O porție de aripioare

Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
Oameni pe stradă jpeg

E vineri după-amiază, mă duc spre casă, am obosit, trag după mine trena unui funcționar trist, iar la Romană pare că s-au revărsat toate liceele din București. E festival de adolescenți. Stau în grupuri pe trotuar, îți taie calea în stînga și-n dreapta călare pe trotinetele alea verzi, se așteaptă unii pe alții la gura de metrou, fumează, vapează, se instagramează, naiba știe ce mai fac.

M-am gîndit toată ziua cum, la întoarcere, o să iau de la KFC o căldare de aripioare, niște Cola din aia fără nici un dumnezeu, cartofi prăjiți, da, și o să zac în prostrație în fața unui chickcom pe Net­flix. Grăbesc pasul, în căști am încă „Night­swimming“ al celor de la R.E.M. „Nightswimming, remembering that ­night / September’s coming soon / I’m pining for the moon / And what if there were two / Side by side in orbit / ­Around the fairest sun?“ Total nepotrivit, dacă mă întrebați. Intru în KFC pe ultimele acorduri și mă opresc în prag. Amețesc.

E atît de aglomerat și atîta zgomot, că mi vine să mă întorc pe călcîie și să plec. Lumea mișună peste tot cu tăvile în mînă, eu m-am oprit prostește în drum, un lungan mai are puțin și-mi răstoarnă un Sprite în cap. Patru cozi lungi curg din tejgheaua de la care patru vînzători, neieșiți nici ei din adolescență, urlă comenzi în spate. Se trîntește, se prăjește, se vorbește… „Băi, eu am plecat“, mă gîndesc, dar pozele alea cu aripioare crocante, picante, fierbinți, mirosul de fast-food care răscolește adicții vechi – sărat, dulce, iute, prăjit, prăjit, prăjit – mă fac să ezit puternic. Mușc dintr-o pulpiță mică. Incisivii taie prin coaja aurie, bucăți din ea sar cu încetinitorul, ajungi la carnea moale și fierbinte, rozi totul pînă la os, pînă la zgîrciurile alea de la capete bine prăjite… Mă așez la coadă.

Aleg una oarecare dintre cele patru, nici nu contează, sînt la fel de lungi și știu din experiență că orice strategie aș coace, tot la cea mai lentă ajung. În fața mea – ca peste tot, de altfel –, un grup mare de adolescenți. Fete și băieți, prieteni sau colegi de liceu. Le ajung pînă la buric. Băieții au în picioare adidași imenși, aș încăpea într-unul ca într-un caiac, cît naiba poartă la picioare? 50? Și fetele sînt lungane, au blugi cu talie înal­tă și tricouri scurte, cum purtam noi prin anii ’90. Părul lung, lucios, lăsat liber, e azvîrlit cînd și cînd pe spate și peste fața mea cu o mișcare a mîinii. Miroase puternic a parfum, e OK. Încerc să țin o distanță civilizată față de ei, dar ei nu stau locului. Își numără banii, stabilesc cine ce vrea să-și cumpere, se tachinează, fetele se țin pe după mijloc, vorbesc despre o colegă de clasă – „a ajuns la treijcinci de kile și acu’ vomită tot ce mănîncă“. Lumea nu există pentru ei, pot, în cel mai bun, caz să remarce pe altcineva din aceeași grupă de vîrstă sau doar un pic mai sus. Orice sare de 30-40 e la fel de interesant ca ficusul obosit de la intrare.

Sînt inadecvată, ce naiba caut eu aici? Nici măcar nu înțeleg tot ce vorbesc în stilul ăsta al lor repezit și fără vocale. Mă uit în jur. Ca mine, încă vreo cîțiva din grupa greșită de vîrstă. În marea de adolescenți strălucitori, sîntem ca niște vișine fanate pe un tort decorat cu M&M uri multicolore. Ți se făcu de aripioare, mamaie.

Hai că mai e puțin. Îmi pregătesc textul în cap, pentru că sînt sigură că n-o să înțeleg nici ce o să-mi spună vînzătorul imberb și agitat de la tejghea. „O porție mare de aripioare și una la fel de Crispy. De cîte opt.“ Ăsta e textul meu, dar, cînd ajung în față, băiatul-vînzător îmi dă narativul (odios cuvînt) peste cap. Nu ascultă ce îi spun, în schimb îmi repetă textul: „Porție mare. Cinci, opt? Cola?“. Deja dau din cap, nici nu mai contează ce îmi dă, să-mi dea odată. Nu exist, nimeni nu există pentru băiatul ăsta obosit. Degetele îi flutură fascinant pe ecranul din fața lui. Bate cu repeziciune, cumva cu latul degetelor, lejer și nonșalant, cum naiba face? Are ochii injectați, l-a rupt în două tura asta lungă, dar are puterea să glumească scurt cu unul dintre colegi.

Îmi strîng punga la piept și o iau spre casă. Mirosul de prăjeală și de carton încălzit, ah! Grăbesc pasul. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.