O altfel de copilărie

13 mai 2014
Dialoguri întrerupte jpeg

Sînt rare şi cu atît mai impresionante perseverenţa, dîrzenia cu care Fundaţia Academiei Civice continuă să editeze mărturii din anii crînceni ai comunismului românesc. Cea mai recentă dintre ele: Copilăria ca luptă de clasă, apărută în 2013.

Este o carte despre vieţile copiilor de deţinuţi politici din anii ’50. Vieţi care se schimbă dramatic atunci cînd o ideologie criminală şi activiştii ei devotaţi pun stăpînire pe ţară, pe oameni, pe destine.

Copiii celor arestaţi în anii cei mai grei ai comunismului au văzut, au simţit, au auzit orori. Au văzut cum părinţii lor sînt luaţi cu dubele negre, în miez de noapte, şi duşi în închisori. Au asistat la scene demente, în care casele le erau devastate, bibliotecile arse, rudele deportate, mamele bătute, surorile şi fraţii prigoniţi. Şi-au trăit copilăria sub nume false, ca să nu fie descoperiţi ca fii şi fiice de „duşmani ai poporului“ şi eliminaţi din şcoli. Şi-au trăit adolescenţa cu teama că oricînd ar fi putut veni clipa să îşi urmeze rudele în puşcării. Au auzit poveşti sinistre despre părinţii lor, ca „trădători de ţară“, poveşti spuse de colegi de clasă neştiutori sau de profesori fervenţi susţinători ai noului regim. Şi-au văzut taţii schimonosiţi de torturile suferite în închisori şi mamele vlăguite de eforturile făcute pentru supravieţuire. Pentru toţi, fiecare zi era trăită sub semnul incertitudinii, al fricii, al durerii, al foamei, al izolării.

Iată cîteva dintre mărturiile lor, ale copiilor de atunci, pentru copiii de azi:

„Miliţia descinde acasă la noi, cu puşti şi mitraliere... Mama şi cu mine sîntem scoase din pat cu lovituri de pat de puşcă; (...) ne pun să ne îmbrăcăm în faţa lor, cu comentariile de rigoare, cu privire la corpurile noastre. Este începutul unei săptămîni de coşmar, în care echipa din casă aştepta eventuala reîntoarcere a fratelui meu. În tot acest timp, am stat claie peste grămadă, împreună cu miliţienii, şase persoane în aceeaşi încăpere. Ne-au insultat, au distrus puţinele mobile rămase, au tăiat salteaua cu cuţitul, căutînd arme, şi ne-au însoţit cu regularitate la WC, cu puşca în coastă.“

„Ce aş putea face la vîrsta de 15 ani, cu şcoala neterminată? Sugestiile variau de la a mă angaja într-o uzină şi a-mi renega familia pentru a-mi construi o «origine socială sănătoasă», pînă la a pleca la ţară la munca cîmpului.“

„Au intrat în casă nişte necunoscuţi. Mama tocmai punea masa şi i-a spus surorii mele: «Du-te, Ştefi, sus şi adu-mi o faţă de masă curată.» Sora mea s-a dus sus şi, cînd a coborît, mama dispăruse din casă…“

„Cînd a apărut tata, noi, ca nişte copii ce eram, ne-am bucurat să îl vedem. Dar atunci s-a întîmplat ceva foarte ciudat: apropiindu-se de gratii, tata a început să mimeze un leu în cuşcă... Pentru noi mai voia să joace teatru ca să nu ne speriem? Sau ideea de a fi văzut după gratii de propriii săi copii era atît de dureroasă, încît, în felul lui, a încercat s-o minimalizeze?“ (tatăl din acest pasaj nu e altul decît Mircea Vulcănescu)

Copilăria ca luptă de clasă este o carte care ar merita să fie inclusă în bibliografia şcolară. La urma urmei, înainte de a şti pe de rost domniile fanariote sau şirul de regi ai Franţei, poate că tinerii de azi ar trebui să ştie mai întîi felul în care şi-au petrecut copilăria părinţii şi bunicii lor. Şi să cîntărească mai atent beneficiile libertăţii, preţul şi răspunderile ei. 

