Negativitate şi suferinţă

Liliana POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 709 din 21-27 septembrie 2017
Negativitate şi suferinţă jpeg

Una dintre primele descoperiri pe care le-am făcut atunci cînd am decis să rup cercul suferinței a fost propria tendință de a măcina gînduri negative. Asta se întîmpla cu vreo zece ani în urmă. De atunci au apărut în spațiul public multe scrieri, multe înregistrări video, emisiuni, cursuri de sprijin pe tema „gîndirii negative“ și pe tema „gîndirii pozitive“.

Totul pare roz la gîndul că ai putea gîndi pozitiv. Dar este oare atît de ușor să faci acest lucru? Și, la urma urmelor, ce înseamnă să gîndești pozitiv? Dacă ar fi atît de ușor să te poziționezi în zona gîndirii și atitudinilor pozitive și dacă realizînd acest lucru ai contracara toată suferința și toată negativitatea care te inundă uneori, atunci raiul ar fi al tău! Și chiar este. Doar că nu este chiar așa de ușor acest parcurs. Poate că pentru unii este. Pentru mine nu.

Citesc acum o carte care îmi răspunde într-o anumită măsură la întrebări grele pe care mi le-am pus de-a lungul timpului (Creierul lui Buddha. Neuroștiința fericirii, iubirii și înțelepciunii de Rick Hanson și Richard Mendius, Editura Paralela 45, 2011). Autorii sînt oameni de știință care studiază creierul și conexiunile sale cu sistemul nervos și mintea. Îmi oferă și informații la care nu m-am gîndit înainte că mi-ar putea fi de folos în încercarea de a-mi înțelege propria minte. Iată ce găsesc: „creierul are o «predispoziție înnăscută către negativitate» (Vaish, Grossman și Woodward, 2008). Această predispoziţie are o istorie îndelungată şi este legată de nevoia de apărare a oamenilor de pericole. Dar negativitatea naște şi reacția de evitare a explorării interiorului nostru și chiar anxietate în fața unei presupuse încercări de a ne cunoaște propriul eu. Reprezintă o barieră în calea autoconștientizării. Predispoziția spre negativitate creează și intensifică o serie de emoții: mînia, tristețea, vinovăția, rușinea. Mintea are o tendință naturală spre negativitate care se manifestă inclusiv prin evaluări și aprecieri incorecte ale propriului nostru comportament și caracter.“

Mai avem o altă caracteristică a minții, creată și ea de-a lungul evoluției umanității: tendința de a „fixa“, într-un fel sau altul, realitatea care e în permanentă schimbare. Conceptele şi noţiunile pe care le folosim curent (de existența cărora nu sîntem uneori conștienți) reprezintă un astfel de mod de a fixa, de a prinde într-un cadru rigid, controlabil, această realitate aflată într-o permanentă mișcare. „Creierul vînează mereu un moment care tocmai a trecut, încercînd să îl înțeleagă, să îl controleze… creierul se agață tot timpul de ceea ce tocmai s-a petrecut.“ Numai că realitatea este mereu alta, „totul curge“, spunea un filozof din vechime. Raționalul are cu greu acces la acest nisip mișcător numit realitate.

Și, ca să mai adaug un ingredient puternic la acest cocteil deja suficient de condimentat cu negativitate al minții, să menționez că unele dintre suferințele noastre psihice se datorează unor strategii de supraviețuire adînc înrădăcinate în psihicul nostru. Cercetători avizați au identificat trei strategii de supraviețuire formate de-a lungul a sute de milioane de ani de evoluție a omului:

● strategia de creare de limite, de creare de bariere între oameni, dar și între diversele stări mentale ale sale;

● strategia stabilității pentru men-ți-nerea sănătoasă a sistemelor fizice și mentale;

● strategia evitării amenințărilor.

Ca urmare a conturării acestor strategii, s-au format rețele neuronale pe care le avem cu toții și care creează suferință atunci cînd:

● limitele se șterg;

● stabilitatea este compromisă;

● cresc amenințările.

Problema este că aceste trei condiții apar mereu în viețile noastre într-o formă sau alta. În lumea în care trăim, toate cele trei condiții sînt prezente simultan și la nivel societal. E suficient să ne gîndim la problema migrației dinspre țări și continente mai sărace către Europa și vedem cum se manifestă aceste condiții la nivelul societății din care facem parte. Ca să nu mai menţionez alte ameninţări politice (interne sau externe – războiul din Ucraina vecină, pericolul nuclear potenţial etc.) sau sociale (perspectiva şomajului pentru tineri, a unei bătrîneţi cu pensii precare pentru cei care sînt la vîrsta a doua etc.). Strategiile de mai sus se activează la nivel colectiv.

