O țară întreagă sub șoc
Nu cred că se va schimba mare lucru în învăţămîntul românesc după aşa-zisul şoc al rezultatelor de la bacalaureatul 2011. Problemele par grave – complicitate între dascăli şi elevi la copiat, milioane de lei cheltuite pe meditaţii inutile, elevi care refuză să-şi asume minima responsabilitate pentru rezultatele slabe de la examinare –, iar discuţiile jurnaliştilor şi autorităţilor mizează mai mult pe scandal şi revanşe politice, decît pe cauză, efect şi soluţii.
Dar dovada cea mai importantă că, de fapt, nimeni nu este pregătit, dispus, interesat cu adevărat (nici cadre didactice, nici elevi, nici minister, nici părinţi) să remedieze situaţia din învăţămîntul românesc este aceea că toţi, absolut toţi, par surprinşi, stupefiaţi, intrigaţi de rezultatele de la examenul de bacalaureat. Deşi toţi, dar absolut toţi, cei implicaţi ar fi avut posibilitatea să reflecteze din timp la felul în care va decurge evaluarea de sfîrşit de liceu.
Modele de subiecte sînt afişate pe netul ministerului sau sînt publicate în diverse culegeri de exerciţii. Pe parcursul anilor de liceu, elevii dau teze, participă la simulări ale examenului de bacalaureat, sînt examinaţi, verificaţi. De asemenea, în cadrul meditaţiilor, se presupune că profesorii îi testează, corectează, îi îndrumă pe elevi şi îi informează pe părinţi cu privire la nivelul de pregătire al copiilor lor. Rezultatele slabe la bacalaureat nu pot apărea din senin. Toţi au deci posibilitatea să ştie din timp, să aproximeze, să prevadă care vor fi rezultatele la examenul din vară. Nu poţi crede, chiar şi fără să fii specialist în educaţie, că între pregătirea din liceu şi examenul final elevii şi profesorii suferă brusc de o amnezie. Şi totuşi, opinia publică, ministerul, părinţii şi chiar elevii sînt amuţiţi de rezultatele bacalaureatului. Nu există, după ştiinţa mea, nici o sesizare, nici o analiză, nici un raport oficial, al vreunui cadru didactic, al vreunui director de liceu, sau al vreunui comitet de părinţi care să anunţe deschis, din timp: „copiii noştri nu vor lua bacalaureatul“, „liceul nostru nu va avea nici un elev cu note de trecere“. Nu există, din cîte ştiu, nici o cerere de întîlnire între cadre didactice, părinţi şi autorităţi în care să se discute preventiv, pe baza rezultatelor din timpul anului şcolar, despre soluţii pentru un bacalaureat verosimil. Pentru acest fapt, nu sînt prea multe explicaţii: ori simulările sau testările la care participă copiii nu păstrează standardele impuse de examinarea finală, ori se mizează pe mica descurcăreală, ori toţi sînt pregătiţi să acopere dezastrul pînă la publicarea lui pe listele cu admişi sau respinşi. (Am văzut elevi şi părinţi devastaţi de notele afişate şi mă întreb: Cît de surprins poţi să fii că ai picat bacalaureatul cu nota 2? Cu ce aşteptări ai pornit spre examen şi ai trecut de el, cînd tot ce ai putut scrie corect pe foaia de examen a fost numele tău?)
Aş mai adăuga ceva despre procentul, de 44%, al celor care au trecut bacalaureatul: dacă examenul ar reflecta într-adevăr nivelul de cunoştinţe al elevilor, dacă aproape jumătate dintre ei ar fi, într-adevăr, capabili să rezolve subiectele dificile propuse de minister, nu cred că este un rezultat slab. Absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat presupune competenţe excepţionale ale elevilor, nu neapărat împărţite democratic. Diploma de bacalaureat devine absolut necesară atunci cînd vizezi un loc la facultate. Or, un licean care a picat bacul cu nota 3 nu poate, în mod realist, să-şi propună, imediat, o pregătire universitară. Sau poate?!