Maria Iordănescu este psiholog.

spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

Nicușor Dan. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Nechez
Nicușor Dan, la trei ani de la atacul Hamas din 7 octombrie: „Pacea în Gaza poate fi construită doar pe baza dezarmării complete”
Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacurile Hamas din Israel, în care a comemorat victimele și și-a exprimat solidaritatea cu familiile acestora și cu poporul israelian.
gala jpg
Zeci de companii și personalități, nominalizate la Premiile „Din inimă pentru viitor” 2026. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 octombrie
Zeci de companii și personalități din România au fost nominalizate la prima ediție a Premiilor „Din inimă pentru viitor”, inițiativă lansată de Fundația Inovații Sociale Regina Maria.
Culiță Sterp și iubita lui, Daniela Iliescu Instagram
Culiță Sterp a scos bani grei din buzunar pentru ziua Danielei Iliescu. Cum arată hotelul de lux din Marrakech unde s-au cazat și cât costă
Daniela Iliescu a împlinit 33 de ani și a ales să-și sărbătorească ziua de naștere departe de România. După o oprire în Milano, soția lui Culiță Sterp a plecat alături de artist în Marrakech, una dintre destinațiile pe care își dorea de mult timp să le descopere.
Horoscop, foto Shutterstock jpg
Horoscop joi, 8 octombrie. Scorpionii pot rezolva o veche problemă, iar pentru trei zodii e ziua schimbărilor
Ziua de 8 octombrie vine cu provocări în plan sentimental, dar și cu oportunități importante la serviciu și în privința banilor.
Nicusor dan si Lisa Choate, Președinte ACIE FB Nicușpr Dan jpg
Nicușor Dan anunță creșterea numărului de burse FLEX. Până la 70 de elevi români vor locui la o familie americană și vor putea studia, în anul școlar 2027-2028, în unități din SUA
Președintele Nicușor Dan a anunțat extinderea programului educațional Future Leaders Exchange (FLEX), prin care zeci de liceeni români au oportunitatea de a studia timp de un an în Statele Unite și de a locui alături de familii americane.
reguli noi centrul vechi bucuresti viceprimarul stelian bujduveanu scaled jpg
Turiști lăsați fără bani în Centrul Vechi din București. Aproape 20.000 de euro furați doar din contul unui singur bărbat
Schema prin care turiștii erau lăsați fără bani în Centrul Vechi! Suspecții le luau PIN-ul și foloseau Face ID
granita letonia belarus3 jpg
Alertă la granița NATO. Persoane înarmate au amenințat militarii letoni
Persoane înarmate care escortau un grup de 20 de migranți și încercau să îi ajute să treacă ilegal din Belarus în Letonia i-au amenințat pe militarii letoni. La scurt timp, un alt grup a pătruns pentru scurt timp pe teritoriul leton, a declarat ministrul de Interne al Letoniei, Janis Dombrava, pe 6
Dolph Lundgren  foto   Profimedia jpg
A doua opinie medicală i-a salvat viața! Actorul Dolph Lundgren: „Am primit un diagnostic greșit!”
Actorul suedez din „Rocky IV” a făcut o dezvăluire cutremurătoare despre lupta sa cu cancerul. Starul de 68 de ani spune că a primit un diagnostic greșit și a urmat, ani la rând, un tratament nepotrivit, care-i punea, de fapt, în pericol viața.
a8371978 a935 48e6 be05 a289b7bdc21f jfif
Inele din aur pe fiecare deget — semnificații, tendințe și combinații
Mâna unei femei poate spune surprinzător de multe despre stilul ei, iar inelele sunt printre acele detalii care transmit un mesaj înainte ca ținuta să fie privită în ansamblu.