Nu ştiu dacă am avut plăcerea să povestesc despre croitorese
Eh, dacă nu ştiţi, uite, vă spun io. Cu un milion şi două sute mi-am ajustat după moda asta suplă cinci pantaloni. Se schimbase moda, e pe bulan pantalonul, nu mai poţi umbla flendura, aşa că mi-am luat cinci pantaloni dintre cei de vară şi ţuşti la croitoria mea lipită de Hala Traian. Printre lădiţe de lămîi, portocale ori barosane grefuri, uite croitoria. Timid, am intrat să-ntreb. Şi ajustaţi? Şi veni răspunsul de la o voluptuoasă cu aluniţă criminală şi cu ochelari pe nări. Şi mă întorc cu cinci perechi cum spun. Şi le las acolo. Dar nu înainte de a mă băga după o perdeluţă.
Acolo intram-ieşeam şi îi spuneam croitoresei cum vreau pantalonii. Un bold mi-a muşcat din piele, dar nici o suferinţă nu-i prea mică de vrei să fii la modă. Vreau strîmtat atît. Vreau scurtat aşa. Veniţi luni. Mă duc marţi. A, nu-i gata! Mă întorc miercuri. Uite, e gata, ia încercaţi! Sînt fericit! Nu-s fericit! Nu erau scurtaţi. Atunci zic: păi, v-am zis! Nu mi-aţi zis! Ba v-am zis! Adu bonul! Scot bonul! Da, da, aţi zis. Mă înroşesc bărbăteşte, dar cînd mă priveşte croitoreasa printre ochelari mă topesc. Veniţi joi! Vin vineri. Nu-i gata. Iar mă înfurii, iar mă priveşte! Iar tac. Iar mă întorc sîmbătă. Şi sîmbătă e o ploaie. Mă fleşcăise doi paşi. Şi sînt gata. Şi tăiaţi, şi strîmtaţi. Perfect. Şi croitoresele, că-s două, mă îndeamnă să rămîn. Una: viaţa mea e un roman! Cealaltă: romanul meu e la început! Şi tac şi vreau să rămîn. Afară e potop. Mîinile nu-mi dau pace. Chiar nu rămîneţi? Afară e întuneric. Îmi pun o pungă-n cap. Pantalonii la subsuoară. Şi ies în dezastru. Acasă mi-aduc aminte că mai am două perechi de pantaloni. De stilizat un pic.