Nu cred că se va schimba mare lucru în învăţămîntul românesc după aşa-zisul şoc al rezultatelor de la bacalaureatul 2011. Problemele par grave – complicitate între dascăli şi elevi la copiat, milioane de lei cheltuite pe meditaţii inutile, elevi care refuză să-şi asume minima responsabilitate pentru rezultatele slabe de la examinare –, iar discuţiile jurnaliştilor şi autorităţilor mizează mai mult pe scandal şi revanşe politice, decît pe cauză, efect şi soluţii.
este psiholog
Dar dovada cea mai importantă că, de fapt, nimeni nu este pregătit, dispus, interesat cu adevărat (nici cadre didactice, nici elevi, nici minister, nici părinţi) să remedieze situaţia din învăţămîntul românesc este aceea că toţi, absolut toţi, par surprinşi, stupefiaţi, intrigaţi de rezultatele de la examenul de bacalaureat. Deşi toţi, dar absolut toţi, cei implicaţi ar fi avut posibilitatea să reflecteze din timp la felul în care va decurge evaluarea de sfîrşit de liceu.
Modele de subiecte sînt afişate pe netul ministerului sau sînt publicate în diverse culegeri de exerciţii. Pe parcursul anilor de liceu, elevii dau teze, participă la simulări ale examenului de bacalaureat, sînt examinaţi, verificaţi. De asemenea, în cadrul meditaţiilor, se presupune că profesorii îi testează, corectează, îi îndrumă pe elevi şi îi informează pe părinţi cu privire la nivelul de pregătire al copiilor lor. Rezultatele slabe la bacalaureat nu pot apărea din senin. Toţi au deci posibilitatea să ştie din timp, să aproximeze, să prevadă care vor fi rezultatele la examenul din vară. Nu poţi crede, chiar şi fără să fii specialist în educaţie, că între pregătirea din liceu şi examenul final elevii şi profesorii suferă brusc de o amnezie. Şi totuşi, opinia publică, ministerul, părinţii şi chiar elevii sînt amuţiţi de rezultatele bacalaureatului. Nu există, după ştiinţa mea, nici o sesizare, nici o analiză, nici un raport oficial, al vreunui cadru didactic, al vreunui director de liceu, sau al vreunui comitet de părinţi care să anunţe deschis, din timp: „copiii noştri nu vor lua bacalaureatul“, „liceul nostru nu va avea nici un elev cu note de trecere“. Nu există, din cîte ştiu, nici o cerere de întîlnire între cadre didactice, părinţi şi autorităţi în care să se discute preventiv, pe baza rezultatelor din timpul anului şcolar, despre soluţii pentru un bacalaureat verosimil. Pentru acest fapt, nu sînt prea multe explicaţii: ori simulările sau testările la care participă copiii nu păstrează standardele impuse de examinarea finală, ori se mizează pe mica descurcăreală, ori toţi sînt pregătiţi să acopere dezastrul pînă la publicarea lui pe listele cu admişi sau respinşi. (Am văzut elevi şi părinţi devastaţi de notele afişate şi mă întreb: Cît de surprins poţi să fii că ai picat bacalaureatul cu nota 2? Cu ce aşteptări ai pornit spre examen şi ai trecut de el, cînd tot ce ai putut scrie corect pe foaia de examen a fost numele tău?)
Aş mai adăuga ceva despre procentul, de 44%, al celor care au trecut bacalaureatul: dacă examenul ar reflecta într-adevăr nivelul de cunoştinţe al elevilor, dacă aproape jumătate dintre ei ar fi, într-adevăr, capabili să rezolve subiectele dificile propuse de minister, nu cred că este un rezultat slab. Absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat presupune competenţe excepţionale ale elevilor, nu neapărat împărţite democratic. Diploma de bacalaureat devine absolut necesară atunci cînd vizezi un loc la facultate. Or, un licean care a picat bacul cu nota 3 nu poate, în mod realist, să-şi propună, imediat, o pregătire universitară. Sau poate?!
Maria Iordănescu este psiholog.