Ca să revin la tema negativității și a suferinței personale, să mai menționez două aspecte. Unu: dependența dintre minte și creier. Ea este subliniată atît în cartea pomenită mai sus, cît și în alte lucrări care includ cercetări din domeniul neuroștiinței. Chimia, neurochimia creierului, prezența în diferite cantități a neurotransmițătorilor, modul de funcționare a anumitor părți ale creierului – de la cortexul prefrontal la sistemul limbic – sînt extrem de importante cînd e vorba despre funcționarea propriei noastre minți. Doi: avem de-a face cu două niveluri ale suferinței, de care nu sîntem totdeauna conștienți. Este vorba despre suferinţa pe care o trăim ca rezultat direct al unui necaz şi al activării instinctive a unei strategii de supraviețuire – care reprezintă primul nivel. Nivelul al doilea de suferință e generat de reacția noastră la ceea ce simțim ca urmare a activării primului nivel. De multe ori, reacţia noastră la ceea ce ni se întîmplă emoţional este prost gestionată şi generează o suferinţă suplimentară – uneori mai dureroasă şi mai persistentă decît cauza iniţială, decît necazul însuşi. Lucrurile se complică suplimentar atunci cînd nici nu realizez că sufăr, că am o durere psihică. Dar acesta este un alt subiect.

Să iau un exemplu pentru tema celor două niveluri ale suferinţei. Presupunem că identific, constat propria mea stare afectivă și-mi spun: „Mă simt trist. Mă simt cam deprimat. Nu am chef de nimic.“ Constatînd acestea, mă situez la primul nivel al constatării unei dureri. În genere reacționăm la ceea ce ni se întîmplă – inclusiv la ceea ce ni se întîmplă emoţional. Depinde cum reacţionăm – aici pot interveni negativitatea și alunecarea spre o suferință amplificată, dublă. La constatările de mai sus, eu, ca subiect, aș putea răspunde în cel puțin două moduri:

Varianta de discurs interior A: „Ce e cu starea asta? Doar am de toate, n-ar trebui să mă simt trist, deprimat… Așa-mi trebuie, n-am făcut tot ce trebuia, nu sînt în stare să-mi fac treaba… Nu pot face faţă situaţiei. Sînt un leneș, nu sînt bun de nimic.“

Varianta de discurs interior B: „Cauza tristeții mele e justificată, la urma urmelor toți oamenii trec prin tristeți… Dacă nu am chef de nimic, poate că am o stare mai profundă de nemulțumire, sînt demotivat, poate obosit, să vedem cum mă simt mîine… Poate că ar fi bine să vorbesc cu cineva despre starea mea, să mă lămuresc dacă îi pot face față singur sau nu.“

Dacă primul set de reacții (varianta A) indică o tendință de a ne afunda în suferință, de a fi lipsiți de empatie față de noi înșine, cel de-al doilea (varianta B) trădează o relație interioară bună, o relație Eu-Sine empatică, un nivel apreciabil de autocompasiune. Fiecare dintre noi învaţă să reacţioneze în varianta A sau B. Desigur, acestea două sînt tipuri ideale, extreme – expuse de dragul clarităţii. Cert este că 1) avem o tendinţă mai spre A sau mai spre B şi 2) sînt tendinţe învăţate – care în anumite condiţii pot fi dezvăţate. Conştientizarea propriilor moduri şi înclinaţii de a reacţiona la ceea ce ni se întîmplă traumatic este primul pas. Important.

Ca să nu ne sporim propria noastră suferință este dezirabil să ne cultivăm o atitudine binevoitoare față de noi înșine, o îngăduință și o blîndețe ca și cum am avea de a face cu un copil – cu copilul din noi. Să ne iubim pe noi înșine. Nimeni altcineva din afara noastră nu va putea lua decizia de a merge pe această cale. Numai fiecare dintre noi. Informațiile care ne stau azi la dispoziție prin Internet, precum și prezența atîtor oameni preocupați de dezvoltarea personală fac ca ambientul social să fie mult mai prietenos pentru un om care experimentează suferință psihică. Să ne amintim mereu că nu sîntem singuri, că sîntem interconectați și că ne putem crea întotdeauna un spațiu interior al păcii și al armoniei, pe care nu ni-l poate lua nimeni. Filozoful vietnamez Thich Nhat Hahn cultivă un concept interesant în concepţia sa – cel de Inter-Fiinţă. Nu sîntem entităţi separate, ci inter-trăim, inter-fiinţăm, sîntem interdependenţi şi atunci cînd nu vedem acest lucru.

Liliana Popescu este profesor la SNSPA.

Foto: wikimedia commons

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?