O persoană interesantă

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
Oameni pe stradă jpeg

Cînd eram în generală mi-am dorit foarte tare să am o mînă sau un picior în ghips. Avusesem cîțiva colegi și colege cu degete sau tibii rupte, iar momentele de glorie cînd intrau în clasă ca niște eroi de pe front, cu mîinile legate de gît sau șchiopătînd dramatic, mi se păreau demne de invidiat. Erau clipe supreme în care respectivii se aflau în centrul atenției, erau sus, pe un podium, și toată lumea îi privea, credeam, cu admirație.

Îi invidiam sincer, îi invidiam mai ales pentru mesajele colorate pe care ceilalți le scriau pe ghipsurile alea. Mici poezii, desene, glumițe, copiii ăștia înghipsați ca faraonii erau niște adevărate oracole umblătoare, niște jurnale vii care se plimbau așa prin lume cu mesajele pe ele. Iar mesajele în care pentru cuvîntul „bilețel“ cineva teribil de inspirat găsise rima „mușețel“ puteau suna așa: „Mergînd după mușetel / Am găsit un bilețel / Și pe bilețel scria / Colega, nu mă uita“. Tot ca o piedică în calea uitării erau gîndite și versurile astea: „Oriunde vei merge / Oriunde vei sta / Gîndește-te la mine / Și nu mă uita“. În ghipsul (ne)muritor se mai filozofa, scris în carioca roșie: „Cînd valul vieții te va izbi necruțător / Fii stînca cea mai neclintită / Căci valul este trecător“. Una dintre cele mai drăguțe, mai drăguță decît găselnița „bilețel-mușețel“, era tandemul „trandafirii-despărțirii“. Într-o atmosferă neprietenoasă meteo, în care niște bieți trandafiri cad secerați, poezioara suna așa: „Afară bate vîntul / Și rupe trandafirii / În clasă plîng colegii / În clipa despărțirii“. Menit a se folosi la finele clasei a opta, cînd lumea se împrăștia pe la licee, catrenul era folosit și de ăi mai mici, care voiau să-și impresioneze colegii. Totuși, mai degrabă decît versurile de genul ăsta care se scriau pe hîrtie, în oracole, pe canavalele de ghips apăreau desene cu Mickey Mouse sau Superman, inimi străbătute de săgeți din vîrful cărora picura o picătură de sînge, cîte un „Hai Steaua“ sau „Uă Dinamo“, ba și jocuri gen Spînzurătoarea. Spre final, cînd copilul cu mîna ruptă ar fi trebuit să scape de ghips, tot manșonul care-i țintuia mîna sau piciorul era doldora de texte și desene, o varză colorată și jerpelită ca un steag de luptă care văzuse multe.

Mai apoi, prin liceu, mi-am dorit foarte tare – în afară ce hainele cele mai cool, normal – să apar în fața colegilor ca o persoană complicată și ușor palidă, poate suferind de vreo afecțiune învăluită în mister sau cu o situație familială încurcată și tenebroasă, ca-n Răscruce de vînturi, ceva care să mă scoată din anonimitatea purtătoarelor de sarafan, cu coșuri. Poate să fi fost un soi de Mika Le, că tot învățam Hortensia, în fine, orice era ieșit din comun era bun, numai să fac o figură interesantă. La fel, la petreceri, ascultam cu sîrg King Diamond alături de un grup de rockeri din alt liceu, deși nu-mi plăcea neam și vorbeam despre „haosul controlat“ care se întîmpla în piesele alea pe cînd îmi țiuiau urechile aproape de tortură. Tot atunci încercam să beau tărie fără să mă strîmb, deși mă treceau toate apele. Tot în adolescență îmi inventasem cîteva fobii numai bune să dezechilibreze cu figuri o personalitate neîndoielnic extrem de fascinantă ca a mea. Aveam deci o arahnofobie cultivată (nu mi plăceau păianjenii, dar nici n-o luam la sănătoasa dacă vedeam unul și nici nu aveam coșmaruri cu invazii de tarantule păroase), dar și o agorafobie bine aleasă, numai bună să pretind că prefer adunările mici și (nomina odiosa) nișate.

Caraghioslîcul a continuat cu înaintarea în vîrstă, dorința de a părea mai bună, mai interesantă, mai inteligentă decît eram nu m-a părăsit, a luat doar alte forme din ce în ce mai subtile, mai perfide și din ce în ce mai bine deghizate, în așa fel încît reușeam deseori chiar să mă autopăcălesc. Pînă acum cîteva zile, cînd am realizat cu groază că nu mi se mai pare un capăt de țară să fii mai puțin cool, mai puțin inteligent sau mai puțin slab. „Fir-ar să fie“, am zis, „începi să îmbătrînești rezonabil, dragă.“

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?