. Bam! Iar am făcut o față total dezabuzată. Asta era problema… În capul meu se învălmășiseră pînă atunci istorii triste, cu oameni prin spitale, cu cei doi sărmani care ar fi trebuit neapărat să dea de un medic, mă rog, un scenariu numai bun să se așeze pe tipologia celor doi. În mintea mea nu încăpea ideea că cei doi oameni pot avea și altfel de probleme. Că tot vorbeam de stereotipuri și de etichete puse pe frunte. Nu tataie avea încheieturile înțepenite de artrită. Eu gîndeam cu un creier atins de reumatismul prejudecăților cum că unele lucruri nu sînt menite a se întîmpla chiar oricui.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
